Sări la conținut
BA

Badica Gabriel

Între 28.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 65 articole, citite de 13.663 ori, cele mai multe scrise în categoria Litere (65 articole) .

Cele mai recente

Litere

Articol

Hector și târfa Curățenia de primăvară Obiectele vechi, nefolositoare, care nu mai încãpeau în magazii, în dulapuri sau pe poliţe, erau duse pe maidan (un mare platou acoperit de o iarbã rarã, ezitantã, îndoielnicã, adeseori prefãcutã în scrum încã înainte ca imperceptibila creştere a zilelor sã devinã fierbinte). La curãţenia de primãvarã se adunau o mulţime de lucruri interesante - acel gen de lucruri cãrora li se poate gãsi oricând o utilitate, dar care, de fapt, nu au nici una - iar mama se grãbea sã le adãposteascã prin colţuri cât mai ferite, astfel încât sã îmi poatã rãspunde, dacã aş fi pretins, dacã aş fi îndrãznit sã cer partea mea din rãmãşiţele acelei tulburi istorii pe care o reprezintã scurgerea incertã a fiecãrui an: - Nici de data asta nu ne prisoseşte nimic! Urmãream cu inima strânsã cum dispar, şterse de praf, împachetate cu grijã, relicvele familiei Benedict. Erau vase de ceramicã, figurine din lut şi din lemn, totemuri şi blazoane, bijuterii ieftine care cocl

Litere

Articol

Povestea asta începe cu zborul fãrã noimã al albatroşilor. Senzaţia de mişcare este extraordinar de puternicã, valurile se izbesc de ţãrm, se aude grohãitul remorcherelor. Încremenit în galbenul hârtiei fotografice, chipul nu are contur, pare (dintr-o greşealã de focalizare sau din cauza degradãrii substratului fotografiei) absorbit în planul secund al cadrului, în timp ce în prim-plan se detaşeazã cu violenţã mâna în care bãtrânul ţine o inimã de turtã dulce, cu inscripţia URTÃ DULCE, deoarece litera T a fost deja mâncatã. Ochii bãtrânului, clari, rupţi de restul imaginii, orbi, par a exprima o recunoştinţã fãrã margini. Iar alãturi, pe aceeaşi paginã a albumului, acelaşi, cu sãlbãticia unei alte însingurãri, mai pregnante, îşi iţeşte de sub caschetã capul rotund ca un mãr a cãrui dulceaţã zâmbitoare o rod viermii ochilor mici şi negri, de data asta insuportabil de vii. Între cele douã portrete, omul cãlãreşte o mârţoagã strãvezie şi apaticã şi rosteşte grav, marţial, în clipa când an

Litere

Articol

Hector și târfa Natură moartă cu piersică Fratele meu îşi exprimase, încã de acum douã-trei sãptãmâni, dorinţa de a-mi face portretul. Fireşte, atenţia pe care mi-o acorda m-a flatat. L-am refuzat, totuşi, poate şi pentru cã propunerea lui mã luase pe nepregãtite. Îmi amintesc cã, în ziua aceea, turna cu gãleata şi mi-am imaginat cã, neputând sã lucreze în grãdina botanicã, vrea sã nu piardã timpul stând în casã degeaba; putea sã-şi facã mâna cu câteva schiţe, folosindu-mã ca model. - Lumina nu-i bunã, i-am spus, sub impresia plictiselii pe care el însuşi o afişa. (Trebuie sã ştiţi cã am o figurã absolut comunã, lipsitã complet de expresivitate.) Poate cã fratele meu încerca, doar, sã fie politicos, poate cã nu cãuta decât sã îmi acorde puţinã atenţie. Dar eu asta şi vreau, sã nu mã bage nimeni în seamã! De aceea, am continuat, conturând în aer, cu degetul, ovalul unei feţe: - E prea mult cenuşiu aici. Nu cred cã o sã iasã ceva, frãţioare, fãrã un pic de fard, fãrã pastã. - N

Litere

Articol

DEDICAŢIE Scriu aceste ultime (pentru tine, prietene, prime) rânduri într-o profundă stare febrilă. Nu este vorba despre faptul că, după doisprezece ani, Hector şi târfa, cartea mea de povestiri, poate fi încredinţată, în sfârşit, tiparului. Starea mea febrilă este absolut întâmplătoare, nu are nici o legătură cu acest eveniment, care ar trebui să fie evenimentul vieţii mele, să justifice agitaţia, răul care nu-mi dă pace, să explice ameţelile, delirul - chiar, în care mă scufund uneori. Starea mea febrilă este datorată gripei; iar gripa aparţine gesticulaţiei diurne, biologice, a bucureşteanului din tramvaiul douăzeci, care transmite, diseminează fără grijă, de jur-împrejur, răul despre care vorbeam. Din păcate, scriu aceste ultime (de fapt, prime) rânduri într-o profundă stare febrilă care nu ascunde nimic metafizic. Cu toate acestea, cred că e bine să îmi mărturisesc slăbiciunea şi să îmi cer scuze pentru eventualele inadvertenţe, confuzii, erori. Unele dintre ele s-ar putea

