Sări la conținut
ZTB ZTB.RO
CI

Cimpoeru Constantin

Între 16.10.2025 și 28.10.2025, a publicat 9 articole, citite de 2.964 ori, cele mai multe scrise în categoria Litere (9 articole) .

Cele mai recente

Litere •

POVESTE

A fost odată ca niciodată a fost... ba chiar acum,Un colţişor de Eden unde pământul bun,ah, prost arat era de cei ce duceau plugul,degeaba trăgeau boii iar iar înroşind jugul.Cei ce conduceau, cu pietre aruncate fel de fel, parcă-ncercau să rupă munca lamei de oţel.Au şters atunci trudiţii, de sânge jugul, cu iubire,şi au plecat paria deşertului să-nşireîn hărnicia lor, cu câmpuri înverzite,doar inima ştiind durerea în palmele trudite.Dar au lăsat în urmă copiii şi bătrâniisă îi ajute soarta, mila ori străbunii.Bătrânii se rugau pentru copiii mari plecaţi,cei mici la cer plângeau să nu fie uitaţi.Pe prispa unei case din vechiul său pridvor,sta un bătrân cu falca în palmă gânditor.Se tot ruga căr

Cimpoeru Constantin 617
Litere •

SFERA

SFERA Nu am înţeles... nu înţelegem, şi greu vom înţelege! Că nu putem funcţiona singuri că suntem un singur organism multifuncţional. Dar fugim, fugim cât mai departe de ceilalţi NOI! Nu putem suporta normalitatea unora, sau suferinţa ori trăirile altora. Priviţi sfera. Este alcătuită din milioane de puncte anonime care o urmează, oriunde se va rostogoli. Iar ea, sfera, nu poate la rândul ei, exista fără acele puncte care o întregesc. Orice trăire pe care un punct din sferă o manifestă, este preluată de celelalte, prin vibraţia pe care aceasta o emite, fiind universală. Ea înfiorează toate celelalte puncte, adică...sfera: imperceptibil în aparenţă dar, profund pentru entitatea în sine! Urmările sunt dezastruoase sau... benefice. Atât timp cât ceea ce facem este doar pentru noi înşine, nu putem iubi. Pe nimeni şi nimic! Putem deveni atât de răi, că în iad nu vom putea avea nicio surpriză! Nu ne rămâne decât să alegem una din extremele existenţei noastre: inocenţa copilăriei, ori în

Cimpoeru Constantin 117
Litere •

OMUL

NU CERE să se nascăîn a naturii lume vii,el, scânteia ce putea oriunde-a străluci.Spulberat din mantia cerească,ca praful în lume să trăiască,se-aşează ici şi colo strigând "e ocupat",dorul frângându-l lumescului păcatNU ŞTIE să trăiascăcând vieţii fu trimis căzutasemeni oalei ce răsucită-n lut,forma rotundă prindesfârşită-n început:tot plânge toarta-i că nimeni n-o apucăpe bolta cerului la loc s-o ducă...NU VREA să moară,dar nici s-o mai lungească nu,de vii se-agaţă foartenegând propria-i moarte,când uşa întredeschisă poate şticum lutu-i foc de aur în braţe de etern,nicicând a fi nevoie pe scară-a mai suitreptele luminii, spre marele Eden!Ah OMUL, fiinţă grea,Nu cere, nu ştie, nu vrea!

Cimpoeru Constantin 604
Litere •

NICIUN SCRIITOR NU AR TREBUI SĂ POATĂ...

Niciun scriitor nu ar trebui să poată... să-şi ucidă eroii. Fiind o entitate aparte, şi singura care poate să se ... joace de-a Dumnezeu, când nimeni nu ar trebui să o facă, de ce ar face el excepţie? Poate, tocmai datorită acestui privilegiu, anumiţi oameni au ales să scrie, unii chiar cu talent autentic! Pot crea şi face ce vor cu personajele lor. Se folosesc de ele, ca un substitut al propriilor eşecuri, ori ca o fictivă trăire a visurilor neîmplinite... Se joacă de-a Dumnezeu cu aceste puteri magice, la care cred că au dreptul... Scritorule, dacă tot eşti magician, nu ucide. Latura întunecată a firii omeneşti, tu uită! Doar lumină fii. Dar nu poţi, ştiu că nu poţi să uiţi că eşti om, iar omul este fiinţă grea: nu cere, nu ştie, nu vrea. Tu îţi spui: cerul m-a cuprins în visul lui despre necuprindere, dorinţa sa întru armonie îmi cântă simfonia mişcării. Îndrăgostit călător, urmez drumul cărărilor dintre sori, şi fac mănunchiuri din lumina lor, pe care le vreau trimise locurilor und

Cimpoeru Constantin 102
Litere •

DRUMUL CE TRECE PRIN NOI

Dintre Bine şi Rău, doar răul poate fi văzut: este atât de evident! Ca o aură roşie, pestilenţială, acoperă sfera planetei. Doar ici şi colo, sclipirile alb-albastre ale Binelui, încearcă să penetreze teribila strânsoare, pentru a putea cere ajutor dincolo de ea, în depărtări. Cea mai mare izbândă a Răului, este lucrarea lui de A PUTEA convinge oamenii că BINELE nu există! Am mers în mine pe drumul care trece prin noi, răspunsuri urmărind crepusculare ore rătăcind, dar nu stau, nu stau pe loc să le-ating răpuse de alte întrebări din urmă venite tropăind galopul calului de bici gonind. Am mers în mine pe drumul care trece prin noi, să aflu de ce timpul lasă-n iarnă oamenii goi, am urmărit seva vieţii prin trunchiul uman revărsată de steaua de dincolo ce privirii nu se  vrea văzută sclipirii vreodată... Oricât de mult, am mers în mine pe drumul care trece prin noi, nu m-am apropiat de a şti, nicicând n-am aflat taina de-a fi, n-am putut găsi nici pe el nici pe tine, nu m-am apropiat nici

