Ideea 1: Niciun lucru bun, dar cu precădere rău, nu există până când cineva nu-l rostește. În clipa în care buzele l-au eliberat, el capătă forme și concretețe. Se rostogolește, devenind tot mai grav, mai greu, mai puternic. Ideea 2: Totuși lucrurile nu se pot rosti până nu există. Întrebarea: Trebuie sau nu să fie […]
Citește mai departe
Privirea fluturașului i-a născut o copleșitoare şi neînţeleasă emoție care nu încăpea în gândurile ce pot fi rostite. Sentimentul avea atâta putere, încât nici nu se mai întreba dacă fluturașul există cu adevărat sau nu. Desigur, ar fi putut fi doar o închipuire, o născocire a minții sale, dar avea mai multă forță decât toţi […]
Citește mai departe
– Cam cum ar trebui să ne mișcăm pentru a ajunge timpul din urmă? întreabă o rotiță cu „dinții cariați”. – Timpul nu poate fi prins. Ci doar urmărit, ca un spectator. Noi nu putem decât să batem cadența lui. răspunde înțeleptul secundar. – Atunci ce se dorește de la noi prin această adunare? continuă […]
Citește mai departe
Aș vrea acum acum să mă lași să visez, aș vrea acum să mă lași să nu mai fac distincția între ceea ce este izbitor de real şi ceea ce doar se poate trăi, între ceea ce este adevărat şi ceea ce este poveste, între ceea ce vrei şi ceea ce trebuie… În vis ceea […]
Citește mai departe
D’une main composée pour moiEt qu’elle soit faible qu’importeCette main double la miennePour tout lier tout délivrerPour m’endormir pour m’éveillerD’un baiser la nuit des grands rapports humainsUn corps auprès d’un autre corpsLa nuit des grands rapports terrestresla nuit native de ta boucheLa nuit où rien ne se sépare Que ma parole pèse sur la nuit […]
Citește mai departe
Pentru Didușka – îți mulțumesc pentru neprețuita ta prietenie Bunica mea este cu totul diferită de celelalte bunici. Ea nu se îmbracă niciodată ca femeile de vârsta ei și nici nu are activități specifice vârstei a treia. Pe scurt, are întotdeauna blugii asortați cu tenișii iar părul lung și-l poartă, prins în două cozi împletite, […]
Citește mai departe
Cine s-ar fi gândit vreodată că un pitic își poate duce traiul într-o mașină de scris?! Da, un pitic din acela cu fes roșu pe cap, purtând pantofi cu două-trei numere mai mari și care nu are mai mult de cinci centimetri înălțime. Ei bine, un astfel de pitic a locuit în mașina de scris […]
Citește mai departe
Scriu pentru a mă simți vie Se spune că scrisul este terapeutic. Această terapie însă nu se poate desfășura decât dacă există o greutate interioară, un neajuns deja conștientizat. Dincolo de pretențiile literare, încercarea de a scrie are ca scop un fel de reclădire a Sinelui, se vrea a fi un soi de pansament peste […]
Citește mai departe
Deseori, când mă priveai în treacăt, ca din întâmplare, aveam senzația puternică că Dumnezeu mă absolvă de toate păcatele. De aceea, mi-aş vinde fără ezitare sufletul diavolului. Doar pentru o singură privire de-a ta!
Citește mai departe
Era odată un oraș în care Lumina călătorea cu o viteză mai mică. Uneori chiar aștepta cuminte la semafor culoarea verde pentru a merge mai departe. Alteori, Soarele răsărea pe cer, dar ea își făcea simțită prezența abia când vedea chipurile triste ale oamenilor. Din această cauză, imaginea era mereu cu un pas în urma […]
Citește mai departe