Sări la conținut
BL

Blog Cititoare

Între 17.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 17 articole, citite de 6.968 ori, cele mai multe scrise în categoria Litere (17 articole) .

Cele mai recente

Litere

La ce e bun usturoiul? – Dan Ariely, Al dumneavoastră, iraţional

Dan Ariely, Al dumneavoastră, iraţional, Ed. Publica, Bucureşti, 2015 Dan Ariely este profesor de psihologie şi economie comportamentală la Duke University şi fondator al Center for Advanced Hindsight. Interesul acestuia pentru iraţional a fost determinat de experienţa prin care a trecut, suferind – în tinereţe – arsuri pe 70% din corp. Astfel, pornind de la cunoaşterea şi înţelegerea propriilor probleme, însoţ

Litere

Boala simbolurilor: Italo Calvino - Ultimul vine corbul

Ultimul vine corbul, Italo Calvino, Editura Allfa, Bucureşti, 2015 Fusesem avertizată că Italo Calvino e un scriitor dificil, că opera sa nu se lasă înţeleasă cu una, cu două. Şi dacă aş fi aflat înainte şi că acţiunile din volumul ce reuneşte cele 30 de povestiri, Ultimul vine corbul, se petrec în atmosfera celui de-al II-lea Război Mondial chiar nu aş fi cumpărat cartea (din prosteasca prejudecată că

Litere

Naratorul saltului în timp: Gelozia, de Alain Robbe-Grillet

Alain Robbe-Grillet, Gelozia Editura Art, 2011, trad. de Raluca Dincă Deşi se încadrează în aceeaşi direcţie literară a noului roman francez, Gelozia (La Jalousie, 1957) aparţine unei etape de creaţie caracterizată prin erotism, prin exploatarea unei „autobiografii fantasmatice“ şi printr-o (şi mai mare) ambiguizare a p

Litere

Noii alchimişti răspund visătorilor - Étienne Perrot: 'Visele şi viaţa'

Visele şi viaţa, Étienne Perrot, ed. Nemira, 2015 Visele şi viaţanu este întocmai o carte scrisă de Étienne Perrot. Este un volum ce reuneşte treizeci de serii de interpretări de vise, realizate între 1978-1979, la postul de radio France-Inter, în cadrul emisiunii „Totul sfârşeşte prin a se adeveri“. E drept că analizele lui Étienne Perrot ocupă un loc deosebit de important

Litere

Ocara adusă providenţei - Philip Roth, 'Nemesis'

Philip Roth, Nemesis, Ed. Polirom, Bucureşti, 2011 Când sunt puşi faţă-n faţă cu opera unui autor pe care nu l-au mai citit unii lectori încearcă - cel puţin pe jumătate - un anume sentiment de neîncredere, întrebându-se dacă va reuşi scriitorul ăsta să îi cucerească. Un ochi citeşte cu îndoială, altul e îngăduitor şi oferă totuşi o şansă cărţii care are dreptul măcar să încerce să se apere. Pe lângă noduri în papură, ochiul care se îndoieşte are tendinţa de a cuprinde alte orizonturi, lectura fiind încetinită prin aprofundarea unor detalii care nu ar merita prea multă atenţie. De exemplu, dacă ar fi să citeşti romanul Nemesis al lui Philip Roth, în loc să-ţi vezi de citit, începi să cauţi pe hartă statul în care se desfăşoară acţiunea romanului, după care mergi şi mai departe, ajungând până la a-i desena steagul care arată cam aşa:

Cele mai citite

Litere

Există şi victorii fără lupte: Indignare - Philip Roth

Philip Roth, Indignare, ed. Polirom, 2009 trad. Radu Pavel Gheo Nimic nu mă poate îndârji mai tare decât o recenzie negativă a unei cărţi al cărei autor îmi e drag. M-am hotărât să continui seria scrierilor lui Philip Roth cu romanul Indignare după ce am citit câteva opinii ale unor cititori în general nesatisfăcuţi. Asta nu înseamnă că nu aş înţelege că e normal ca părerile să fie împărţite, ba din contră, mă bucură diversitatea impresiilor (Fericiţi cei ce scriu recenzii negative căci acelora le voi fi cititor fidel!)

Litere

''Dacă simţi adânc că te stăpâneşte o idee, asta e totul'' - E. Voynich, Tăunul

E. Voynich, Tăunul Trad. de Otilia Cazimir şi Nicolae Guma, Editura Tineretului, 1958 La scurt scurt timp după ce am citit Solenoidul d-lui Cărtărescu m-am hotărât să fac un exerciţiu de pedanterie. Mi-am zis: ia hai să fac o paradă de erudiţie şi să continui lectura pe verticală (de data asta) cu romanul care l-a fascinat atât de tare în copilărie pe eroul cărtărescian, Tăunul lui E. Voynich. (De fapt, ceea

Litere

Naratorul saltului în timp: Gelozia, de Alain Robbe-Grillet

Alain Robbe-Grillet, Gelozia Editura Art, 2011, trad. de Raluca Dincă Deşi se încadrează în aceeaşi direcţie literară a noului roman francez, Gelozia (La Jalousie, 1957) aparţine unei etape de creaţie caracterizată prin erotism, prin exploatarea unei „autobiografii fantasmatice“ şi printr-o (şi mai mare) ambiguizare a p

Litere

Copilăria umanităţii - Laur de Evgheni Vodolazkin

Deşi am un mare chef să mă văicăresc pe câteva pagini că am dat cu greu de romanul lui Evgheni Vodolazkin – cu toată bogăţia recenziilor care s-au ocupat de el – mă voi rezuma doar la notarea câtorva impresii. Pe de o parte, am descoperit în Laur copilăria umanităţii, cu naivitatea celor care credeau că dacă în cărţi s-a scris despre androgini, Minotaur, Tezeu ori firul Ariadnei, asta certifică şi existenţa reală a acestor personaje. Cu logica inocentă a celor care considerau necesară existenţa antipozilor („Odată ce recunoaştem că pământul e rotund, suntem pur şi simplu obligaţi să admitem că oamenii de pe partea asta a pământului

Litere

Lumea privită printr-un nor de cărţi: Bohumil Hrabal, 'O singurătate prea zgomotoasă'

Bohumil Hrabal, O singurătate prea zgomotoasă, ed. Art, 2015 trad. de Sorin Paliga Într-una din zile un coleg din cancelarie a vrut să ştie cine citeşte Hrabal (lăsasem pe canapea volumul care i-a atras atenţia). După ce şi-a primit răspunsul - care l-a impresionat plăcut -, a urmat un fel de duet menit să-l elogieze pe scriitorul ceh. Unul aprecia umorul inconfundabil, altul profunzimea ideilor, unul - naturaleţea, celălalt - erudiţia. Amândoi ne minunam de sfârşitul fabulos al scriitorului care şi-a găsit moartea după ce a că