Sări la conținut
ZTB ZTB.RO
IO

Iordache Valentin

Între 30.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 9 articole, citite de 3.865 ori, cele mai multe scrise în categoria Personal (9 articole) .

Cele mai recente

Personal •

Cuvânt sau Tăcere

" Te-ai gândit vreodată că un simplu cuvânt poate salva o viață? Că un biet sunet poate aduce alinarea unui suflet aflat la marginea vieții? Că ai putea să împarți celui de lângă tine un strop de lumină, un strop de viață și bucurie și nu unul de tăcere? Nu! Niciodată! Ce rost ar avea probabil te întrebi... Ce rost ar avea viața unui cerșetor? Un cerșetor deposedat de ultima fărâmă de onoare, unul încolțit de un întuneric morbid. Azi am ales să tac, aleg să trec nepăsător pe lângă dramele din juru-mi. Ochii mei nu văd decât în față, nu văd decât propriul viitor, nu văd decât propria-mi dezumanizare. Azi aleg tăcerea... Te rog nu-ți întoarce privirea, îndreapt-o spre pământ și încearcă să uiți țipetele bieților osândiți, să extragi din ele umilința ce-i poate oferi mândriei tale fundația de care are nevoie. Asta e ceea ce ne învață viața! "

Iordache Valentin 396
Personal •

Alegere

" Mă întreb oare cât mai pot îndura? Cum reușesc să absorb toată durerea asta nemărginită? Cum de încă mai exist? Trebuie să nu mai uit vreodată ceea ce am învățat în toți acești ani: niciodată nu pot spera că omul îmi va întinde vreo mână, o frânghie firavă de care să-mi leg întreaga speranță. Sunt sigur că nu o voi primi! Nu am mai scris vreun cuvânt sub atingerea razelor soarelui de câțiva ani, nu am mai reușit să mâzgălesc vreo frază sau poate nu mi-am mai dorit să simt diferențele atât de evidente între gândurile sau visele nocturne și trăirile de zi cu zi. Amintirile, dorințele, curajul, nebunia își schimbă chipul sub aripa întunericului, iar viața mea, războiul pe care îl duc a devenit o luptă între întuneric și lumină, între soare și lună. Deciziile luate în mijlocul nopții mă macină dimineața, nu mi le pot explica și-mi umplu întreaga zi de regrete. Pentru ca seara, după o întreagă zi de frâmântări să nu înțeleg rostul temerilor mele și să continui pe aceleași făgaș

Iordache Valentin 498
Personal •

Despre tine scriu

" Plâng de dorul tău. Mă înduioșează durerea ta și abia acum constat că-mi va fi imposibil să-mi rup sufletul de tine, de amintirea ta. Nu mă pot apropia, nu acum când îmi știu inima sugrumată, când ochii își scaldă trupul în lacrimile imaginilor prăfuite, când singurele cuvinte ce prind viață izvorăsc din seva dezamăgirii, când îmi știu conștiința strivită sub trupul regretului. Un zâmbet, o singură îmbrățișare și aș pleca mai departe, aș accepta incapacitatea mea de a lupta până la capăt, destinul meu de lup singuratic. Un destin de care am fugit în permanență, unul pe care am încercat să-l îngrop de ani de zile. Nu am reușit și nici nu voi reuși vreodată, el mă definește, îmi trasează granițele între care oscilez și voi oscila, îmi soptește în fiecare secundă că nu sunt singur și nu voi fi niciodată, că voi avea mereu alături de mine amintirile, că oricât aș blama singurătatea nu voi obține nimic, că oamenii se tem și vor teme întotdeauna de necunoscutul din

Iordache Valentin 417
Personal •

Să nu uiți

" Niciodată nu m-am gândit la înfrângere. Nu am luat-o în calcul vreo clipă, mi-am hrănit sufletul zi de zi cu propria-mi speranță! Speranță și abandon, două cuvinte ce definesc perfect relația dintre mine și cei din juru-mi. Și aparent am fost deposedat și de acestea două. Nu-i timpul să mă ascund, să pun durerea mea în spatele oamenilor, să încerc să împart înfrângerea mea cu cei din jur. Știam unde mă îndrept și am ales să merg tot înainte, știam că voi ajunge în punctul acesta, dar îmi era greu să-mi imaginez singurătatea absolută. Ciudat, viața și-a propus să-mi alunge orice urmă de îndoială, să-mi contureze un pustiu fără granițe, un deșert ce-mi permite să văd dincolo de întunericul lui, dar care zdrobește orice încercare a mea de a evada sau transmite un simplu strigăt de ajutor. I-am înțeles în cele din urmă forța, am înțeles că-i atât de puternic încât niciodată nu voi putea să-i sparg zidurile. Am totuși o mică întrebare către el, ai zdrobit fiecare celulă din trupul m

