Am avut dintotdeauna vocația pierderii. Inițial, îmi pierdeam câte un creion, o agrafă de păr sau o jucărie. Nimicuri. Lucruri neimportante pe care le pierde orice copil. Nici măcar nu remarcam că le-am pierdut. Apoi mi-am pierdut tatăl într-o zi caldă de aprilie. Și nici măcar atunci nu am conștientizat durerea pierderii. Și-așa nu îl… Continue reading Sunt un om cu vocația pierderii
Citește mai departe
Despre arici se spune că sunt sfătuitorii lui Dumnezeu. Purtători ai inteligenței supreme, aricii sunt cei care pun ordine în succesiunea zilelor, fiind liantul între zi și noapte, dintre lumea văzută și cea nevăzută, dintre suprafață și adâncime. Un simbol deloc de neglijat, ales cu infinită grijă de scriitoarea Muriel Barbery pentru a da titlul… Continue reading Eleganța ariciului de Muriel Barbery (recenzie)
Citește mai departe
Și pentru Stela Popescu… a fost prea târziu. Dispariția ei fulgerătoare pe 22 noiembrie 2017 i-a șocat pe toți cei care au îndrăgit-o pe actrița mereu surâzătoare. Pentru că doar cu o zi înainte să părăsească această lume, urcase pe scenă pentru publicul ei. Pentru că, la aproape 82 de ani, își păstrase vitalitatea și… Continue reading “Bucură-te, bucură-te, fiindcă nici nu ştii cât e de târziu”. Stela Popescu sau la joie de vivre
Citește mai departe
Speram sã nu ajung sã scriu niciodatã despre poetul Adrian Pãunescu la trecut. În mintea mea, de om care l-a cunoscut ca profesor, dar şi în calitate de invitat al emisiunii Din arhiva TVR, el continuã sã trãiascã şi acum, în clipa aceasta, când scriu aceste rânduri, la aproape 12 ani de la trecerea lui în… Continue reading O clipă de inefabil. Cu Adrian Păunescu
Citește mai departe
Misterios și elegant. O voce profundă, gravă, ce uneori, stârnește fiori. Inflexiuni atent meșteșugite ce se armonizează cu starea transmisă ascultătorului. Vrajă. Este un actor pentru care meseria este mai mult decât o vocație. Este a doua natură. Pentru că intuiția sa profundă îl fac să intre cu foarte mare ușurință și în pielea unor… Continue reading Un actor pentru o viață: Dan Condurache
Citește mai departe
Uneori, chiar cred că sunt printre oamenii norocoși. Cu adevărat norocoși, deși mai am momente când mă plâng de viața mea, mi se pare anostă și lipsită de culoare. Dar mai vine câte o zi (neagră) ca asta când mă izbește câte o veste care mă zdruncină din temelii și mă face să văd adevărul:… Continue reading Așa a fost el… unic. Drum lin în lumină, Valentin Uritescu!
Citește mai departe
A curs multă cerneală virtuală zilele acestea în online pe tema premiilor, serbărilor și performanțelor școlare. Și da, am citit fiecare postare pentru că m-a interesat, dincolo de experiența personală, motivația din spatele acelei postări. Unii erau mîndri de copiii lor care defilau cu coroniță, chiar dacă de-abia terminaseră clasa pregătitoare sau de ce nu,… Continue reading Premiile sunt pentru părinți. Copii n-au nevoie de premii. Copiii au nevoie de iubire
Citește mai departe
Poate una dintre cele mai tulburătoare întâlniri pe care le-am trăit vreodată. Unul dintre oamenii care mi-au rămas adânc întipăriți în suflet. Prin candoare, eleganță, profunzime. Și poate una dintre marile mele… greșeli. L-am invitat pe maestrul George Motoi la un interviu, în direct, în cadrul emisiunii pe care o realizam atunci. Un interviu pe… Continue reading George Motoi și revelația experienței netrăite
Citește mai departe
De mult voiam să scriu despre depresie, despre cât de invalidantă este o astfel de (hai să-i spunem) experiență, dar parcă până acum cuvintele nu se legau într-o structură coerentă. Poate pentru că nu eram suficient de “vindecată” ca să pot vorbi despre ea. Triggerul meu este “cazul” care a oripilat o țară întreagă și recunosc… Continue reading Depresia nu este un moft sau un status pe facebook
Citește mai departe
De 28 de ani m-ai lăsat singură. Nici n-am apucat să te cunosc prea bine. Amintirile mele legate de tine sunt puține și dureroase. Țin minte atunci când ai venit la școală să mă vezi. Nu o puteai face în altă parte, mama nu îți mai dădea voie. Devenisem cumva câmpul vostru de luptă în… Continue reading Scrisoare către tata
Citește mai departe
Nu vă mai spun și eu cum să vă fie anul, căci deja au trecut câteva zile bune din el. Zile în care ați avut timp să vă dezmeticiți, și unii dintre voi, să vă întoarceți la cotidian. Da, același cotidian întrerupt abrupt de zilele de sărbătoare. Sărbătoare trăită și ea pe repede înainte tocmai [...]
Citește mai departe
“Ar trebui sã te bucuri!” zice imaginea dezlânatã din oglindã. “De ce sã mã bucur?” întreb eu. “Când tot ce-am trãit au fost doar lacrimi și sânge?” “De lacrimi și sânge. Sã te bucuri! În fiecare zi!” îmi rãspunde ecoul. “Ar trebui sã te bucuri!” șopteste conștiința. “De ce sã mã bucur?” întreb cu sufletul [...]
Citește mai departe
Recent mi-am cumpărat o pisică. Da, știu. “De ce nu ai adoptat una?” mă veți întreba. Pentru că pisica mea nu are blăniță moale și nici ochi sticloși. Nu toarce dimineața la trezire și nici nu miaună pe la ușă așteptându-ne nerăbdătoare. În schimb, stă cuminte pe o etajeră, fix acolo unde am lăsat-o. Cam [...]
Citește mai departe
Mult onorate doamne,Distins auditor!La festival când vine, tot omul e datorS-asculte, înainte de partea amuzantă,O conferință lungă și foarte importantă.Conform acestei date sinistre, așadar,Avem între culise un conferențiar,Un om cu greutate, un personagiu mare…Să nu luați aceasta drept o amenințare!Dar ca să nu planeze asupra noastră vinaC-am neglijat programul, — persoana cu pricinaE gata să [...]
Citește mai departe
Aveam cele mai frumoase caiete. Știu, am mai spus asta și altădată. Dar exact așa era. Aveam cele mai frumoase caiete. Și asta pentru că ea avea grijă, de fiecare dată când venea să mă vadă, să îmi picteze pe prima pagină personaje de poveste. Aici, Chip și Dale se hârjoneau într-o joacă fără sfârșit. Dincolo, un [...]
Citește mai departe