Sări la conținut

Spiritualitate

Spiritualitate

Legea divină a transmigrației sufletelor, sau Legea divină a întrupării - Partea a-III-a

Trinitatea alcătuită din Suflet - principiul de viață indestructibil, Conștiință - mintea posedând memorie și inteligență și Trup - vehiculul material cu simțurile, alcătuiesc Ființa. Anumite confuzii sunt inerente în tratarea acestui subiect extrem de delicat al întrupării sufletelor, pentru că oamenii sunt diletanți în acest domeniu, dar cu timpul, dacă specia umană va avea continuitate, realizând că manifestarea forțelor interioare este șansa lor de fericire si nicidecum dobândirea luxului și confortului prin tehnologie, atunci se va forma și un limbaj în care toate elementele vor fi clare. Veți observa anumite confuzii în dezvăluirile mele, pentru că acest limbaj nu este format și, de exemplu, uneori am numit omul cu sens de vehicul, sau trup, iar uneori cu sensul de ființă. Oricum trebuie să vă atrag atenția că simpla expunere intelectuală a subiectului și studiul lui științific, ca pe o problemă de fizică sau matematică, ar fi pierdere de vreme pentru voi. Ca acest pro

Spiritualitate

Legea divină cu privire la transmigrația sufletelor sau Legea divină a întrupării - Partea I

Principiile elementare ale acestei legi se găsesc în filozofia Samkya sau sistemul Yoga, la care eu, prin bunăvoința lui Dumnezeu, cel care m-a instruit să vă spun toate acestea, am adaugat cele ce urmează.Sufletele sunt picături din oceanul indivizibil al vieții. Deși pot fi purtate de un vehicul, și în aparență rupte din acest ocean infinit și indestructibil, ele nu pierd niciodată proprietățile absolute ale acestuia, putând exprima, în urma evoluției mijlocului de locomoție, singurul care poate evolua, toate principiile absolutului într-o persoană individuală cu nume și formă.Pentru a respecta principiile divine ale corectitudinii absolute toate sufletele pornesc de jos preluând, ca vehicul de locomoție, cele mai primitive și mai inconștiente trupuri care pot să existe. Este de la sine înțeles că după distrugerea vehiculului care îl poartă sufletul preia altul conform conștiinței și tendințelor dominante din cel precedent

Spiritualitate

Legea divină a transmigrației sufletelor sau Legea divină a întrupării - Partea a-II-a

Să recapitulăm pentru început esența primei părți. Așadar trupul îmbătrânește și moare în timp, sufletul nu suferă schimbări și este imobil față de el însuși; și atunci cine se bucură și cine se întristează, cine poartă sămânța îmbunătățirii și a evoluției ce determină dobândirea unui nou vehicol pentru suflet, cel care este izvorul de viață și fără de care nicio materie nu se poate mișca?! Aceasta este Conștiința (Conștiența), aparatul mentalo- emoțional posedat de o individualitate mobilă. Din acest motiv uciderea oricărei vietăți cu bună știință pentru a fi consumată pentru plăcerea gustului este un păcat capital care anulează orice șansă de evoluție a conștiinței ucigașului spre o existență superioară. Iar cei care plătesc pentru asta sunt chiar mai răi decât primii. Plantele, deși au și ele senzori de proximitate, nu au suflet individual, nu suferă și nu pot evolua. Rămân precum le-au dat natura și nu se supără să fie hrană și sursă de energie pentru trupur

Spiritualitate

Legătura strânsă dintre Bill Gates și industria avortului și ideologia reducerii populației

Legătura strânsă dintre Bill Gates și industria avortului și ideologia reducerii populației Este interesant să constatăm cum chiar și presa de stânga realizează controlul strivitor pe care un mic număr de indivizi extrem de bogați îl exercită, prin așa-zisa lor filantropie, asupra agențiilor ONU ca și a numeroase dintre așa-numitele „grupuri ale societății civile”. În […]

Spiritualitate

Dușmani interiori

Postat MariaNu este ușor să-ți înfrunți dușmanii exteriori, dar ei sunt totuși mai puțin periculoși decât cei interiori. Cu ei poți folosi bunătatea, blândețea, răbdarea, în timp ce în fața dușmanilor interiori trebuie să folosești fermitatea, autoritatea, severitatea. Din nefericire, cei mai mulți oameni au mai degrabă tendința de a proceda invers: ei sunt răbdători, indulgenți față de dușmanii lor interiori și astfel îi întrețin; în vreme ce, ei arată o severitate extremă față de dușm

Spiritualitate

La mulți ani!

Dragii mei, În apropierea Noului An vă transmit cele mai frumoase gânduri, însoțite de urări de bine, sănătate, prosperitate, împlinire, iubire şi mai ales desăvârşire... A te desăvârşi, din punctul meu de vedere, înseamnă a deveni, a creşte şi începe cu lucruri mărunte: să râzi, să te bucuri, să încerci, să speri, să cânţi... Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeste. Să creşti florile de foc ale dragostei, să umbli drumul greu sfârşit de osteneală pentru a purta lumina altora, a tuturor, a celor buni şi a celor răi, să suferi pentru ei în candoare şi măreţie. Vă doresc tuturor ca în această perioadă să vă luați un răgaz și să vă

Spiritualitate

Kelsey Grammer: De la blestemarea lui Dumnezeu la regăsirea credinței prin har

Actorul american Kelsey Grammer, cunoscut pentru rolul său emblematic din serialul „Frasier”, a vorbit deschis despre lupta sa cu credința în urma tragediei care i-a marcat profund viața: uciderea brutală a surorii sale, Karen, în 1975. La doar 20 de ani, Grammer a fost devastat de pierderea surorii sale de 18 ani, care a fost … The post Kelsey Grammer: De la blestemarea lui Dumnezeu la regăsirea credinței prin har appeared first on Total Schimbat.ro.