Sări la conținut

Litere

Litere

Eugen Dorcescu, MONTSÉGUR (Poemele Mirelei)...

Din pavilionul unui scrib hieratic și celib Cu volumul de versuri MONTSÉGUR (Poemele Mirelei), apărut la Timișoara: Editura Waldpress, 2024, poetul Eugen Dorcescu ne propune o antologie inedită a poemelor sale. Sunt dedicate Mirelei Ioana-Dorcescu, soția poetului, mesajul liric elevat vine din partea autorului. Este o evadare din sine prin ochii femeii apropiate, iubite. Antologia este oda dedicată tainei dintre El și Ea, un miracol care încrustează ființele în eternitate. Această evadare din timp ne relevă o față mai puțin acceptată a relației dintre bărbat și femeie, întâlnindu-se pe puntea îngustă a unui poem. Și unul și celălalt își asumă riscul. Dacă la Eminescu împlinirea socială dintre poet și iubită era o năzuință, la Eugen Dorcescu iubirea este o realitate abruptă, abisală, din care se salvează prin poezia sa, ajutat de

Litere

cântecul

pasărea desface cântecu’ pe toate părțile d parcă scotocește prin el după notele pe care le caută pluta se mișca p rând spre toate cardinalele k un catarg nehotărât încă să se scufunde tăcerea împinge pomii ‘napoi în pământ în oglindirea ei se aud cum cresc în amândouă direcțiile (deodată) k să îmbrățișeze pe dinafară […]

Litere

CEAȚĂ

levitez în stratosferă la viteză molcomă constantă, monotonă temporizez înălțarea în raport cu gravitația supusă exaltării fac furori, mă expun tentațieigravitez în jurul planetei

Litere

47. MĂ DISTREAZĂ

(știi doar) cum se chinuie unii să ne informeze că ăia doi (ăi mai tari de pe planetă) s-au întîlnit și și-au vorbit și au băsmuit despre univers, despre aragaze, despre creație, despre retrogradarea dinamoviștilor și alte asemenea bazaconii importante doar pentru abisalele comentarii ale speciuliștilor îngrășați de foamea noastră de arii …

Litere

70. ÎN MOMENTUL ÎN CARE NU TE-AI PRINS

că eu am plecat de la cineva la care țin mai mult decât la o mamă sau la o soră, mai mult decât la orice pizdă sau la aplauzele care mă rușinează de-mi vine să intru-n pământ atunci, habar n-ai ce-i cu mine și că nu scriu pentru urale murale și acatiste înseriabile, atunci orice …

Litere

Reflecție

Pe obrajii reci ai serii câteva raze obosite stau agățate de orizont, însângerându-l. Stelele și norii se amestecă tumultos, ca într-un joc bizar. A început să ningă timid, cu fulgi fini și rari. Un pui de vânt așază praful argintiu pe tâmpla nopții și pe copacii care par niște statui rugătoare.