Sări la conținut

Personal

Personal

altceva

nu am inventat copiii și nici sentimentele pe care ei le declanșează în tine. nici vorbă. mă înscriu cu succes în rândul femeilor cu povești plictisitoare, care trăiesc clișeic experiența maternității. în același timp, mă bucur de ce trăiesc de câteva luni și încerc să pun ordine în gânduri. câteva luni de altceva. ușor și copleșitor. frumos și amuzant, chiar dacă îți paralizează eul. și totuși, încet-încet, de sub mormanul de griji, rutine și nopți nedormite, reiese un alt eu. mă-ntreb cât mai semăn cu ce-am fost înainte, dar asta în rarele momente când îmi mai aud vocea. altfel, mă bucur să îi fiu aproape, martor al unui frumos proces de descoperire a vieții.

Personal

Ganduri luminate

Ganduri luminatesa ai minte limpede... curata. sa o ai sanatoasa..sa ai o inima buna..... Sa fii luminat in suflet sa nu ai ura ,,,,,,, sa nu ai rautate.Sa fii bun ,,intelept sa aceept toate lucurile asa cu sunt Sa fii luminat inseamna sa sa privesti totul pozitiv,,, sa fii optimist,,,vigilent .. Credinta ne lumineza minte.. sufletul ,, trupul ne trasforma ne vindeca,, ,, ne,, face sa , fim smeriti,,, buni,, , milostivi, buni..,, ne face sa ne bucuram de lucrile simple,, Lumina din noi ne face sa fim fericit zambitori in fiecare zi din viataSa fi lumiat inseamna sa ai o viata,, fericita.Luminat sa fi ,,,adica sa privesti dincolo de aperente , sa fi eliberat de rau.. de trecut , de tot ce te apasa de amintri dureoase,,,,,,, de tot ce nu iti face bine si sa s

Personal

Marinei americani încep transferul parțial de la Okinawa, în Japonia, la Guam, conform planului convenit în urmă cu 12 ani

TOKYO (AP) — Transferul parțial al pușcașilor marini americani de la Okinawa la Guam a început sâmbătă, la 12 ani după ce Japonia și Statele Unite au convenit asupra realinierii lor pentru a reduce povara grea a prezenței trupelor americane pe insula sudică a Japoniei, au declarat oficialii. Relocarea a început cu 100 de membri […]

Personal

timp (Ana Blandiana)

 "11 decembrie [1988] [...] De la 6 la aproape 10, concert în onoarea și cu participarea Cellei Delavrancea la împlinirea a 101 ani. Lume enorm de multă, mulți cunoscuți. [...] La sfârșit, a cântat la pian Cella, adusă pe scenă de Dan Grigore (excelent într-un preludiu de Rahmaninov) și Caramitru. A început prin a mărturisi că e târziu, se simte obosită și va fi scurtă, apoi a anunțat câteva preludii de Chopin. Apoi, timp de 45 de minute, în egală măsură impresionante și ciudate, a cântat, ca în vis sau ca și când ar fi fost singură acasă, câteva fraze muzicale pe care le-a repetat de trei, patru, cinci ori, într-un fel de rotire pe loc a memoriei; din când în când publicul aplauda crezând sau sperând că s-a terminat, de câteva ori Marilena Rotaru, organizatoarea, a încercat să-i mulțumească și să încheie; au fost chiar aduse pe scenă flori, dar bătrâna doamnă se reașeza la pian, sau chiar nici nu se ridica de lângă claviatură, aștepta (sau nici nu aștepta) să se termine vorbele sau a

Personal

Ilinca, 5 ani și 1 lună: sora mai mare ce merge în grupa mare

Am început să scriu acest text la începutul lunii octombrie. Acesta trebuia să fie un articol despre Ilinca la 5 ani. Au trecut vreo șase-șapte săptămâni de atunci. Am trecut cu toată familia prin cea mai urâtă viroză din acest an. Nu am avut nici timpul și nici starea de a finaliza articolul. Iată-mă, așadar, …

Personal

Stari sufletesti Si iubire

Starile suflesti sunt emoti, ganduri amintri emoti. Stari suflesti fac parte din viata noastra starile suflesti sunt trari stari suflesti sunt de mai multe feuluri stari sufletesti dragoste fericire ura bucurileTriste vindecare dorinte iubiri furate disparari calmul si energa noastra dar si nevorzite starile suflesti sunt o inima palpitanda a legaturi cu lumea noastra cea lautrica stare este liniste pacea sufletesca iubire , credinta ' Avem o poveste sa avem un vis , o speranta in inima Sa visam. Sufletul este limitat la corp trupul este tempul sufletului stari sufleste resetimente sunt legate de un esec manie furie agasarè dispres exaperare , ingnare amaraciune nelinistea apartine starilor de anxietate angoase Grija tulburea anxioasa Anxitatea frica de trai stari de neliniste : zbucimati , ingrijorati nelinistiti inspaimantati stresati Tristetia prosta dipozitie tristetia ne invadeza mintea sufletul exis

Personal

freedom

"They say the sky is the same everywhere. Travellers, the shipwrecked, exiles and the dying draw comfort from the thought, and no doubt if you are of a mystical tendency, consolation, and even explanation, shower down from the unbroken surface." - Virginia Woolf, Jacob's Room

Personal

34

Ma uit la fotografii vechi de o viata. O viata de 34 de ani, mereu impreuna. Doamne, ce tineri eram! Ii multumesc lui Dumnezeu si sotului meu pentru zilele frumoase pe care le-am trait. Multumesc pentru toata iubirea primita. Din …

Personal

Pui de IT-ist

Ca de inceput de an, cand patronii au prea multa pofta de lucru (sau se prefac ca au) si li se pare ca angajatii nu au ce face, m-am trezit implicata intr-o parte a noului program IT pe care tot …