Psalmul 57 – Experienta pesterii Către mai-marele cântăreţilor. „Nu nimici”. O cântare de laudă a lui David, făcută când a fugit în peşteră, urmărit de Saul „Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine …
Născută în secolul al XVII-lea, în satul Vânători din Neamț, Sfânta Teodora a fost căsătorită împotriva voinței ei cu un tânăr evlavios din Ismail. Neavând copii și sfânta fiind mistuită de dorul de Dumnezeu, amândoi soții au ales să pășească pe calea monahală. Nevoindu-se mai întâi în Schitul de la Vărzărești, după ce acesta a fost ars de turci sfânta s-a retras în pădurea din apropiere, alături de stareța ei, schimonahia Paisia. După trecerea celei din urmă la Domnul, prin descoperire dumnezeiască, Sfânta Teodora s-a mutat în pădurea din preajma Sihăstriei și Sihlei, găsindu-și loc într-o peșteră pe care i-a cedat-o un nevoitor. Petrecând până la finalul morții în încercările venite din partea diavolilor, hrănindu-se doar cu măcriș, alune și fructe de pădure, bea apă dintr-o scorbură și, din când în când, păsările
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles * * * * * * * Apară-te, omule, de nesimțiți și
Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi. Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi. Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este. Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles * * * * * * * Albert Einstein a spu
Președintele Donald Trump a numit-o, vineri, pe Charmaine Yoest în postul de secretar de Stat la ministerul Sănătății (Assistant Secretary of Public Affairs at the Department of Health and Human Services, HHS). D-na Yoest îl va înlocui pe oficialul numit în timpul administrației Obama și care este totodată vicepreședinte la Planned Parenthood, cel mai mare […]
Maxime si cugetari despre spiritul de economie * Economia da saracului ceea ce risipa fura bogatului. ( proverb chinezesc ) * Cel mai bogat dintre oameni este economul; cel mai sarac e zgarcitul. ( S. Chamfort ) * Sunt …
Cu siguranță și acum se vor găsi cîțiva care știu sigur de ce a fost cutremurul din Turcia. Ca să prevenim, reiau un text mai vechi. Între timp să ne rugăm plini de compasiune pentru cei care și-au pierdut părinți, …
Un suedez care explică foarte bine diversitatea Islamului... mai jos câteva video-uri utile pentru cultura noastră generală islamică. Nu am idee dacă tipul e musulman sau nu, probabil că doar își exersează prezentările pentru doctorat, totuși informațiile mi se par destul de bine puse la punct și concise.
Meditație la Psalmul 17, o rugăciune a lui David Sînt perioade de adîncă disperare în viață, atunci cînd viața noastră de rugăciune se intensifică. Nu este ciudat oare că nu la bucurie și celebrare ne rugăm mai mult, ci în …