Litere

Articol

DODO - La Marinarul cu Pipă Splendoare ovală Ce izvor bogat de înşelăciune ce leagăn de implicită ardoare în cheagul rigolelor din măcelăriile nopţii deodată vom pleca peste dealuri în iulie cel alb înfrunzit şi în septembrie vom chema minotaurul cu pieptul umed şi deznădăjduit lunecând peste deasă urzeala ideilor poate că astfel toţi vom ieşi cu bine din cotidianul imund şi desigur că toate vom alege cealaltă splendoare ovală şi poate ca şi cum nu am fi visat niciodată ne vom iubi chiar aici lângă această imposibilă secerare a aerului lângă bucla descrisă de moartea aflată în plină reformă devenită brusc prietenoasă şi necesară convenabilă plină de vanităţi mărunte dar şi cu o poftă de viaţă enormă enormă dar ce spun eu ceea ce se mai cere a fi relevat până mâine este că există întotdeauna o licărire de speranţă un zâmbet atât de bun că îţi vine să-l ungi pe felia de pâine

Litere

Articol

Hector și târfa Gabriel Vã spun cã toţi am suferit, chiar dacã nu am vrut sã recunoaştem, nici în faţa lui şi cu atât mai puţin faţã de noi înşine, atunci când Gabriel a trebuit sã plece. Iar el s-a comportat admirabil în ultimele zile, de parcã urma sã facã o excursie, o cãlãtorie lipsitã de importanţã. Ştiam cã procedeazã aşa numai ca sã ne insufle curaj şi poate de aceea nu ne-am lãsat striviţi şi am îndurat despãrţirea ca nişte bãrbaţi adevãraţi. La urma-urmei, nici nu prea aveam de ales, bunica Emilia stabilise pânã şi cele mai neînsemnate anãnunte ale plecãrii, astfel încât, furaţi de frumuseţea ceremoniei, nimeni sã nu plângã, nimeni sã nu îşi manifeste tristeţea sau îngrijorarea. De aceea, nu e de mirare cã noi ştiam deja totul despre costumul cu vestã şi pãlãria în carouri, despre ultimele gesturi şi despre ultimele cuvinte ale lui Gabriel, destinate sã ne rãmânã întipãrite în memorie. Şi dacã, pe atunci, încercam sã înţelegem aceste lucruri, sã sã le descoperim o importanţ

Cele mai citite

Litere

Articol

Hector și târfa Samovarul Valul a izbit, cu mirosul, cu forţa lui jilavã indescriptibilã, zidul bãtrânei catedrale. Acolo unde a ajuns, mai sus decât statura oricãrui luptãtor dar mai jos decât chipurile adormite în vitralii, a tras o linie mohorâtã, gãlbuie, de pucioasã. A fost un val adevãrat, un puhoi urlând nestãvilit, o apã învolburatã clocotind de minuscule fiinţe fãrã nume; un flux compact a cãrui greutate s-a întipãrit pe pietre într-o secundã şi ale cãrui resturi lipicioase, informe, au rãmas mãrturie diluviului dupã ce, stânjenitã de vigoarea masivei construcţii, furia lui fluidã s-a aşezat, bãltind, pe întreaga întindere. Linişte nedumeritã şi, deodatã, mişcare mãruntã şi zumzet surd, de furnicar, de parcã dintotdeauna ritualurile acestea bizare sau poate chiar absurde care însoţesc ambigua existenţã a mulţimilor ar fi, ele însele, starea esenţialã a aflãrii în luptã: un paradox construit pe echilibrul social al disperãrii, mai puternic decât posibila, probabila dar mere

Litere

Articol

DODO - La Marinarul cu Pipă Rugăciune Mai târziu sprijinit în tendonul de vodcă în bastonul celest şi ambiguu al nostalgiei sub verbele inelare ca viermii de ciocolată ai întunericului limfă dulce coborând în genunchi o mirare ultra supra extraexclusivistă în privinţa fantasmagoriilor ei mizantrope mi se pare sau nu mi se pare că păsarea DODO e prea puţin dodo că-şi pipăie cameleonice venele cu cioburi de lună umărul cu un stârv de chitară parfumat în sărutări aducătoare de ciumă că face blatul în trenul fantomă îmbibând boreal navetiştii cu o tristă aromă de leneşe piei epilate. Prinsă în guma visării stă spaima ţepoasă scuipată cu ură de un dumnezeu broască-ţestoasă în secunda facerii şi desfacerii din tuberculi a sferelor caste a nopţii de vineri spre miercuri murdară de verde e iarba de-acasă prin care mari poeme ratate se gudură în limba noastră porcoasă şi atât de matern bizantină Ce este ea altceva decât Clementina clementinei de clementină? Lasă-mă să mai zumzăi o dată s

