Dezbatere pe tema volumului Orașul neterminat de Cezar Petre Buiumaci
Vineri, 30 mai 2025, începând cu ora 17:00, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, va avea loc o dezbatere publică dedicată volumului Orașul neterminat, semnat de Cezar Petre Buiumaci. Evenimentul se va desfășura la Scena Agora și va aduce în prim-plan teme esențiale legate de transformările orașului București în perioada comunistă. Alături de autor, vor participa: Prof. univ. dr. Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) Prof. univ. dr. Silviu Miloiu, director al Centrului de Cercetare a Istoriei și Patrimoniului Cultural „Grigore Gafencu” Lect. univ. dr. arh. Emil Ivănescu, președinte al Ordinului Arhitecților din România – Filiala București Volumul Orașul neterminat, apărut recent la Editura Cetatea de Scaun, analizează modul în care regimul comunist a reconfigurat Bucureștiul, nu doar la nivel urbanistic, ci și simbolic și identitar, prin proiecte