Sări la conținut

Litere

Litere

LACRIMA ZIDIRILOR

Îmi tremură în ochi apusulDe grija amânăriiUmede nopţi închid oraşulCu şoapte îi dezgheţ mortarulŞi-n lacrima zidirilor pun foc.De ce-mi furi liniştea, oraşule,Cu dragostea din tine la un locMai duc o cărămidă-două,Cărărilor ce le visez ades,Să împlinesc pătratele cu sfinţi.

Litere

La Timișoara se vând cărți la fereastră. O librărie independentă a găsit soluția să rămână aproape de cititori

La Timișoara, cărțile se vând la fereastră. Una dintre librăriile independente din oraș nu s-a închis deloc de când a început starea de urgență. S-a reinventat și a găsit o cale să nu-și piardă clienții, mulți deveniți, între timp, prieteni. Fereastra Librăriei La Două Bufnițe e deschisă în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 11 și 17. Oana Doboși, una dintre proprietarele librăriei, explică felul în care arătă acum, în pandemie, o zi de lucru. Aceasta pres

Litere

La Ploiești s-a deschis Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”, ediția a XXIX–a, 2017

Ieri, 28 martie 2017, la Ploiești au început manifestările din cadrul celei de-a XXIX–a ediții a Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu”. Acțiunea se desfășoară sub egida Ministerului Culturii și Identității Naționale, cu sprijinul Academiei Române, al Uniunii Scriitorilor din România, al autorităților publice locale și cu participarea tuturor instituțiilor de cultură din Ploiești. Festivalul a debutat o expoziție de carte la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”, unde a avut loc proiecția documentarului „

Litere

La Oneşti, “Caravana filmului românesc” este în plină desfășurare. Proiecţii de animaţie şi invitaţi de marcă

“Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” a revenit la Oneşti, luni, 31 iulie, pentru al cincilea an consecutiv. Momentul surpriză, oferit de către organizatori celor 2.000 de spectatori prezenți, a fost dat de concertul extraordinar susţinut de Mihai Constantinescu – îndrăgitul cântăreţ pe ale cărui binecunoscute melodii au crescut generaţii întregi de copii, […] Articolul La Oneşti, “Caravana filmului românesc” este în plină desfășurare. Proiecţii de animaţie şi invitaţi de marcă a aparut prima data pe Roevents.ro. The post

Litere

LA OMUL DE PIATRĂ - ANTOLOGIE DE POEZIE ÎN LIMBA FRANCEZĂ... Semnal, semne, o carte alcătuită de Mirela Cocheci și Elisabeta Bogățan; traducerea: Elisabeta Bogățan

    La omul de piatră/ Chez l` Homme de Pierre – ANTOLOGIA GRUPULUI DE POEZIE „Ioan Dan Bălan” / L`Anthologie du Groupe de Poesie „Ioan Dan Bălan”, alcătuită / ACCOMPLIE PAR: Mirela Cocheci și/ et Elisabeta Bogățan. Traducerea textelor în și din limba franceză/ la traduction des textes en et du française: Elisabeta Băgățan; Casa de editură Exclusiv, Vulcan, 2025

Litere

La o artistă

Ca a nopții poezie,Cu-ntunericul talar,Cînd se-mbină, se-mlădieC-un glas tainic, lin, amar,Tu cîntare întrupatăDe-al aplauzelor flor,Apărînd divinizată,Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adieCînturi dulci ca un fior,Cînd prin flori de iasomieÎși sting sufletele lor,Astfel notele murinde,Blînde, palide, încet,Zbor sub mîna-ți tremurîndă,Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmatăCe răsgeme-ngrozitorCînd o mînă înghețatăRumpe coardele-n fior,Astfel... Citește în continuare →

Litere

La editura Humanitas a apărut, zilele acestea, un nou volum semnat de Mircea Cărtărescu, „Creionul de tâmplărie”

„Preotul mi-a tăiat moțul, iar nașul mi-a vârât sub ochi tăvița tradițională, pe care se-nșirau câteva obiecte disparate: un păhăruț cu vin, un clește, niște bani, o păpușică cu păr de ață, spice de grâu… Trebuia să apuc de pe tavă, succesiv, trei obiecte, care să-mi prevestească viitorul în viață: dacă luam paharul aveam să fiu bețiv, dacă alegeam păpușa – afemeiat, dacă apucam cleștele – un muncitor harnic etc. Mă-ntreb ce zeu a-mpins în acel moment, ușor, cu vârful degetului, creionul de la urechea nașului, făcându-l să cadă-n