Fără aşteptări
Un cartof. Cartoful. Mă obişnuisem cu acest nume sau supranume. Eram eu, sau mai bine zis eram cel din trecut. Credeam că voi putea uita, că voi putea scăpa dar era parte din fiinţa mea şi nu aveam cum să uit, cum să scap. Departele era mereu aproape şi de multe ori avea tendinţa de a mă acoperi cu valuri de trecut. Când m-am născut, fusese un moment de panică şi de incertitudine. Trecuse mai mult de un minut până să ţip. Spaima se oglindea în ochii întregii echipe. Un copil când se naşte, este luat de picioare, ridicat şi bătut peste fund ca să ţipe; astfel el scuipă tot lichidul amniotic din plămâni şi scoate primul ţipăt, odată cu aerul care îi arde plămânii. Dar în cazul meu nu ştiau cum să facă, până când o asistentă mai bătrână m-a întors pe burtă şi mi-a tras două la fund. Prima de spaimă şi a doua de ciudă. Era pentru prima oară în toată carieră ei când trebuia