Ziua internațională a ocrotirii copilului este sărbătorită în România și în alte aproximativ 50 de țări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state. Sărbătorirea unei zile dedicate copilului a fost propusă în 1925, la Conferința mondială pentru bunăstarea copiilor de la […]
Edilul Klaus Iohannis a ajuns ilegal proprietar și a încasat sute de mii de euro, sub formă de chirii, pe imobile importante din Sibiu. Luna trecută, instanța a decis că acesta nu a fost cumpărător de bună credință și că nu are niciun drept asupra clădirii de pe urma căreia a încasat chirii uriașe, care […]
Urşii polari şi narvalii folosesc de până la patru ori mai multă energie pentru a supravieţui din cauza pierderilor importante ale masei de gheaţă din Arctica, potrivit unui studiu citat miercuri de The Guardian si preluat de Agerpres. Odată perfect adaptaţi pentru viaţa în mediul polar, aceşti prădători de vârf se confruntă cu dificultăţi pe măsură ce habitatele lor se micşorează, iar
Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul care era în curs luni în miezul zilei la Ambasada Irakului de la Kabul, a anunţat Amaq, agenţia de propagandă a organizaţiei jihadiste, relatează AFP. Amaq evocă ”doi” combatanţi ai Statului Islamic în acest atac vizând ”clădirea ambasadei irakiene în oraşul afgan Kabul”, fără să ofere alte precizări. Un […]
Învîrt cinci boabe de piper în minte, rîșnesc piper prin suflet. Și fac un pilaf de vorbe, de simțiri, de gînduri. Nesărat. Crîîîc. Mi se lăfăie pe limbă, ca o meduză transparentă pe mal, gust de alge maroniu-roșcat, cu firișoarele lor pline de peri, cu gust sărat, algele alea despre care credeam că-s peste tot, în toate valurile mărilor, cu brațele lor moi bine prinse de stînci de suflet. La tine algele nu-s maroniu-roșcat, ci căcănii, și-s mucilaginoase. Ca salata verde uitată vreo trei zile în frigider, iar uleiul și oțetul iau pus giulgiu de moarte. Ace de argint sînt bine înfipte pe dinăuntrul obrajilor, trag de ei în sus, ca un mare zîmbet de clovn, nu-mi plac clovnii, dar sub masca lor e inimă. "O vreme îmi dai impresia că mergi în aceeași direcție cu mine, că ești alături de mine, și brusc descopăr că ai făcut stînga-mprejur. Sau că te-ai oprit brusc. Am inima grea, nu mai pot face un pas." Mi-am pus talpa peste talpa piciorului tău, aveam rendez-vous, nisipul ud de pe ț
Elevii și preșcolarii vor intra de vineri, după terminarea orelor, în vacanța de vară. Clasele terminale din învățământul liceal au încheiat anul școlar pe 26 mai, iar elevii claselor a VIII-a pe 9 iunie. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, cursurile anului școlar 2017 — 2018 vor începe luni, 11 septembrie. În perioada 28 octombrie […]
Decizia lui Klaus Iohannis de a amâna consultările cu partidele pentru a găsi o majoritate care să susţină un prim-ministru şi criticile în rafală la adresa formaţiunilor care l-au demis pe Florin Cîţu au făcut din şeful statului ţinta atacurilor şi ironiilor pe pagina sa de Facebook. În mai puţin de 24 de ore, Iohannis […]
Fuziunea UBS-Credit Suisse nu a calmat pieţele bursiere Traders deal on the trading floor of Germany’s stock exchange Deutsche Boerse Group in Frankfurt January 14, 2005. The supervisory board of Deutsche Boerse will meet on Monday, financial sources said on Friday, adding weight to a German Magazine report, which said the meeting would discuss the […]
Nu, nu aveți halucinații, republicanii și-au comandat mascotă. La importanta conventie politică republicană CPAC, din acest weekend, desfășurată in Orlando, Florida, cultul trumpiștilor a comandat o statuie a idolului lor, Donald Trump. Ca orice cult care se respectă au avut si ei nevoie de o mascotă. Dacă în vechime evreii au avut nevoie de un vițel de aur ca să aibe cui să i se închine și să-i
Inițial publicat pe Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru: O mare dramă naţională – sacrificarea elitei istorice româneşti (2) Claudiu Aiudeanu O altă variantă a fost oferită de marele istoric Constantin C. Giurescu, aflat şi el în detenţie la Sighetul Marmaţiei la aceea dată: „În după-amiza zilei de 24 aprilie 1953, eram în camera noastră,…