Dacă este adevărat că adevărul este o expresie a manifestării persoanei – a iubirii, a voinței, a înțelegerii, a pasiunii, a interpretării, a filozofării etc – atunci el are nu doar chip, ci și timp și spațiu. Există o vreme a rostirii adevărului, după cum există și o vreme a acoperirii sale, fapt valabil și cu privire la ceea ce îndeobște numim „adevăr revelat” (gândiți-vă, de pildă, la perdeaua aceea…). Prin asta nu spunem că adevărul este relativ, ci că este viu. Și pentru că este viu, uneori el strigă de pe acoperișuri, precum Isus în a opta zi a Sărbătorii, alteori tace, precum același Învățător în fața lui Pilat cel curios.
Ne stau o mulțime de rostiri în gât în aceste zile. Acest lucru este unul bun. Acum e vremea paharului de apă dat celui însetat, a hainei împărțite cu cel în nevoie, a vizitei făcute celui ce suferă. Acum este vremea