Sări la conținut

Litere

Litere

Când conflictul are sens de Gaspar Gyorgy

În urmă cu câțiva ani am parcurs una dintre cele mai remarcabile realizări intelectuale ale unui profesor american vizionar, tradusă și publicată în limba română la Editura Pagina de Psihologie. „Mintea”, volumul lui Daniel Siegel reprezintă un proiect ambițios, unificator care încearcă să deschidă un orizont integrat de înțelegere a ființei umane, reunind date din […]

Litere

Schiță de femeie cu suflet de păsări călătoare

Mă uitam cum îmi desenai chipul, mi-l colorai în fiecare zi altfel. Nu îmi plăcea niciodată ce ieșea din mâinile-ți vulgare. Aș vrea să fiu cum eram înainte să apari tu cu talentul tău de pictor în fragedă pruncie. "Să existe o gumă de șters să șteargă fiecare negru și fiecare violet de pe chipul meu." - mă trezeam uneori urlând. Dar degeaba. Mă uitam cum îmi conturai și trupul. Îmi schițai un gât subțire și sânii mei luau formă de pepeni uriași, cumpărați la kilogram. Îmi spuneai mereu că sunt prea slabă și mă întrebam când ai să tragi niște linii mai curbate pe foaia ta, cea mult iubită. Așteptam din clipă-n clipă să-mi apară un fund mai mare. Nu a apărut. Îmi aduc aminte când mi-ai desenat piciorul stâng. Zâmbesc și acum. Ți-a tremurat mâna de la vânt, iar genunchiul e acum în spate. M-ai iubit și-ai făcut din trupul meu trup de zâne nefericite. N-ai știut cum și inima mi-ai desenat-o în formă de stafidă ce se micșora di

Litere

Breviarul (de)mistificărilor. Lisa M. Douglas

Șapte cuvinte despre mariajul tradițional în trecut (5/7) Our ancestors hoped for in a “traditional marriage” isn’t quite the roses and white picket fence that they believe it to be. Even though the definition of marriage as “an agreement between two people” has never changed, if you take a look into history it seems as […]

Litere

Câștigător nou la concursul fantastic

Pentru că ziua de vineri a trecut iar câștigătorul volumelor 1 și 2 ale trilogiei Farseer nu și-a revendicat premiul, astăzi am ales un nou câștigător. Pentru că toți cei înscriși la concurs au avut deja o șansă la prima tragere la sorț, am decis ca de data asta, fiind o excepție (nu mi s-a […]

Litere

Pachete de carti de gastronomie si educatie alimentara

Pachete de carti - retete de mancare si de nutritie Cred ca, in ultima vreme, nutritia si mancarea au devenit activitati de dezvoltare personala - intai ca trebuie mereu sa iti pui vointa la bataie pentru a rezista tentatiilor - deoarece, ca in orice domeniu, tentantiile nu prea au de a face cu sanatatea si viata buna; apoi mai e problema cu ce iti gatesti tu, ce sa mananci sa fie bun, sa te hraneasca nu doar sa te sature, pe moment! Si ce sa cumperi, ce sa ai in casa, ca sa poti sa iti faci rapid, usor si bun de mancare! Simti ca te ia ameteala si durerea de cap! Internetul e plin de nebunii alimentare, si, dupa ce te plimbi de pe un site pe altul, de la o pagina la alta, chiar te duci in bucatarie si mananci ceva, orice ai pe acolo, obosit si flamand dupa atatea mancaruri pe care le-ai tot vazut! Poate cartile de mai jos sa va ajute, asta e scopul meu; si eu trec prin astfel de momente, de haos alimentar in cap si in stomac! Cartile sunt mai