Sări la conținut

Life

Life

Concert de promenadă

Pe data de 22 aprilie 2012, cu ocazia Zilei Forțelor Terestre, Muzica Militară a Garnizoanei Brăila va susține concert de promenadă în Grădina Publică . Brăilenii sunt invitați să ia parte la acest eveniment începând cu orele 12.00.

Life

Insula Rhodos

Călătorie de informare în Rhodos, pentru vizitarea resorturilor și cunoașterea posibilităților de petrecere a timpului liber pe insulă.A fost prima ocazie de a merge în Rhodos. Înainte de plecare mă gândeam, cum fac de fiecare dată înainte de a pleca undeva, la locul pe care urmează să-l văd. Mintea îmi crea un loc exotic, cu multi palmieri, plaje cu nisip fin și ape albastre ca cerul. Ok, nu chiar Maldive dar o variantă mai stâncoasă. Priveliștea din avion m-a adus la realitate. Fără desișuri de palmieri, fără plajă generoasă, dar cu apa deschisă la culoare și cu țărmul turcesc văzându-se în zare. Insula stă chiar în coasta turcilor, fiind mult mai aproape de Turcia decât de Grecia continentală. Asta așa, că tot nu se-nghit unii pe alții.În concluzie, neimpresionant cadrul natural al insulei. Ba chiar deprimant pe alocuri. Stânci, bolovăniș, pietriș și iar stânci. Când nu sunt goale, sunt acoperite cu un soi de vegetație de stepă, cu iarbă rară și ici colo câte

Life

Tort FIFA 2017 - Xbox

Anii trec, copiii cresc, pasiunile se schimba.De actualitate sunt jocurile pe Xbox si, daca ar fi sa alcatuim un top, pe prima treapta s-ar situa FIFA 2017.Normal ca aceasta a fost si tema tortului aniversar pentru Vlad, care a mai inscris un marcaj pe masuratoarea timpului.La multi ani copil bun!Sa fii sanatos, sa-ti pastrezi tonusul si voiosia copilareasca pentru cat mai multa vreme, sa iti transformi visele in realitate si sa te bucuri doar de zile senine.

Life

Caciulita LETTY

  Căciuliţa cu ciucurei LETTY este confecţionată dintr-un material tricotat cu diferite modele, vesele, viu colorate. Se fixează sub bărbie şi după urechiuşe cu ajutorul un…