Cimpoeru Constantin 102

Cele mai citite

Litere •

CLOROFILICĂ

Tu,omule,ca frunza verde te întrebi mereu,cum vei putea zburaspre cer, spre curcubeu.Întâi, te roagăla seminţa purtătoarede amintiri şi taine seculare,să te răsară primei ramure în dar,apoi tu vei putea sperala ţelul lui Icar.La anul, altă ramurămai sus te va purta,şi tot aşa în timpul ce-o urmavei dormi iarna,în primăvară trează,treaptă cu treaptă te urmează.Copacul, multe crengiva înălţa în timpurcându-te spre piscul lui de-Olimp...unde când vântul lin va adia,doar prima care-atinge vârful va zbura.

Cimpoeru Constantin 650
Litere •

POVESTE

A fost odată ca niciodată a fost... ba chiar acum,Un colţişor de Eden unde pământul bun,ah, prost arat era de cei ce duceau plugul,degeaba trăgeau boii iar iar înroşind jugul.Cei ce conduceau, cu pietre aruncate fel de fel, parcă-ncercau să rupă munca lamei de oţel.Au şters atunci trudiţii, de sânge jugul, cu iubire,şi au plecat paria deşertului să-nşireîn hărnicia lor, cu câmpuri înverzite,doar inima ştiind durerea în palmele trudite.Dar au lăsat în urmă copiii şi bătrâniisă îi ajute soarta, mila ori străbunii.Bătrânii se rugau pentru copiii mari plecaţi,cei mici la cer plângeau să nu fie uitaţi.Pe prispa unei case din vechiul său pridvor,sta un bătrân cu falca în palmă gânditor.Se tot ruga căr

Cimpoeru Constantin 617
Litere •

OMUL

NU CERE să se nascăîn a naturii lume vii,el, scânteia ce putea oriunde-a străluci.Spulberat din mantia cerească,ca praful în lume să trăiască,se-aşează ici şi colo strigând "e ocupat",dorul frângându-l lumescului păcatNU ŞTIE să trăiascăcând vieţii fu trimis căzutasemeni oalei ce răsucită-n lut,forma rotundă prindesfârşită-n început:tot plânge toarta-i că nimeni n-o apucăpe bolta cerului la loc s-o ducă...NU VREA să moară,dar nici s-o mai lungească nu,de vii se-agaţă foartenegând propria-i moarte,când uşa întredeschisă poate şticum lutu-i foc de aur în braţe de etern,nicicând a fi nevoie pe scară-a mai suitreptele luminii, spre marele Eden!Ah OMUL, fiinţă grea,Nu cere, nu ştie, nu vrea!

Cimpoeru Constantin 604
Litere •

SFERA

SFERA Nu am înţeles... nu înţelegem, şi greu vom înţelege! Că nu putem funcţiona singuri că suntem un singur organism multifuncţional. Dar fugim, fugim cât mai departe de ceilalţi NOI! Nu putem suporta normalitatea unora, sau suferinţa ori trăirile altora. Priviţi sfera. Este alcătuită din milioane de puncte anonime care o urmează, oriunde se va rostogoli. Iar ea, sfera, nu poate la rândul ei, exista fără acele puncte care o întregesc. Orice trăire pe care un punct din sferă o manifestă, este preluată de celelalte, prin vibraţia pe care aceasta o emite, fiind universală. Ea înfiorează toate celelalte puncte, adică...sfera: imperceptibil în aparenţă dar, profund pentru entitatea în sine! Urmările sunt dezastruoase sau... benefice. Atât timp cât ceea ce facem este doar pentru noi înşine, nu putem iubi. Pe nimeni şi nimic! Putem deveni atât de răi, că în iad nu vom putea avea nicio surpriză! Nu ne rămâne decât să alegem una din extremele existenţei noastre: inocenţa copilăriei, ori în

Cimpoeru Constantin 117
Litere •

LOZUL CEL MARE

Mergem prin viţă. De fapt, toţi suntem doar simpli călători, şi mergem, mergem prin viţă, trecători, neştiitori, întrebători. TOŢI DIN JURUL NOSTRU ŞTIU, NOI NU! Animalele, plantele, ştiu ce au de făcut, aştrii cerului nu-şi pun întrebări pentru că ştiu de unde au venit şi încotro se îndreaptă. Doar oamenii nu! Este posibil, ca unicile fiinţe inteligente să nu poată sti nimic? Atunci la ce bună raţiunea ? Poate de aceea suntem atât de... autodestructivi... De ciudă! Că nu ştim numic, că nu putem afla ceva esenţial, că suntem... opriţi să luăm contact efectiv cu adevărul! În fond, toţi am tras Lozul cel Mare! Cum poate fi numit cineva care a câştigat premiul maxim, şi nu se duce să-l revendice? Stă liniştit, merge şi iar merge prin viaţă, neştiitor, trecător, indiferent... , cu un fierăstrău mental defect, pe care îl foloseşte doar pentru a-şi tăia creanga pe care stă? Sunt mai aproape, mai uşor de obţinut drogurile, alcoolul, sexul. Mai este indiferenţa, individualismul. De ce să bagi

Cimpoeru Constantin 107