Ediţia de campionat 2010-2011 a Ligii a IV-a va debuta pe data de 8 august, urmând ca sezonul de toamnă să se încheie în ultima duminică a lunii noiembrie. La startul competiţiei vor lua parte, în premieră, 18 formaţii, cu două mai mult decât până acum. Astfel, în condiţiile în care Foresta Mălini a promovat în eşalonul trei, iar FC Pojorâta, Steaua Dumbrăveni şi Releul Mihoveni au retrogradat în Liga a V-a, tabloul Ligii a IV-a a fost completat cu nou promovatele Bucovina Frătăuţii Noi, Voinţa Stroieşti, Zimbrul Siret şi Arinul Dorna Arini, dar şi cu CS Gura Humorului şi Rarăul Câmpulung Moldovenesc, formaţii considerate retrogradate din Liga a III-a. Din cauză că nu şi-au îndeplinit baremul în sezonul recent încheiat, humorenii şi câmpulungenii vor începe însă campionatul cu un deficit de 15 şi respectiv 23 de puncte! În ceea ce priveşte nou promovatele, numai arena unei singure formaţii, este vorba de Zimbrul Siret, întruneşte condiţiile necesare pentru a găzd
Citește mai departe