Credeți că-i banal să te sacrifici în numele iubirii?
Așa credeam și eu, până în momentul în care am conștientizat că bătaia inimii mele nu-mi mai aparține. Epuizat uneori, alteori și mai epuizat decât de obicei. Nici nu mai știu pentru ce lupt. Nu mă întreb. Răspunsurile vin de la sine, când simt nevoia de a vedea în mine un bărbat responsabil de acțiunile sale. Nu că aș avea copii, chiar dacă mi-i doresc. E un copil și fata pe care o iubesc. A atins majoratul, evident. Și, inima mea de poet nu mai scrie poezii. Versurile trăite cu adevărat rămân undeva în suflet, nescrise vreodată, de teamă să nu fie