Iordache Valentin 454
Personal •

Secret

" După atâția ani, aproape 20 de ani în care am rătăcit să descopăr calea către victorie, ani în care mi-am legat trupul și sufletul de singurătate și durere, de ignoranță și patimi, de sensibilitate și dor, toate acestea pentru a ajunge la concluzia ce-mi zdruncină din temelii întreaga-mi existență. Acum conștientizez de fapt inutilitatea faptelor mele și ridicolul în care m-am zbătut în toată această perioadă, curiozitatea și încrederea oarbă în propriile puteri m-au împins mult mai departe decât limitele mele. Și astfel am ajuns atât de departe încât acum am nevoie de eforturi supraomenești pentru a face un simplu pas înapoi, atât de departe încât niciodată nu m-am simțit mai aproape de înfrângerea totală. N-aș putea și nici nu aș vrea să vă dau vreun exemplu, încerc doar să scriu aceste rânduri ca o scrisoare de adio către prezent, să pot astfel să-mi transpun și să substitui acest prezent cu trăirile interioare. Trăiesc doar câteva ore pe an, sunt atât de rare secunde

Iordache Valentin 436
Personal •

Moarte

" S-a întors? Nu, nu se va mai întoarce niciodată, nu mai există lupta, poate doar resemnarea. Mor pentru tine, mor pentru că sunt prea laș pentru a mai schimba ceva, prea laș pentru a mai spera la un alt sfârșit, prea laș pentru a mai încerca să repar ceva. Oare cum mai poți trăi când îți simți sufletul descompunându-se puțin câte puțin, când mirosul amintirilor e de nesuportat, când viața nu mai înseamnă nimic? Când totul se rezumă la un singur termen: abandon. Iubesc frânturi, prețuiesc imagini apuse și nu simt decât un sentiment de ură, o ură care asemenea unei mocirle nu face decât să mă distrugă, să nu mai lase nimic nealterat. Am avut nevoie de atâția ani pentru a conștientiza un lucru atât de simplu: Singurul om care a murit de-a lungul anilor aceștia sunt eu, doar eu. "

Iordache Valentin 424

Cele mai citite

Personal •

Alegere

" Mă întreb oare cât mai pot îndura? Cum reușesc să absorb toată durerea asta nemărginită? Cum de încă mai exist? Trebuie să nu mai uit vreodată ceea ce am învățat în toți acești ani: niciodată nu pot spera că omul îmi va întinde vreo mână, o frânghie firavă de care să-mi leg întreaga speranță. Sunt sigur că nu o voi primi! Nu am mai scris vreun cuvânt sub atingerea razelor soarelui de câțiva ani, nu am mai reușit să mâzgălesc vreo frază sau poate nu mi-am mai dorit să simt diferențele atât de evidente între gândurile sau visele nocturne și trăirile de zi cu zi. Amintirile, dorințele, curajul, nebunia își schimbă chipul sub aripa întunericului, iar viața mea, războiul pe care îl duc a devenit o luptă între întuneric și lumină, între soare și lună. Deciziile luate în mijlocul nopții mă macină dimineața, nu mi le pot explica și-mi umplu întreaga zi de regrete. Pentru ca seara, după o întreagă zi de frâmântări să nu înțeleg rostul temerilor mele și să continui pe aceleași făgaș

Iordache Valentin 498
Personal •

Să nu uiți

" Niciodată nu m-am gândit la înfrângere. Nu am luat-o în calcul vreo clipă, mi-am hrănit sufletul zi de zi cu propria-mi speranță! Speranță și abandon, două cuvinte ce definesc perfect relația dintre mine și cei din juru-mi. Și aparent am fost deposedat și de acestea două. Nu-i timpul să mă ascund, să pun durerea mea în spatele oamenilor, să încerc să împart înfrângerea mea cu cei din jur. Știam unde mă îndrept și am ales să merg tot înainte, știam că voi ajunge în punctul acesta, dar îmi era greu să-mi imaginez singurătatea absolută. Ciudat, viața și-a propus să-mi alunge orice urmă de îndoială, să-mi contureze un pustiu fără granițe, un deșert ce-mi permite să văd dincolo de întunericul lui, dar care zdrobește orice încercare a mea de a evada sau transmite un simplu strigăt de ajutor. I-am înțeles în cele din urmă forța, am înțeles că-i atât de puternic încât niciodată nu voi putea să-i sparg zidurile. Am totuși o mică întrebare către el, ai zdrobit fiecare celulă din trupul m

