Sări la conținut

Personal

Personal

Altfel

-Vezi și tu? te-am întrebat, dar, pentru tine, oamenii erau la fel, așezați ordonat pe un rând curbat, cu umerii întorși spre fereastră. De fapt, nu cred că ai zărit umerii, nici bărbiile diferite, nici nuanțele de albastru cu alungirile și îngustările lor. Doar eu, (de altfel, o ființă a senzorialului), mă agitam fericită, pentru că era prima dată când cunoșteam ceva cu ochii sufletului. Nimeni nu mă învățase, nici măcar cerul nu-mi spusese. Dar el, tocmai el, nemăsurabilul, un ghem în preajma inimii sau o pânză sub piele, sufletul, VEDEA. Ceva strălucea într-

Personal

29 iulie 2020 De pe blog

28.04.2019 De pe blog:Pe mare:Filmare iraniana de drona a unui presupus portavion american in Golful Persic RuptlyPublicat pe 28 apr. 2019Corpul Garda Revoluționară din Iran (IRGC) a publicat duminică imagini nedatate despre ceea ce pretind a fi un portavion din SUA traversand Golful Persic.Înregistrările de la drone, puse la dispoziție de Agenția de știri Tasnim, captează imagini din ceea ce se spune că este portavionul U

Personal

Gânduri despre România – trecut, prezent şi viitor

În imaginea alăturată, vedem cum Poliţia de Frontieră din Serbia are în dotare Duster-ul românesc. Suntem cum n-am fost niciodată în istorie: la masa celor bogaţi şi puternici (sute de ani am fost ţinuţi, ca ultimii iobagi, la uşa celor bogaţi şi puternici), avem o clasă de mijloc cu un nivel de trai comparabil cu […]

Personal

A şaptea dimensiune pe Facebook (DCCCLXVII)

Ne învață democrație unul pentru care un criminal de război e un partener legitim de negociere. Când îl ascultam pe Vance muștruluind tânăra și plăpânda democrație românească, m-am gândit la bătrâna și viguroasa democrație americană, călcată în picioare de Trump. Dacă multiseculara democrație a SUA se clatină serios la asaltul lui Trump, e firesc ca […]

Personal

MELODIE NOUĂ: Alex Mica - "Faded Light" (Official Audio) - 2017. VERSURI, SINGLE NOU, PIESĂ ORIGINALĂ

MUZICĂ NOUĂ, PIESĂ ORIGINALĂ, VERSURI, MELODIE NOUĂ: Alex Mica - Faded Light (Official Single) Audio, New Song 2017, LyricsPiesa noua, single nou: Alex Mica - Faded Light (Official Single) New Song 2017 by Voices MediaMusic & Lyrics: Mica AlexandruProduced by: Marius Onetiu, Daniel Burg & Mica AlexandruMix & Master: Marius Onetiu @Voices Studio TimisoaraArtwork by Tibi Prioteasa (Tyb Photography)Project Manager: Bogdan Toma (bogdan.toma@voicesmedia.ro)Editor : Voices Media Facebook Official page:http://facebook.com/AlexMicahttp://facebook.com/VoicesMediaVersuri/Lyrics Alex Mica - Faded Light:There was a timeWhen I used to be strongToday I am not the sameSo I wrote this songTo let you knowWhat I feel in my soulI might be lowBut I'm not ready to fall nowPrechorus:They try to bring meDown down down ohThey wanna see meDown down down yeahThey are ch

Personal

Konica Minolta România, partener oficial UNTOLD 2021

București, 02 septembrie 2021 Konica Minolta Business Solutions România, lider pe piața sistemelor de printare, integrator de soluții IT și furnizor de sisteme de supraveghere și soluții de analiză video avansată, este partener oficial al ediției de anul acesta a festivalului UNTOLD. UNTOLD este unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică de amploare internațională […]

Personal

Star Wars: The Last Jedi (2017)

Dupa cum era de asteptat, fiind un mare fan al seriei Star Wars, ieri am fost la cinematograf si am vazut al doilea film din noua trilogie Star Wars (cea pe care nu credeam ca o sa am ocazia sa o vad vreodata – da, stiu, asa am inceput si articolul in care am scris […] Related Posts: Star Wars: The Force Awakens (2015) Star Wars: The Last Jedi – Awake Star Wars: The Last Jedi (2017) – Trailer Honest Trailers – Star Wars

Personal

Film O’Clock 2024 – selecția de scurtmetraje

Echipa Film O’Clock International Festival este încântată să dezvăluie cele 10 titluri din competiția internațională de scurtmetraj și cele două evenimente dedicate industriei, care se vor defășura în cadrul celei de-a patra ediții a festivalului. Programat să aibă loc între 28 februarie și 3 martie 2024, festivalul va fi găzduit de prestigioase universități de film, […] The post first appeared on Daniel Urda. Related Posts: Film O’Clock International Festival 2024: Înscrieri