Sări la conținut

Spiritualitate

Spiritualitate

La Revedere 3D – Căderea Măștilor

Postat Maria de Vera Ingeborg Apr 30, 2017 Ne aflăm într-un portal intens pentru că am trecut de punctul fără întoarcere: Nu mai putem reveni la frecvența 3D odată ce energia noastră a crescut la 5D. Săptămâna trecută a fost zdrobitoare nu numai pentru pământ, ci și mental. Divinul Feminin a fost condus la abandonarea tuturor măștilor și exprimarea vulnerabilității și autenticității, fără nici o rușine.

Spiritualitate

Lx

48 de provocări la mântuire Dacă tot exista nesiguranța ca exista posibilitatea ca după moarte sa nu fi echilibrat balanța spre bine ei bine in schimbul acestei frici ca încă nu mi am salvat sufletul sau mai exact ca nu l am pierdut ca sa îl câștig pe lumea cealaltă o sa ma asigur ca voi trai mântuirea încă din aceasta lume ori aici ori dincolo raiul nu este un loc cât este o stare de apropiere si conviețuire in împărăția cereasca iar cum noi ne rugam ca precum e cerul așa sa fie si pământul eu voi trișa si intenționez sa fur startul ca păcătosul de pe cruce De aceea intenționez sa ma rog la si cu Sfinții pentru mijlocirea pana când proximitatea divina devine tangibila spiritual este un privilegiu sa ma aflu aici si ma simt onorat ca pot accesa biserica pentru a mi facilita mijloacele Mântuirii nu sunt vrednic de demnitatea Mântuirii dar totusi o sa mi o asum nu știu poate ce înseamnă smerenia dar nu ma voi lasa mai prejos când scopul este Mântuiriea poate unii do

Spiritualitate

Blaze (post) pascal

Derapez cu ochii pe monitorul aproape incaruntit de goliciunea absentei textuale. E Pastele, am ciocnit involuntar un ou, de coapsa... Ca nu prea -mi prieste scaunul ca dimensiune (sustin ca as incapea in 3d inca) , imi anunta amorteala, de la ea probabil se trage si cealalta amorteala , sau poate sunt foarte sensibil la simbolurile crestinesti ce sustin adaparea de morti prin aruncatul vinului peste valurile de pamant infipte-n dos de imitari de crucifixuri?...Voi credinciosii naibii nu-mi irositi otrava mea! Puteti aplauda,am aparut in scena, nu ? Probabil doar ma privesc in oglinda, si sunt beat sau singur, in niciun caz ambele chestiuni. Un ospiciu superfluu au devenit retractiile de socializare ,care mai adesea culmina cu o infama revenire. De parca as fi redistribuit de sistem conform necesitatilor functionale de gland , pardon -grup.Trebuie sa fiu declarat idolul individualistilor in asemenea cazuri. Clocesc pentru curentele aste

Spiritualitate

20 sfaturi înțelepte

20 sfaturi înțelepte de la unul dintre cei mai recunoscuți psihologi la nivel mondial. Mihail Litvak – psihoterapeut și unul dintre cei mai recunoscuți psihologi la nivel mondial. El a fost primul care a dezvoltat…

Spiritualitate

Președintele Trump numește zece magistrați conservatori ca judecători federali | Greatagain.ro

Dl. Președinte Trump continuă „curățenia de primăvară”, numind judecători fideli interpretării originare a Constituției și legilor. Îi urăm succes. „De la libertatea religioasă și Al Doilea Amendament (al Constituției SUA, cel referitor la portul de armă, n. tr.), la securitatea granițelor și securitatea națională, alcătuirea tribunalelor federale va modela destinul națiunii noastre”.Din categoria:Uncategorized