Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti ar urma să pronunţe, vineri, o decizie în cazul fostului primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu, acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri. La ultimul termen al procesului, avocaţii lui Onţanu au susţinut că fapta de luare de mită s-a prescris.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti trebuiau să pronunţe o sentinţă în acest dosar în 14 iulie, însă au amânat pentru vineri decizia, care nu va fi definitivă.
La ultimul termen al procesului, din 10 iulie, apărătorii fostului primar au cerut schimbarea încadrării juridice, în sensul de a se elimina forma agravantă din acuzaţia de luare de mită. „Chiar şi dacă nu se schimbă încadrarea juridică, prescripţia a intervenit cu privire la faptele de corupţie”, a susţinut apărătorul lui Onţanu.
Avocatul lui Toma Şutru, fost secretar general al Primăriei Sector 2, a arătat acelaşi lucru şi a completat că singura infracţiune care se mai poate reţine în cazul clientului său este spălarea de bani. „În denunţul său din 16 februarie 2016, Cristian Borcea arată că Şutru i-ar fi pretins două milioane de euro mită. În denunţ, Borcea nu a spus exact când i s-a cerut mita. Ultimul virament bancar pe numele tatălui domnului Şutru de la Borcea a fost în decembrie 2007”, a arătat avocatul.
Instanţa urmează să se pronunţe în acest caz în 14 iulie,
decizia nefiind definitivă.
După proces, Neculai Onţanu a spus că se consideră nevinovat
întrucât nu a luat mită.
„A fost o acuzaţie că acum 10 ani de zile aş fi primit un teren
pentru că aş fi facilitat restituirea unor terenuri. Sunt două
minciuni care au fost promovate de atunci. Eu nu am primit niciun
metru pătrat de teren de la nimeni, iar restituirea terenului
despre care face vorbire Parchetul nu a fost făcută de Primăria
Sectorului 2, ci de către Comisia de la Prefectura Bucureşti”, a
susţinut, după proces, fostul primar al Sectorului 2.
Întrebat dacă fapta de luare de mită de care este acuzat s-a
prescris sau nu, Onţanu a arătat că instanţa de judecată o să
decidă acest lucru şi că el, oricum, a cerut continuarea
procesului, chiar dacă fapta s-ar fi prescris. „Instanţa are
libertatea să se pronunţe în legătură cu acest lucru. Am cerut prin
avocatul meu ca procesul să continue, nu mă interesează neapărat
prescripţia ca atare, ci continuarea procesului astfel încât să se
dovedească că sunt două minciuni sfruntate”, a susţinut fostul
primar. El a mai spus că nu ştie cum acel teren a ajuns la fostul
ministru de Interne Gabriel Oprea şi că nu ia în calcul o revenire
în politică.
În 14 iunie, judecătorul Damian Dolache de la Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare în acest dosar, după ce procurorul DNA a cerut pedepse maxime pentru inculpaţi, în timp ce avocaţii acestora au solicitat instanţei achitarea tuturor celor judecaţi. Pronunţarea a fost stabilită pentru data de 29 iunie când, în loc să fie decisă o soluţie pe fondul dosarului, judecătorul a repus dosarul pe rol ”în vederea punerii în discuţie a încadrării juridice referitoare la infracţiunea de luare de mită”, potrivit minutei de pe portalul Curţii de Apel Bucureşti.
În acest dosar, în 16 iunie 2016, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu, pentru luare de mită, pe fostul secretar al Consiliului Local al Sectorului 2, Toma Şutru, pentru luare de mită şi spălare de bani, pe avocata Loredana Radu şi pe Aurel Radu, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2007, Neculai Onţanu, în calitate de primar al Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991, asupra mai multor terenuri din Sectorul 2, în suprafaţă totală de 83.500 de metri pătraţi.
În aceeaşi perioadă, Onţanu a pretins, iar după emiterea
titlului de proprietate a primit, indirect, un teren de 1.500 de
metri pătraţi, într-o zonă rezidenţială de pe stradă Barbu
Văcărescu din Sectorul 2, cu o valoare de piaţă estimată la
1.441.495 de euro. Terenul a fost transferat de denunţător,
gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare
fictive, către avocata Loredana Radu şi Aurel Radu, la cererea lui
Onţanu, susţin anchetatorii.
“În baza solicitării formulate de inculpatul Onţanu Neculai, la
data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat
public, două contracte de vânzare-cumpărare prin care a fost
transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 de
metri pătraţi cu o valoare de piaţă de 650.995 de euro din terenul
situat pe str. Barbu Văcărescu către Radu Aurel şi asupra unei
suprafeţe de 1.000 de metri pătraţi din acelaşi lot, cu o valoare
de piaţă de 790.500 euro către Radu Loredana Claudia”, au scris
procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Preţul prevăzut în contractul încheiat cu Aurel Radu a fost de
500 de euro pe metru pătrat, respectiv valoarea minimă conform
Ghidului cu preţuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea
Naţională a Notarilor Publici din România, în total fiind trecut
preţul de 250.000 de euro. În contractul încheiat cu Loredana Radu
a fost prevăzut un preţ de zece ori mai mic, respectiv 50 de euro
pe metru pătrat, totalul pentru terenul de 1.000 de metri pătraţi
fiind de 50.000 de euro.
După trei luni de la încheirea contractului de vânzare-cumpărare,
în 6 februarie 2008 Aurel Radu a cesionat dreptul de proprietate
asupra terenului de 500 de metri pătraţi către un cumpărător de
bună-credinţă, de la care a primit 1,4 milioane de euro, suma
retrasă în numerar şi apoi transferată în patrimoniul unei persoane
a cărei identitate nu a putut fi stabilită până la momentul
trimiterii dosarului în judecată.
Ulterior, în 17 decembrie 2008, Loredana Radu, pentru a ascunde
originea terenului şi identitatea beneficiarului final, a cesionat
dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 de metri pătraţi
către o rudă, care era şi apropiat al primarului Neculai Onţanu, în
baza unei tranzacţii în care a fost menţionat un preţ de
aproximativ cinci ori mai mic decât valoarea de piaţă a imobilului,
mai susţin anchetatorii.
Toma Şutru este acuzat de procurorii DNA că, în perioada 2007 –
2008, în calitate de secretar al Primăriei Sectorului 2 Bucureşti,
a pretins şi a primit de la denunţător două milioane de euro,
pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de
proprietate asupra terenului revendicat. Ulterior, suma de două
milioane de euro a fost transferată într-un cont bancar controlat
de Toma Şutru, care a realizat mai multe investiţii în România şi
Spania pe numele altor persoane, pentru a ascunde originea banilor
şi identitatea beneficiarului real.
Neculai Onţanu a avut patru mandate de primar al Sectorului 2.
De-a lungul timpului, numele lui a fost invocat în mai multe
scandaluri. Cel mai recent a fost la începutul anului, când s-a
descoperit că Onţanu ar fi semnat două autorizaţii diferite, însă
cu aceeaşi dată şi acelaşi număr de înregistrare, pentru
construirea Arenei Naţionale.
În aprilie 2016, Onţanu a renunţat atât la candidatură, cât şi la
toate funcţiile politice din UNPR.
Avocata Loredana Radu este nepoata fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, i-a apărat pe Victor Ponta, Mircea Cosma şi Nicolae Dumitru şi a lucrat pentru una dintre firmele lui Dorin Cocoş.
Din categoria:Politica