Sări la conținut
ST

Stoica Donatela

Între 30.10.2025 și 30.10.2025, a publicat 25 articole, citite de 9.577 ori, cele mai multe scrise în categoria Personal (25 articole) .

Cele mai recente

Personal

Maramureş - România

Sfârşit de toamnă, început de iarnă. Zile libere, prilej de bucurie. Anul acesta am ratat parada de 1 Decembrie, dar am sărbătorit Ziua Naţională unde altundeva decât în Maramureş. Peste 1200 de km dus-întors, aproape 10 ore de mers Bucureşti - Poienile Izei. Patru zile de vis. Aşadar, vă zic repede, că ne prinde Crăciunul. Pensiunea, casă şi masă de nota 20. Peisaje, vreme, tot ce vrei în vacanţa de iarnă. Adică, şi zăpadă dar şi drumuri curăţate.

Personal

Închisoarea de la Sighet - Memorialul Durerii

Cortegiul Sacrificaţilor - Grup statuar realizat de sculptorul Aurel Vlad, optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul , conduse de mâna unui personaj fără cap . Devenit în timp imaginea simbol a Memorialului Construită în 1897, închisoarea de la Sighet a avut iniţial destinaţia de închisoare de dre

Personal

Αρκουδάκι

Eu sunt tot hai-hui şi cu dor de ducă, deşi vara s-a dus şi odată cu ea şi vacanţa. Sâmbătă am fost la Rucăr, o comună din judeţul Argeş. Nu, nu aparţine de Braşov, aşa credeam şi eu. Mai multe informaţii puteţi găsi pe pagina primăriei.

Personal

Imnurile sacre sau versurile de aur ale lui Pitagora

,,Imnurile sacre nu sunt altceva decât expresia celei mai înalte filozofii pitagorice; ele sunt un adevărat rezumat al învățaturilor esențiale, cuprinzând elementele de perfecțiune pe care oamenii, având deja întipărită în suflet vocea divină, le-au așternut în scris pentru a-i învata pe cei ce vor veni după ei. Putem spune că ele sunt cea mai frumoasă podoabă a nobleței omului, că nu sunt doar cuvintele de neuitat ale unui singur om, ci întruchipează doctrina întregului corp al pitagoricilor". Hierocles

Personal

Am fost în Rai

Da, dragilor, dacă Raiul există, cu siguranţă eu am văzut o parte a sa. Şi nici nu e foarte departe de casă, dacă plec acum (aah, ce aş mai pleca) în patru ore şi jumătate am ajuns. În mini-vacanţa de Sf. Maria, am zis să fiu originală şi am propus băieţilor mei să mergem în sudul ţării, la Dunăre. M-am uitat pe hartă şi am pus degetul pe Drobeta Turnu Severin. Ce mi-am zis, toată lumea pleacă la munte, la mare şi în Grecia. Ce credeţi, dragii mei? Două z

Cele mai citite

Personal

La mulţi ani!

Am început să scriu această postare înainte de Revelion. N-am mai apucat. Sper că vă găsesc sănătoşi în noul an! Îmi doream să vizitez Praga de o viaţă, poate de două. Este primul oraş pe lista mea, de suflet, următorul habar nu am care este, adică nu pot să mă hotărăsc. ? Ei bine, am petrecut Crăciunul acesta la Praga, fără salată de boeuf, sarmale şi vin roşu. Cu burgeri şi bere brună, nefiltr

Personal

New hobby

V-am spus deja că anul acesta nu este un an normal, iar de faptul pe blogul ăsta găsiţi câte în lună şi în stele bănuiesc că aţi observat. Iată, am spus adevărul. Astăzi vă dezvălui (sâc!) ce am mai făcut în ultima săptămână pentru a mă relaxa, în loc să mă joc pe telefon jocul meu cu fructe.

Personal

Sfârşit de vacanţă

Aşa gândeam săptămâna trecută, pe vremea asta. Dar n-a fost să fie, întrucât vineri, pe la terminarea programului, târâie whatsapp'u... Sâmbătă dimineaţă, ora 3.00 suna alarma. Trei si jumătate, trecute fics... eram pe drum spre mare. Marea în septembrie. Răsărit la Belona. Mic dejun la Venus, pe malul lacului Razelm.

Personal

Despre recunoştinţă

Prea ocupați de noi, egoiști și aroganți, considerăm uneori că totul ni se cuvine. De la lumina soarelui și posibilitatea de a auzi sunetul ploii până la ce vreți voi, toate, dar absolut toate nimicurile astea pe care le avem, le merităm și nu trebuie să facem nimic pentru ele. Recunoștința ar trebui practicată zilnic, precum spălatul pe dinți. Astfel putem conștientiza că avem mai mult decât alții. Nu, nu trebuie să importăm o nouă sărbătoare. Trebuie doar să învățăm să fim recunoscători pentru ce avem. Și dacă chiar nu există nimic pentru care să facem asta, iată un motiv, zic eu, destul de important.

Personal

Un gând

Ca să fie pace în lume, trebuie ca popoarele să trăiască în pace. Pentru ca popoarele să trăiască în pace, oraşele nu trebuie să se ridice unele împotriva altora. Pentru a fi pace în oraşe, vecinii trebuie să se înţeleagă. Ca să fie pace între vecini, trebuie ca armonia să domnească în familie. Ca să fie pace în casă, trebuie s-o găseşti în propria inima. – Lao Tse

Personal

Maramureş - România

Sfârşit de toamnă, început de iarnă. Zile libere, prilej de bucurie. Anul acesta am ratat parada de 1 Decembrie, dar am sărbătorit Ziua Naţională unde altundeva decât în Maramureş. Peste 1200 de km dus-întors, aproape 10 ore de mers Bucureşti - Poienile Izei. Patru zile de vis. Aşadar, vă zic repede, că ne prinde Crăciunul. Pensiunea, casă şi masă de nota 20. Peisaje, vreme, tot ce vrei în vacanţa de iarnă. Adică, şi zăpadă dar şi drumuri curăţate.