Altfel
-Vezi și tu? te-am întrebat, dar, pentru tine, oamenii erau la fel, așezați ordonat pe un rând curbat, cu umerii întorși spre fereastră. De fapt, nu cred că ai zărit umerii, nici bărbiile diferite, nici nuanțele de albastru cu alungirile și îngustările lor. Doar eu, (de altfel, o ființă a senzorialului), mă agitam fericită, pentru că era prima dată când cunoșteam ceva cu ochii sufletului. Nimeni nu mă învățase, nici măcar cerul nu-mi spusese. Dar el, tocmai el, nemăsurabilul, un ghem în preajma inimii sau o pânză sub piele, sufletul, VEDEA. Ceva strălucea într-