Otilia

Articole postate de Otilia

  • Eu stea... 231

    Vreau să vii înapoi, să te întorci cum ai mai făcut-o și altădată și să mă salvezi din gaura asta neagră în care mă adâncesc. Poate că nu îți mai pasă, pate nici nu mai esti, poate nici eu nu mai sunt, poate am disparut amândoi într-o poveste care a început cu "a fost odată ca niciodată" si nu se va termina cu "pana la adânci bătrâneți" pentru ca pielea mea e inca tânără dar scrijelita peste cicatricile vechi pe care altădată le oblojeai și le știai pe fiecare în parte. Acum sunt alta pentru tine, dintr-o dată am devenit alta, una a cărei cicatrici adânci sunt de netrecut, hidoase si de neînțeles. Mâna cu care atingeai sa mângâi și sa îngrijești este aceeași pe care o folosești să îmi redeschizi rănile vechi și cu care mai scrijelesti locuri altădată neatinse. Sunt alta, dar sunt alta pentru că am învățat să fiu alta cu răbdarea ta, sunt alta pentru că mi-ai arătat că mă pot lăsa cu totul pe tine și am făcut-o. Sunt acolo cu totul, nu eu aia ci eu asta, dar eu asta nu am învă

    Citește mai departe

  • Portret din cerneală... 207

    Portret din cerneală Pădurea arsă încâlcită în tendonul tău,Dureri și fluturi făuriți din oase,Fețe perfecte si ochi verzi Pictați pe buze cu angoase. Ridică-ți vântul în velePe mări ce n-ai pictatPoți crede in vise efemere...

    Citește mai departe

  • Crâmpeie de vis... 209

    Stau atârnată de curcubeu cu frânghii din lacrimi de stele. Totul este al meu, chiar si mirosul tău ce mi-e impregnat in piele. Plutesc. Respir. Doresc. Eşti aici, mereu prezent si nelipsit.De când?Din prima noapte în care mi-ai staruit în gând.Simţeam cum mi te caţeri pe gânduri în vis. Te-am lăsat, că-n vise totul e permis. Dar m-am trezit. Gândul mi-era tot la tine şi nu-mi doream decât s-adorm la loc să te-ntâlnesc, să poţi fi lângă mine.

    Citește mai departe

  • Confesiunea unei drame COLECTIVe traite individual 246

    Mă chinui de mai mult de o lună sa scriu ceea ce voi scrie in urmatoarele randuri, multe, putine, nu ştiu incă, ştiu doar ca această chinuială nu a fost cu degetele pe tastatură, ci pană am ajuns in fata tastaturii, adevarata luptă a fost in capul meu, poate de fapt doar pentru a imi defini eu mie ce a fost toata această perioadă. De ce acum? Pentru că simt pentru prima oara după aproape un an de zile (de fapt zece luni, care au parut mai mult ani), pentru prima oară cand am reinceput să simt că respir, nu că traiesc, ci că doar am mai luat o gură de aer să imi ajungă pană data viitoare. De ce titlul asta? Pentru că este o confesiune pe care simt nevoia să o fac, deşi nu sunt genul de persoană care să se expună pe o tavă in fata celorlalti, mi-am trait bucuriile si mai ales dramele in intimitatea sufletului meu si alături de o mană de oameni care imi vor fi mereu alături dar şi pentru că un articol referitor la drama Colectiv m-a bulversat intr-un mod năucitor, si m

    Citește mai departe

  • Alte insomnii... 323

    Tot Istanbul. Aproape 1 noaptea. Acelasi zgomot asurzitor de masini si oameni agitati de pe un alt pervaz al unei alte camere, mai mare parca, dar si mai trista de atata goliciune. Tigara a ramas aceeasi, buzele imi sunt tot uscate... macar nu am coșmaruri, mai bine nu mai inchid ochii. Nu pot gandi in asemenea tumult, fara mirosul meu de mare, si totusi... o vad, e aceeasi pata neagra de acolo, atat de aproape... Nici macar jumatatea mea de luna contrafăcută nu mai e, doar cer negru, acoperit de o pâclă albicioasă si nici o pâlpâire. Zgomot, doar z

    Citește mai departe

  • Spaime nocturne... 245

    Mi-e frica. Mi-e frica de mine cel mai tare pentru ca nu ma mai cunosc cumva, si pe de alta parte ma cunosc atat de bine. simt toata frica, asa cum vine, se furiseaza asa in ganduri marunte si pierdute, in priviri sterpe, in momentele in care nu mai respir, in tremurul mainilor, in durerea surda de cap, in lacrimile care nu mai imi umplu ochii. Mi-e frica de voi, voi toti care nu stiti sa ascultati, voi ceilalti cu capetele intoarse catre soare mereu, mereu intre