Litere

Articol

Hector și târfa Pictură naivă Haita se adãposteşte pe o micã platformã îngheţatã, netedã, înconjuratã de pãpurişul gãlbui. Ici-colo, încolãcite în vegetaţia culcatã la pãmânt, cele şase animale adormite par, în dimineaţa ce abia se iveşte, ghemuri de ceaţã densã, palpabilã, ghemotoace reci şi fluide care palpitã imperceptibil, gata oricând sã se disperseze în aerul amorţit. Spre deosebire de ele, izolat într-o margine a ascunzişului, concret şi înspãimântãtor, şeful haitei, marele lup din Oklem, se zbate între somn şi veghe, urmãrit de imagini din ţinutul pãmânturilor natale Aşteaptã ca fiinţa minusculã, fragilã, pentru care odinioarã nu avea decât indiferenţa iar nu cruzimea stãpânitorului, sã strãbatã scoarţa subţire de lut. Pune laba deasupra galeriei şi simte mişcarea înceatã a vânatului. O cârtiţã. În acelaşi timp, îşi simte şi sângele pulsând în artere - alte galerii, la fel de necunoscute, la fel de secrete; o altã cârtiţã care într-o bunã zi, inevitabil, va strãpunge înv

Litere

Articol

Povestea asta începe cu zborul fãrã noimã al albatroşilor. Senzaţia de mişcare este extraordinar de puternicã, valurile se izbesc de ţãrm, se aude grohãitul remorcherelor. Încremenit în galbenul hârtiei fotografice, chipul nu are contur, pare (dintr-o greşealã de focalizare sau din cauza degradãrii substratului fotografiei) absorbit în planul secund al cadrului, în timp ce în prim-plan se detaşeazã cu violenţã mâna în care bãtrânul ţine o inimã de turtã dulce, cu inscripţia URTÃ DULCE, deoarece litera T a fost deja mâncatã. Ochii bãtrânului, clari, rupţi de restul imaginii, orbi, par a exprima o recunoştinţã fãrã margini. Iar alãturi, pe aceeaşi paginã a albumului, acelaşi, cu sãlbãticia unei alte însingurãri, mai pregnante, îşi iţeşte de sub caschetã capul rotund ca un mãr a cãrui dulceaţã zâmbitoare o rod viermii ochilor mici şi negri, de data asta insuportabil de vii. Între cele douã portrete, omul cãlãreşte o mârţoagã strãvezie şi apaticã şi rosteşte grav, marţial, în clipa când an

Litere

Articol

Capitolul patru: 19.30 Iată că am ajuns la al patrulea capitol al relatării mele şi nu pot să nu sesizez că lipseşte ceva. O să spuneţi că fac o asemenea remarcă numai pentru a evita criticile voastre sau pentru că mă tem ca nu cumva contribuţia importantă pe care o aveţi la conturarea superbei noastre metafore, aflată deocamdată în construcţie şi având până acum doar splendoarea brută a unui şantier dezordonat (gândiţi-vă la imaginea dezolantă a materialelor aruncate de-a valma, a schelelor putrede şi a gropilor inutile pline cu varul murdar destinat pereţilor ridicaţi numai pe jumătate şi abandonaţi fără noimă în peisajul urban infestat de nenumărate alte asemenea structuri - ambiţioase, , dar imposibil de dus până la capăt în absenţa unor planuri clare, unor muncitori calificaţi şi a unor sume de bani), să nu depăşească scânteia plăpândă a propriei mele inspiraţii. O să vă imaginaţi, poate, că vreau să mă disculp pentru sărăcia mijloacelor literare care îmi stau la dispoziţie. O

Litere

Articol

DODO - La Marinarul cu Pipă Cloroform I Decorul sugerează ascunse lame Oblic se-ating de zid timide şi vagi, mahomedane viscerele tăcerii prin ceţuri şi pahare spălate în oţetul călduţ al dimineţii deja îmbătrânite sunt feţele tandreţii Un ochi deschis iar altul strâns într-un ghem de spire coclite şi resorturi se lăfăie în palma ţigăncii Printre corturi se sparg oracoli fragezi cum pozele uscate-ale celorlalte locuri exală secret vinovăţii iubirile leşină de ulcer printre blocuri Printre fragile lespezi hoinarele poveri au coarne şi foetus închis în chihlimbar ele nasc şi renasc încercănate fiinţe ce dispar în cosmosul urban vecin cu nebunia pe strada Trafic Greu nici moarte şi nici viaţă nici ploaie şi nici zar Doar eu mai am puterea de-a mesteca beţia cu limba în pahar auzi Clănţăne-n ceruri molarii ironiei un iad de cloroform înghite patefonul O uşă de acryl se umflă ca o burtă de carne şi de heliu un prunc viril se-agaţă de barba lui Kiril...