Este un moment despre care n-am avut curaj să povestesc mai bine de un an de zile. Este momentul în care am rămas singur, singur … în fața morții, în clipa morții, pe patul morții, 3 noiembrie 2023 între 16.00 și 16.30. L-am povestit de atunci de cîteva ori și nu cu mare curaj. Am fost foarte sceptic, fiind om de știință, am avut rezerve: ”Cine știe ce mi-au băgat în vene și am avut vedenii!”

Dar … în cele mai negre pasaje din viața noastră, atunci, în momentele imediat următoare, pot fi și cele mai strălucitoare descoperiri.

Pentru credincioși, clipa morții este tristă, grea, urîtă, apăsătoare, dar nu din pricina faptului că ne temem de moarte, ci din pricina despărțirii de tot ce este bun și frumos aici.

În acea clipă se pot concentra toate temerile, dilemele și îndoielile care nu se vor fi strecurat niciodată în suflet. În acea clipă nimeni nu poate sta singur. Avem nevoie de Cel care este a spart mormîntul și a călcat moartea cu moarte pe moarte. În aceeași clipă de neagră îndoială este Cineva lîngă pat, în partea dreaptă spre umăr și ureche, o prezență luminoasă care este mai concretă, fizică și mai adevărată decît orice altă prezență din sala de operații.

Convingerea mea este că în clipa morții după credincios nu vine ”Doamna cu coasa!”, nici vreun călăreț pe cal cloriu, ci Însuși Domnul Isus ne întinde mîna sa binecuvîntată. El este psihopomp pentru urmașii Lui, El este Cel care întîmpină pe cei morți în El și pentru El, precum L-a văzut Ștefan în timpul lapidării sale.

După vidul acela negru, după disperarea adîncă, după cele mai nenorocite gînduri, apare Cel care ne dă Nădejdea, Bucuria și Pacea și ne redă Credința.