    Citește mai departe

  • Insomnie... 251

    Istanbul. 1 noaptea, aproape unu si jumatate. Geamul deschis. Țigara lipita de buzele mele uscate. Zgomot. Prea mult zgomot. M-am obisnuit cu zecile,poate sutele de nopți nedormite insa de obicei se petrec in linstea nopții, doar in zgomotul respirației mele si in pâlcurile albe ale fumului de țigară. Sirene, oameni gălăgioși, alte masini. In noptile mele lungi de obicei imi tin companie doar pescarusii. Nici urma aici. Intre toate luminile pestrițe ale orasului, pata neagra din departare e marea... nu e departe, e mai aproape decât e acasă. Nici un iz de mare, nici cand ești  chiar atât de aproape încât te uiti in ochii ei printre valuri. Nici urma de stele, un avion nu prea departe al carui zgomot mi-a atras atenția, singura clipocire de pe cer si o umbră a unei jumătăți de lună. Parca nici luna nu e tot aceeași, e alta sigur... cred ca si pe ea au contrafăcut-o în vreun hangar pierdut din inima Istanbulului. Asta este singura explicație a unei luni căreia îi lipsește acel je ne

    Citește mai departe

  • Șoapte... 331

    Mă înec în abisul gândurilor tale de altă dată, în valurile înspumate ale mării în care regăseam in sticluţele purtate de valuri, atingerile și șoaptele pe care numai în vis îndrăzneai să mi le șoptești. Noapte de noapte șoaptele tale surde s-au înghesuit in sticluţe azvârlite pe fundul mării, și cumva, tălpile mele de ceară si-au găsit drumul prin nisipul ud pentru a le elibera cândva. Le-am strâns ani la rând, fiecare sticluţă în parte, fiecare dobândită cu prețul câte unei răsuflări uitate pe fundul mării sau cu ochii aproape însângeraţi de căutarea lor între valuri sărate, atât de sărate...Le-am orînduit pe toate, pe cele albastre, senine ca ochii tăi pe care i-am visat, pe cele albe, rupte din strălucirea zâmbetului tău trimis in fiecare dimineata, pe cele negre, pline de goliciunea și lipsa șoaptelor tale, pe cele roșii, umplute de pasiunea fiecărei atingeri pe care am visat-o amândoi și pe cele verzi unde stăteau înghesuite toate săruturile care nu au atins vreodată buzele m

    Citește mai departe

  • Doar timp...... 248

    sursa imaginii: www.trendhunter.com  Masor totul in timp, mereu, numar timpul in minte si in somn, ma topesc cu fiecare clipa care trece galopând pe langa mine. Unele clipe le ratez, caci trec atat de repede si asta doare, doare pana in adâncul sufletului. Toate clipele pierdute le simt in cicatricile de pe trupul ciuruit de trecerea lo

    Citește mai departe

  • Ganduri nevazute...... 315

    Dincolo de muzică, de ţiuitul absurd din urechile mele, de golul în stomac şi sentimentul de absurditate şi goliciune, dincolo de orice limite vizibile şi imaginare, dincolo de posibilitate şi existenţă, dincolo de orice gol, întunecime şi abis se află doar răsuflarea ta sacadată, numărând secundele până la primul sărut real, până la prima atingere palpabilă, până la primul geamăt descătuşat dintre buzele mele, până la prima şoapta ce-mi va gâdila cu adevărat toate simţurile, până la prima privire ce va rămâne întipărită pe retina mea abisală. Doar o clipă... doar atât va mai trece până ce, în miez de noapte te voi avea din nou dar pentru prima oară. Cum se face că buzele tale m-au dezmierdat atâtea nopţi dar totuşi nu m-ai sărutat niciodată? Cum de m-ai atins în fiecare seară şi mi-ai mângâiat fiecare centimentru de piele albă fără însă să mă atingi vreodată? Cum de ştii mai multe despre mine decât oricine şi totuşi, nu mi-ai auzit vreodată vocea? Cum de m-ai facut de atâtea ori să zâ

    Citește mai departe

  • Doar iubire... şi cafea!... 238

    Caut în fiecare zi, printre aburii cafelei, în mirosurile ce-mi sfredelesc nările, în sunetul provocat de valurile înspumate ale mării, în linistea dimineţii, caut să regasesc măcar a mia parte din golul acela în stomac, măcar a mia parte din strălucirea ochilor mei de altă dată, măcar a mia parte din ceea ce am fost eu cu ani în urmă... dar parcă nu de mult. În fiecare gură amară de cafea, încerc să mai simt măcar o dată dulceaţa buzelor tale ce sorbeau hoţeşte in fiecare dimineaţă din ceaşca mea crăpată. Aceeaşi ceaşcă ridată de trecerea anilor îmi ţine companie şi acum, aceeaşi cafea neagră, aceiaşi aburi fierbinţi însă dulceaţa lipseşte şi a rămas în urmă doar amărăciunea buzelor m

