Fundația Calea Victoriei vă invită în perioada 13-17 iulie laȘcoala de vară de Scenaristică – Cum se scrie un film, susținută de Vlad Trandafir. Atelierul este deschis începătorilor, amatorilor de cinema, persoanelor care doresc să experimenteze cum se scrie un scenariu.
Citește mai departeJurassic World Parcul din Jurassic World e fix întruchiparea visului oricărui om de marketing din SUA, un fel de mega-ultra-mall cu dinozauri în care toată lumea mănâncă vată pe băț și rahat cu ambele mâini, sunt sigură că sunt câțiva oameni din tagma asta care, uitându-se la film, se întreabă dacă ar putea transforma woderlandul lui Michael Jackson în așa ceva și cât ar costa să creezi un dinozaur. Dezacordurile, racordurile nefericite și tocurile cui prin nămoale nu lipsesc din poveste, însă până la urmă filmul nu clonează atât de multe clișee pe cât m-aș fi așteptat, dinozaurii sunt chiar scary, plot-ul e ok, violența și morțile gratu
Citește mai departeCele mai bune filme recente în care tăcerea e uneori asurzitoare, iar emoțiile explodează în gesturi și imagini percutante vor fi reunite la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie) în secțiunea tematică Cuvintele sunt de prisos/ Words are Very Unnecessary. Cu un titlu inspirat de versurile piesei Depeche Mode, Enjoy the Silence, secțiunea aduce 11 titluri care vor concura pentru premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film. Alte cinci filme vor fi proiectate în secțiunea Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects, dedicată regizorilor care și-au adus primele filme la Cluj și care fac acum parte din familia TIFF.
Citește mai departeLa venerabila vârstă de 70 de ani, regizorul George Miller emană prin noul său film mai multă energie decât Michael Bay și Christopher Nolan la un loc (scuzați alăturarea ușor infamă). Iar dacă e să luam în considerare seria de piedici și vicisitudini care au stat în calea realizării acestui film ca o furtună de nisip (despre care puteți citi aici), filmul e un fel de miracol, o oază în mijlocul aridității de la Hollywood. Ce este realmente uimitor la acest film în comparație cu blockbuster-ul clasic e cursivitatea acțiunii și sentimentul că nu ești prostit din punct de vedere vizual sau cronologic (așa cum se întâmplă în primul Mad Max, spre exemplu). De multe ori unde e multă acțiune e și lipsă de racord, un pumn dat într-un cadru nu-și mai întâlnește adversarul în următorul cadru, iar mișcarea este de multe ori rezultatul montajului.
Citește mai departeAferim! este un film cu totul deosebit în peisajul cinematografic românesc actual. E poate exotic, cum spunea naiv unul dintre jurnaliștii veniți la vizionarea de presă, probabil la fel de exotic ca igiena țăranului român de la începutul secolului 19, probabil e la fel de exotic ca preconcepția noastră zaharisită despre țăranul român și a lui aureolă folcloric-duioasă-și-plină-de-dor. Cert e că filmul este cât se poate de conform cu o realitate care nu prea ne place. Povestea e mai mult despre țăranul anului 1835 decât despre țiganul anului 1835, care țăran nu e nicidecum un rotofei bucălat învârtind bucolic un fuior, îmbrăcat în straie filigranate și garnisite handmade de-ți vine să ghicești muzica sferelor și geometria spiritului neaoș întrânsele. Zapciul (un soi de încasator, administrator, subprefect) Constandin (interpretat minunat de Teodor Corban) împreună cu fiul său Ioniță (interpretat ușor șleampăt
Citește mai departeE imposibil să nu ne fi întâlnit cel puțin o dată în viețile noastre păgâne și semidocte cu Stephen Hawking. Fie pe 9gag, fie ne-a picat în mână scurta istorie a timpului sau și mai scurta istorie a sa, pe care mi-o amintesc din liceu ca fiind ilustrată și structurată în așa fel încât parcă îl parcurgeam pe Blaise Pascal, deci o lucrare user friendly în ciuda chestiilor complicate pe care le susține legat de găurile negre, începutul întregului aka universului, fizică cuantică și toate conexiunile complexe dintre acestea, greu de priceput în lipsa unor exemplificări plastice și anecdotice. Filmul nu zăbovește oricum pe făgașul cosmologiei, nici n-ar avea de ce, mai ales când ai un personaj atât de interesant de explorat și atât de plin de potențial din punct de vedere dramatic. Jocul actoricesc nu putea fi decât unul riscant, e dificil să-l joci pe Stephen Hawking de după boală (scleroză laterală amitrofică) și să nu cazi în derizoriu, însă Eddie Redmayne se descurcă
