Sunt seri în care simți că nu mai poți păstra nimic în tine. Nici tăcerile, nici cuvintele, nici lacrimile care se încăpățânează să curgă... O astfel de seară m-a împins să scriu aceste rânduri...
Mama a fost, este și va rămâne pentru mine cea mai pură formă de prietenie. Una tăcută, necondiționată, caldă, care nu cere niciodată nimic, dar dă totul fără să clipească. În privirea mamei mele am găsit întotdeauna dragoste și adăpost. Nu judecată, nu îndoială, nu teamă. Doar lumină și multă, foarte multă răbdare.
A fost acolo, mereu, ca un țărm blând care nu obosește să primească valurile ființei mele, fie că aduceau zâmbete, fie că aduceau furtună. Știa să ierte fără să mustre, să aline fără să întrebe, să tacă fără să fie distantă.
Mama este poate singura ființă care te iubește fără să cântărească ce dai sau ce iei. Fără să-ți ceară să fii altcineva decât ești. Mama nu te iubește pentru performanțele tale, nici pentru bunătatea ta, nici pentru ceea ce realizezi în lume. Te iub