Iordache Valentin 454
Personal •

Secret

" După atâția ani, aproape 20 de ani în care am rătăcit să descopăr calea către victorie, ani în care mi-am legat trupul și sufletul de singurătate și durere, de ignoranță și patimi, de sensibilitate și dor, toate acestea pentru a ajunge la concluzia ce-mi zdruncină din temelii întreaga-mi existență. Acum conștientizez de fapt inutilitatea faptelor mele și ridicolul în care m-am zbătut în toată această perioadă, curiozitatea și încrederea oarbă în propriile puteri m-au împins mult mai departe decât limitele mele. Și astfel am ajuns atât de departe încât acum am nevoie de eforturi supraomenești pentru a face un simplu pas înapoi, atât de departe încât niciodată nu m-am simțit mai aproape de înfrângerea totală. N-aș putea și nici nu aș vrea să vă dau vreun exemplu, încerc doar să scriu aceste rânduri ca o scrisoare de adio către prezent, să pot astfel să-mi transpun și să substitui acest prezent cu trăirile interioare. Trăiesc doar câteva ore pe an, sunt atât de rare secunde

Iordache Valentin 436
Personal •

Moarte

" S-a întors? Nu, nu se va mai întoarce niciodată, nu mai există lupta, poate doar resemnarea. Mor pentru tine, mor pentru că sunt prea laș pentru a mai schimba ceva, prea laș pentru a mai spera la un alt sfârșit, prea laș pentru a mai încerca să repar ceva. Oare cum mai poți trăi când îți simți sufletul descompunându-se puțin câte puțin, când mirosul amintirilor e de nesuportat, când viața nu mai înseamnă nimic? Când totul se rezumă la un singur termen: abandon. Iubesc frânturi, prețuiesc imagini apuse și nu simt decât un sentiment de ură, o ură care asemenea unei mocirle nu face decât să mă distrugă, să nu mai lase nimic nealterat. Am avut nevoie de atâția ani pentru a conștientiza un lucru atât de simplu: Singurul om care a murit de-a lungul anilor aceștia sunt eu, doar eu. "

Iordache Valentin 424
Personal •

Despre tine scriu

" Plâng de dorul tău. Mă înduioșează durerea ta și abia acum constat că-mi va fi imposibil să-mi rup sufletul de tine, de amintirea ta. Nu mă pot apropia, nu acum când îmi știu inima sugrumată, când ochii își scaldă trupul în lacrimile imaginilor prăfuite, când singurele cuvinte ce prind viață izvorăsc din seva dezamăgirii, când îmi știu conștiința strivită sub trupul regretului. Un zâmbet, o singură îmbrățișare și aș pleca mai departe, aș accepta incapacitatea mea de a lupta până la capăt, destinul meu de lup singuratic. Un destin de care am fugit în permanență, unul pe care am încercat să-l îngrop de ani de zile. Nu am reușit și nici nu voi reuși vreodată, el mă definește, îmi trasează granițele între care oscilez și voi oscila, îmi soptește în fiecare secundă că nu sunt singur și nu voi fi niciodată, că voi avea mereu alături de mine amintirile, că oricât aș blama singurătatea nu voi obține nimic, că oamenii se tem și vor teme întotdeauna de necunoscutul din

Iordache Valentin 417
Personal •

Toți m-au iubit

" Întotdeauna toți m-au iubit,Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.Am trecut printre oameniMereu acoperită de dragoste,Cum trec prin iarnăAcoperită mereu de ninsoare.Legea talionului e fără milă.Iubirea cere iubireCum sângele cere sânge,Când ninge...Ninsoarea îmi cere și mie să ning.Dar eu trec prin zăpadă dormind,Tu ești semnul din careNu vreau să mai ies,Rar câte-o privire mai mareDistrată, uitucă visez,Neaua moale îngheață pe mine,Mă strânge,Mi-e cald în somn și bine Și știu că o să mor,Aș fi iertatăDaca m-aș trezi din tine,Dar nu-mi doresc decât,De sub pleoapele închise izvorât,Fâlfâitul acesta ușor.Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,Spre inima celui din urma labirint,Unde m-așteaptă-o dreapta judecatăCare-o să mă găseasca vinovatăPoate...Și-o să mă pedepsească pentru toateIubirile pe care le-am netrăit dormind.

Iordache Valentin 416