Citește mai departeWhite Dog începe cu o frumoasă secvență filmată în ralanti care ne prezintă o Budapestă cu iz postapocaliptic, nimic nu pare să miște pe străzi cu excepția unei fetițe (Lili) în pantofiori cu toc minuscul și hanorac (nepotrivirile vestimentare ne dau de înțeles că va urma un șir edificator de explicații) alergând pe bicicletă cu o trompetă în spate, fugărită de o haită de câini furioși. O imagine încârcată de poezie subtilă, în ciuda descrierii. Apoi ritmul poveștii devine unul normal, adică veridic, până la un punct. Filmul se poziționează undeva la granița dintre realitate și fabulă. Lili, stăpâna puberă a unui câine metis tare simpatic (un actor desăvârșit, de fapt doi actori desăvârșiți, căci au fost doi câini, Luke și Body premiați cu Palm dog la Cannes) este nevoită să locuiască pentru o perioadă de timp cu tatăl ursuz care nu agreează câinii, mai ales în propria locuință. În schimb se pare că nu-l deranjează să vadă zilnic la locul de muncă vaci secționate și măruntaie în
Citește mai departeCred că niciodată Tim Burton nu a fost atât de soft, de convențional și pare să piardă din vedere câteva lucruri, mai exact, pe sine. Cu excepția unei singure secvențe, cea de la market, în care toată lumea are ochii cât cepele (literalmente), nu găsesc chiar nimic din semnătura lui Burton așa cum nici artista Margaret Keane (Amy Adams) nu își regăsește semnătura pe tablourile sale ci pe cea a soțului său (Christoph Waltz), un escroc de zile mari, care ridică minciuna la rang de artă, mă rog, nici chiar atât de sus, dar la treapta kitsch-ului tot se oprește și zăbovește mult acolo. Christoph Waltz e un actor care îmi place, dar aici se dovedește a fi o alegere cât se poate de neinspirată. Avalanșa de grimase și rânjete, mișcările frenetice din mâini și dicția exacerbată nu pot ține loc de joc actoricesc. Christhop Waltz este întruchiparea Omului-kitsch, omul bun la toate, ajungând la un moment dat să fie avocat, inculpat și martor deopotrivă.
Citește mai departeNu te scalzi de două ori în același râu, ne spune Heraclit, parcă pe un ton prevăzător. Regăsim aceeași sintagmă și într-un cântecel pe care îl îngână laolaltă câteva personaje, printre care Mason (tânărul care a devenit actor sub ochii noștri, de-a lungul celor 12 ani de filmări, Ellar Coltrane) și tatăl său (Ethan Hawke, deja o constantă în filmele lui Richard Linklater) într-o atmosferă idilică, campestră și profund nostalgică. O secvență ce mi-a adus aminte de la tourbillon de la vie, cântecul bitter-sweet pe care îl interpretează Jeanne Moreau în Jules et Jim. Acest sentiment ireversibil al vieții este reluat și reîntregit la finalul filmului, unde, pe fundalul unui apus la fel de idilic, doi tineri care abia s-au cunoscut, împărtășesc idei semi-filosofice, dar pline de adevăr, despre însemnătatea clipei.
Citește mai departeMă așteptam să văd o reprezentare ceva mai eclatantă și mai siropoasă a subiectului, dar nu s-a întâmplat așa, probabil voi fi inundată de sirop și emoție (nu că mi-aș dori neapărat asta) la The Theory of Everything, alt film despre alt geniu cu probleme. The Imitation Game este o reprezentare destul de convențională și de șlefuită a unor fapte istorice destul de importante și de bine dosite sub preșul timpului, până acum (lucru valabil pentru profani). Aflăm că cel de-al doilea război mondial a fost câștigat în mare parte pe baza decriptării mesajelor germane de către o mână eterogenă de minți luminate avându-l în frunte pe Alan Turing (interpretat just fit de către Benedict Cumberbatch). Deși se bazează pe fapte cât se poate de reale, filmul pare să extragă poezia din viață și să tragă de ea până ajunge să o muleze pe structura tipică de scenariu hollywoodian, pierzându-și astfel rima, ritmul și figurile de stil. Probabil că altfel nici n-avea cum să se întâmple.
Citește mai departe