De când îmi amintesc despre mine sunt o rebelă. Am fost o protestatară în raport cu autoritatea părinţilor în pruncie, apoi cu cea a profesorilor la şcoală şi, în ultimă instanţă, cu cea a şefilor la serviciu. Iar de câţiva ani, de când sunt singurul meu şef, rebeliunea este doar faţă de stupiditatea autorităţii publice, mai ales în ceea ce priveşte interpretarea rigidă de către aceasta a ceea ce este permis sau interzis.Jocul meu preferat a fost (şi rămâne) unul ce se poate rezuma astfel: "prin reducere la absurd să presupunem că este aşa cum spui tu". Şi întregul meu demers cognitiv devine astfel o lungă serie de argumente pentru a ajunge la o concluzie falsă şi a dovedi astfel că şi ipoteza de la care am plecat dându-ţi dreptate este de asemenea falsă.Dar, cu toate că îmi place mult jocul, sunt situaţii când îl refuz. Nu presupun, nici măcar prin reducere la absurd, că albul este negru sau negrul este alb, că apusul soarelui e răsărit şi invers. În aceeaşi măs
Citește mai departe