Moto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. Absolut toate opiniile creştine, şi majoritare cele istorice, arată un Constantin cel Mare ca un personaj extrem de religios, pios, un bun creştin. Unii înaintează ideea creştinării sale timpurii, alţii în timpul vieţii. C
Citește mai departeMoto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. Ce l-a împins pe acest general roman să adopte creştinismul. Un general de 39 de ani, cu o ascensiune importantă, cu victorii militare importante, cu o carieră ce pleacă de la cel mai mic rang de ofiţer, cu studii temeinice filosofice, vorbitor de mai multe limbi ale imperiului, care nu poate fi bănuit de obscurantism religios, cu o bogată istorie de curte, să părăsească dintr-o dată toate conceptele romane şi să încline spre creştinism, într-un moment în care creştinismul reprezenta pentru majoritatea populaţiei o religie interzisă, ciudată şi greu de digerat.
Citește mai departeMoto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. Când vorbim de Constantin cel Mare nu putem să ne referim decât la calitatea sa de sfânt, alături de mama, Elena. Orice altă referire, în alt context, pare a fi sortită eşecului. Aura sa divină este atât de strălucitoare încât orbeşte orice încercare de a vorbi ca despre un împărat. În jurul său s-au ţesut poveşti, frumoase şi înălţătoare, descriind un om evlavios, iubitor de Dumnezeu, care a luptat cu tiranii ce-i prigonea pe creştini şi, cu ajutorul Lui, a reuşit să biruiască. A construit un nou oraş, închinat lui Dumnezeu, a instituit dreapta credinţă şi a urcat
Citește mai departeMoto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. În general istoria creştinismului şi a Imperiului Roman sunt privite diferit, fără avea vreo legătură între ele. Doar prin persecuţiile create de diverşii împăraţi. Iar aceste persecuţii sunt cauzate, conform versiunilor existente, de păgânismul roman, de imoralitatea împăraţilor ce nu puteau să accepte mesajul creştin. Şi totuşi… Cetăţenii romani, până la cel mai înalt nivel, sunt profund religioşi. Multitudinea de zeităţi, vechi greceşti, preluate d
Citește mai departeMoto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. Cu siguranţă nimic nu prevestea sfârşitul Principatului. Ajunşi pe tron, principii încercau să rezolve problemele profunde în care se găsea statul roman, să peticească şi să supravieţuiască, însă inevitabil sfârşeau sub pumnalul nemilostiv al unui general puternic şi dornic de mărire. De la Aurelian încoace, ucis în 275, au fost ucişi pe rând Tacitus, Florianus, Probus, Carus, Carinus, Numerianus. Gaius Valerius Diocletianus Iovus părea a avea aceeaşi soartă. El însuşi era de origine modes
Citește mai departeMoto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. În istoria Imperiului Roman un loc important îl are Criza secolului III. Vorbim despre criza care a demolat statul creat de Octavian, născând un alt stat, modern şi fiabil. La momentul în care s-au dezbătut cauzele ce au dat naştere crizei, s-au enumerat toate posibilităţile, economice, politice, sociale, militare, toate mutaţiile existente într-o societate în profundă schimbare. Analizate pe toate feţele, disecate şi explicate, nici una din cauze nu au putut demonstra capacitatea imperiului de regenerare. Un stat demolat politic, social, economic, financiar, din punct de vedere al cetăţen
Citește mai departeMoto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. Viziunea politică şi socială a lui Octavianus se bazează pe secole de dezvoltare politică, socială, economică şi militară a unei societăţi ce sintetizează magistral toate cunoştinţele din acele timpuri. Genialitatea lui Octavianus constă explicit în capacitatea acestuia de a asimila toate aceste cunoştinţe, a le armoniza şi, ulterior, a le pune în practică. Puterea supremă a lui şi a urmaşilor lui se traduce într-un echilibru aproape perfect între principe şi societate.
Citește mai departeMoto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei. Gaius Iulius Caesar este definitoriu pentru dezvoltarea Europei. Membru al unei case patriciene extrem de vechi, ginta Iulia, prezumtiv urmaşă a fiului lui Enea, fondatorul Romei, este destul de săracă în anul naşterii lui caesar încât acesta să se nască şi să trăiască în primii ani într-o insluae, micile şi insalubrele locuinţe plebee. De aici şi dragostea sa pentru plebe, cu un răspuns imens ala acestora. Viaţa şi faptele sale sunt exemplare, demne de urmat. Aşa încât împăraţii germani, până în 1918, se numesc Kaise
Citește mai departeMotto: Nu legea este rea, ci aplicarea ei În 476 Odoacru, regele ostrogoţilor, cucereşte Ravenna, capitala de atunci a imperiului, îl detronează pe ultimul împărat şi trimite semnele imperiale la Constantinopole, dizolvând practic imperiul. Se creează pe teritoriul italic un nou regat, cel al goţilor, ce va rezista vreme de secole. Ce se continuă la Constantinopole este un Imperiu Bizantin, pe alte coordonate decât cele antice. Antichitatea în sine se stinge, lăsând loc Evului Mediu Timpuriu.
Citește mai departePrimii care au avansat primordialitatea civilizaţiei dunărene sunt Haşdeu şi Densuşianu. Cu a sa „Historia antică a Românilor”, Haşdeu deschide seria critică a istoriei. Adânc cuprins de spiritism, este dezavuat, deşi lucrările sale sunt fenomenale. Cel care a creat însă teoria primordialităţii este Densuşianu. „Dacia preistorică” este, fără doar şi poate, biblia protocronismului. Lucrare temeinic criticată de toţi istoricii timpului, Pârvan scria „romanul său fantastic Dacia preistorică, plin de mitologie şi de filologie absurdă, care la apariţia sa deşteptă o admiraţie şi u
Citește mai departe