Premierul Ungariei, Viktor Orban, a făcut joi, la Budapesta, o serie de declarații critice referitoare la Uniunea Europeană și politică sa vizavi de Ucraina. Liderul maghiar a afirmat că Ucraina nu ar trebui să devină membră a Uniunii, ci să dezvolte o „relație specială” cu blocul comunitar, conform SkyNews.
„Ucraina nu a fost suverană de mult. În loc să devină stat membru, ar trebui să aibă o relație specială cu Uniunea Europeană”, a declarat Orban în discursul său politic de la Budapesta.
Premierul ungar a numit UE „imperiul de la Bruxelles”, acuzând instituțiile europene de „opresiune” asupra Ungariei și prezentându-se ca singurul lider european care militează pentru pace.
Ungaria, despre care se spune că este „vocea Kremlinului” în Uniunea Europeană
Viktor Orban este cunoscut pentru relațiile sale strânse cu președintele rus Vladimir Putin și pentru opoziția față de sancțiunile impuse Moscovei.
În cadrul discursului său, Orban a afirmat că doar Ungaria ar putea organiza un acord de pace între Rusia și Ucraina. Aceste declarații vin după anularea summit-ului prevăzut la Budapesta între Donald Trump și Vladimir Putin, pe care președintele american l-a anulat spunând că „nu s-ar fi simțit potrivit”.
Ungaria a blocat în repetate rânduri inițiativele europene de sprijin pentru Ucraina, fiind percepută ca cea mai pro-rusă voce din Uniunea Europeană.
Orban avertizează: „Războiul din Ucraina riscă să ducă la al Treilea Război Mondial”
Premierul ungar a emis un avertisment sever în legătură cu escaladarea conflictului din Ucraina, subliniind că lumea se află „într-un pericol real de izbucnire a unui al Treilea Război Mondial”.
„Cred că amenințarea unui război mondial nu este o exagerare. Când liderii europeni și americani spun că acest lucru continuă, am putea ajunge acolo. Din perspectiva mea, pericolul este real”, a declarat Viktor Orban.
El a acuzat Occidentul că „atrage alte țări în conflict” prin furnizarea de ajutor militar Ucrainei, fără a critica în mod direct Rusia pentru invazia sa.
Poziția Ungariei cu privire la conflictul din Ucraina
Guvernul de la Budapesta a refuzat să trimită armament Ucrainei și nu permite tranzitul ajutoarelor militare prin teritoriul său. Orban continuă să promoveze o agendă de „pace imediată”, însă criticii susțin că, în realitate, aceasta favorizează interesele Kremlinului.
În timp ce alte state europene cer un sprijin sporit pentru Kiev, premierul ungar își menține o poziție izolată în cadrul Uniunii Europene, prezentându-se ca singurul lider care luptă pentru pace, chiar dacă acest mesaj contravine politicii externe comune a blocului comunitar.