    Citește mai departe

  • Gânduri...... 313

    Dimineaţă... dimineaţă cu nori negri şi fum de ţigară. Miroase a cafea râjnită proaspăt, muzica în surdină, muzica pe care o aud doar eu, cântecul pe care l-am ascultat amândoi in vis nu demult. Patul gol si rece, locul tău gol... atât de gol! Nu mirosul de cafea ma îmbie să mă ridic, nici singura rază de lumină strecurată hoţeşte printre draperii, ci golul... abisul din patul meu rece ca gheaţa şi mai presus de toate, neantul din visele mele atât de sterpe fără zâmbetul tău ştrengar de sub cearceaf. Până şi muzica s-a oprit şi a rămas în urmă doar mormăitul meu pe o linie melodică doar de noi ştiută şi versurile fără rimă şi făr' de înţeles pentru alţii. Încerc să opresc amalgamul de sunete şi versuri nescrise, sorb din cafeaua fierbinte şi amară, amară ca şi cuvintele nespuse, ca şi tacerea ta, ca şi scrisorile tale scrise cu cerneală invizibilă pe care încă încerc să le desluşesc. Mă învălui în fum de ţigară, atât de alb şi gros, atât de mult şi totuşi... dispare fără de urmă, lăsân

    Citește mai departe

  • Povești nescrise... 339

    Uneori nu-mi ajunge timpul sau nu găsesc cuvintele astfel ȋncât să aștern pe hârtie povestea nescrisă a unei priviri ce mi s-a ȋntipărit pe retină, a unui zâmbet ce a rămas ȋnmărmurit ȋn timp, a unui gest ce a făcut mai mult de o mie de cuvinte, a unui sărut furat ȋn liniștea infernală a unei nopţi de vara… sau doar povestea tristă a nisipului ce-și pierde strălucirea rămânând lipit de tălpile mele reci. Aș scrie uneori despre mare, dar nu despre cât este de albastră, sau molcomă, nu despre valurile ei ȋnspumate și limpezimea ei abisală ci despre felul ȋn care plânge uneori, despre cum se vaită, cum vuiește pentru ca mai apoi să

    Citește mai departe

  • Doar vorbe ȋn neant... 338

    Văd dincolo, mereu dincolo de orice, dincolo de aparenţe, dincolo de ochii goi si de sufletul sterp al oricui, dar mai presus de toate văd dincolo de cuvinte. Văd pasiuni ascunse, licăriri absurde ȋn ochi abisali ce mă fac să tresar. Văd tot și citesc ȋn cuvinte nescrise, ȋn versuri ce nu rimează, ȋn vorbe ce nu au fost niciodată spuse, citesc totul ȋn liniște, ȋn liniștea aceea care ȋţi face urechile să ţiuie. Găsesc tot ceea ce am nevoie ȋn neant, văd dincolo de ȋntuneric licăriri ce nu există, citesc pe buzele tale toate vorbele nespuse și ȋn tăcerea ta de zi cu zi aud tot ceea ce ai fi vrut vreodată să spui și n-ai putut. Ȋţi scriu in neant doar

    Citește mai departe

  • Povestea Sarei VIII... 252

    Au trecut zile și nopţi la rând ȋn care jurnalul nu-i mai răspunsese, nopţi ȋntregi ȋn care nu ȋi putea sta gândul decât la el, imaginea aceea fantomatică, silueta aceea neagră pe care o zărise ȋn noaptea aceea printre gene. Era incredibil cât de mult pătrunsese ȋn sufletul ei, cât de mult pot ȋnsemna câteva cuvinte bine alese, ȋncurajările din fiecare rând, cat de multe reușea să ȋnţeleagă din cuvintele ei strălucitoare aparent ȋnșiruite fără sens. Răsfoi din nou jurnalul și găsi din nou aceleași pagini albe, același gol pe care ȋl simţea de fiecare dată până ȋn fundul oaselor când regăsea doar neantul de pagini albe dincolo de vorbele ei ȋnșiruite cu patos. Era sigură de faptul că el citise, că parcursese paginile ȋn care ea ȋși pusese toate dorinţele pe hârtie, descriind ȋn amănunt desfătarea trupurilor ȋn lumina difuză a șemineului la fel cum era sigură că  recitise poate rândurile cu sărutări fierbinţi și șoapte, rând

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile