* ploua în tunel. miros de iarbă jilavă era pe coapsele nefiresc de lungi ale minorelor în floare, albe precum luminile de neon la amiază. luați loc aici, buzele ei îmi indicau scaunul albastru de plastic masiv și am rugat-o să mă lingă la a doua singular ca și cum aș fi fost într-a zecea … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
Nu pot să dorm. Autobuzul e plin. Cîțiva stau în picioare pe culoarul îngust dintre scaune. Mă gîndesc că sunt în bancul ăla stupid cu „mai bine tînăr, sănătos și cu bani decît bătrîn, bolnav și sărac!” Definitiv tîmpit. Mai e și Gigi cu Marina. Dacă e să-i compar cu Manole și Ana e vorba … Citește în continuare Despre Iubire →
Citește mai departe
Mai e și Luca. Desigur că mai e și Luca. Cine spune că nu mai e și Luca? Nimeni. În cameră cu el voi dormi. Lui îi voi povesti noaptea despre Ata, despre iubirea mea ciudățică. Am început să folosesc diminutive. Să-mi trag două perechi de palme? E cam înghesuială-n autobuzul ăsta. Nu te lasă … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
* N-am să mai spun nimic. Nu știu cît timp. Pesemne săptămîni de-acum încolo. Poți să vii cu șapte mii de ramuri de măslin în cioc, precum porumbelul păcii, de pomană. Ți-am scris nenumărate bilețele, ce-oi fi făcut cu ele, dracu’ știe. Tu nimic. Îmi beau țigările pe culoarul ăsta căruia am să-i învăț pătratele … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
* de cîteva ori cotul tău mi s-a arătat în timpul cafelei de dimineață și apoi genunchiul din profil ieșit de sub rochia înflorată pînă la jumătatea coapselor așa ca în vremurile bune cînd ne-o trăgeam plini de sudoarea verilor ce năvăleau peste noi, iar tălpile tale uitaseră pielea rugoas-a podelelor, precum limba mea gustul … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
* mîine lucrurile vor fi mai frumoase, singurătatea va avea numai zile senine, pline de cîntec de păsări și pîinea o coajă crocantă care să se audă pînă la cer cum trosnește lipsa de telefoane va avea miros de levănțică, iar neștiutul gust de amandină bine însiropată. toate, dar toate, vor străluci precum farul din … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
* ne învățasem să ne trezim dimineața cu mîngîieri prelungi și discuții despre poezia continentală. știam că ai să țipi ascuțit cînd am să te răscolesc cu un vers înmuiat dintr-o dată în gustul tău de pleoape ridicate de pe șoldurile tale amforice. începusem să știu ce aromă ai cînd dormi pe partea dreaptă sau … Citește în continuare →
Citește mai departe
iaca o margine uitându-se la apa ce trece și-mi ia câte o fâșie, lăsând libere rădăcinile ierburilor, aproape negre, pe care le port de când nu mi-a mai ajuns ajunsul acela repetitiv. mă făcusem ca un porc (nu că acum aș fi altfel) și durerea de a scrie doar în cap se făcuse un soi … Citește în continuare 2. CINE SUNT? →
Citește mai departe
– Hai! – Ești nebună? – N-am mai făcut-o într-o bibliotecă. – Nici n-ai s-o faci! – Serios? Își descheia bluza cu flori mărunte cu galben, cu roși, cu maro și verde. – Ai înnebunit? – De loc. Vreau să mă fuți aici! – Aoleu! – Ce-i maică? Ție- rușine? Își dezvelise sînii și-și pusese … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
am toate mirosurile nopții cu mine. tu ești desfăcută ca o felie de roșie, umedă de atingerea cuțitului, pe o farfurie albă, lîngă un calup de brînză de paișpe, aromată. sărată, ce se sfărîmă-n cioburi albe la orice atingere. parc-aș fi eu atunci cînd scriu despre tine. la radioul de pe etajera pusă pe peretele … Citește în continuare despre iubire →
Citește mai departe
iar nimicul[1] e compus din cafeaua cu lapte în dreapta, aparatul de fotografiat (de cel nou vorbesc), țigările și scrumiera în stânga, degetul arătător nefolosibil decât așa, ca să împung tastele negre, tusea vibrantă, plantele de busuioc precum niște verzituri agățătoare, cocoțate pe cutia desfăcută a pc-ului, … Citește în continuare 79. azi nu mă gândesc la nimic, →
Citește mai departe
Avea o limbă lungă, aproape violet, ce-i ieșea din gură înconjurîndu-mi gîtul prelung și el, cum n-a mai fost niciodată. În plus durea. Gâtul, evident, nu limba. Limba era a ei. Ea zîmbea, iar șarpele umed ieșea din zîmbetul ăla de parcă era o bășcălie sadică. Urma să mă omoare. Eram conștient de asta, dar … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
(pentru că pe-o planetă radioactivă ființarea, teoretic, n-are rost) îți faci o cafea într-un bol de supă că să poți să vezi telejurnale la nesfârșit (măcar asta de acum îți zici) și nu-ți mai pasă de colesterol sau glicemie, hypertensiune sau oblezitate (oricum nu mai ai cine știe. doar de-ncurcat lumea la piață cu nenorociri … Citește în continuare 77. ÎN MOMENTUL ÎN CARE ȘTII CĂ ISTORIA DISPARE[1] →
Citește mai departe
* ne învățasem să ne trezim dimineața cu mîngîieri prelungi și discuții despre poezia continentală de acum. știam că ai să țipi ascuțit cînd am să te răscolesc cu un vers înmuiat dintr-o dată în gustul tău de pleoape ridicate de pe șoldurile tale amforice. începusem să știu ce aromă ai cînd dormi pe partea … Citește în continuare Despre iubire →
Citește mai departe
de voi când bateți apa-n piuă cu pretinsele drepturi ale omului ca să nu se vaccineze că-i intră bubuli-n creierul ăla de vată și marea lor libertate de-a vopsi moartea-n tricolorul cu care se-nfășoară la ‘venimente ecepționale, cum ar fi ciolanul cu fasole de întâi decembrie sau parada imbecilității pe care-o votăm zi de zi … Citește în continuare 72, CHIAR CĂ NU-MI MAI PASĂ →
Citește mai departe