După ce anul trecut am participat la niște velo tururi organizate, anul ăsta ne-am zis să încercăm pe cont propriu. Costuri mai mici, mai multă libertate și, evident, provocări pe măsură. Dar avantajele sunt mari pentru cine îndrăznește. Așa că, iată-ne: două muieri hotărâte, bagajele făcute, rutele planificate, cazări rezervate... ce ar putea merge prost?
Păi, începem cu un puzzle: cum pui două biciclete pe o mașină obișnuită? Adăugăm un portbagaj, niște nervi, o oră de teste și... am reușit. Seara, în amurg, eram deja în Linz cu bicicletele echipate și berile pregătite, așteptând trenul care trebuia să ne ducă la Salzburg. Aventura începea.
Doar că... nu a mai început atunci. Am pierdut trenul. Sau mai bine zis, trenul s-a închis în fața noastră. Ușa s-a închis automat, iar noi am rămas cu 82 de euro mai puțin și un plan făcut praf. Așa că am trecut pe planul B: mers cu mașina dintr-o cazare în alta, iar turele de bicicletă urmau să fie făcute în jurul fiecărei localități. Imp