Am calculat, din martie si pana acum, miercuri seara, pe 11 noiembrie, si mi-au iesit la socoteala noua luni ciudate, nu tocmai rele, dar asta nu le transforma intr-unele bune. Nicidecum. Cred ca, la un moment dat, prin vara, cand incepusera sa curga duios pe Instagram pozele albastre din vacanta cea mare si frumoasa, mi-am propus sa nu mai scriu nimic, dar nimic despre coronavirus. Oamenii au nevoie de optimism, mi-am spus. De costume de baie noi si de creme cu Spf. De Vitamin Sea. Sa ne recapatam macar o parte din viata, cea care ne da energie. Si liniste, deopotriva. Acea parte minunata si cristalina, care ar putea sa mai impinga frustrarile intr-o parte, daca nu poate sa le alunge definitiv din platoul acesta imens in care ne trezim ca ne miscam de cand ne trezim si pana adormim.
Nimeni nu a scapat intreg din tavalug, nelinistile au
fost mai mari la unii decat la altii, unii, cinstiti, le-au dat
glas, altii le-au ascuns sub randuri lungi, scrise nervos, in
spirit de fronda.
M-am gandit mult lunile acestea -o primavara intreaga, o
vara rotunda, plus aceasta toamna aproape la final, la un cuvant:
SMERENIE. Acesta este de fapt, un cuvant cheie pentru toata
atitudinea mea in fata temutei pandemii: am simtit nevoia sa ma
retrag, sa ma cumintesc, sa trag nadejde ca masurile pe care le iau
ma vor ajuta fie sa fiu iertata si ocolita, fie sa fiu doar usor
afectata, in regim asimptomatic. Dar acestea sunt doar dorinte,
frumoase si legitime, nu zic nu, insa in realitate, acolo unde ne
doare cel mai tare, lucrurile nu stau asa. Cunosc cazuri in care
oamenii au facut bai de multime, au calatorit oriunde au dorit,
s-au imbratisat si au continuat sa traiasca in aproape acelasi stil
si ritm ca in verile trecute si nu au patit nimic, pandemia i-a
ocolit, a trecut pe deasupra capetelor lor vesele si inconstiente
si a poposit tocmai la cei care s-au protejat mult mai abitir, care
s-au infranat, si care se intreaba si acum oare de ce a fost
posibil acest lucru, cand ei au respectat, au limitat iesirile si
au fost mult mai atenti. Caci suficient de atent nu ai cum sa
fii-decat in cazul in care poti sa te izolezi total de
lume.
Am indemnat la prudenta inca din martie, apoi am reluat
aceste mesaje in mai, dupa marea relaxare, cand s-au redeschis
saloanele de infrumusetare, hotelurile, restaurantele, magazinele,
barurile, cinematografele si chiar discotecile. Chiar si cei mai
curajosi sau nepasatori dintre noi s-au vazut totusi nevoiti sa
puna frana marelui avant din vara, cand mai toti speram ca al
doilea val sa fie doar un zvon.
Multe mici afaceri, printre care un loc fruntas il ocupa
domeniul infrumusetarii, au avut mult de suferit. De aici vin, de
altfel, si cateva povesti care mi s-au parut teribile in contextul
in care mai toti am avut de contabilizat suferinte si pierderi,
intarzieri, probleme, dileme.
M-am decis ca in seara aceasta sa povestesc doua
istorioare la care m-am gandit in ultimele zile.
Prima istorioara este legata de un mic salon, pe vremuri
doldora de cliente, cu programari la sange. De la o mica afacere cu
un mare succes la publicul bucurestean, in iunie a devenit o mica
afacere cu
succes oscilant. Proprietara a dat, suparata, sfoara in
tara, a scris pe Insta si pe Facebook, dar a transmis si prin viu
grai, ca ea, una, schimba foaia cu clientele, ca nu se mai poate
asa, ca prea s-au obraznicit, ca daca in februarie veneau frecvent,
acum, in vara, au inceput sa vina doar din cand in cand, ca asa ii
strica ei afacerea. Asa ca a gasit solutia: pe cele care nu mai vin
la fel de des ca inainte, nu le mai primeste, dar nu chiar de-acum,
ci de cand isi vor mai reveni lucrurile la normal. Si ca lucrurile
sa para si mai inspaimantatoare, indemna toate saloanele sa
procedeze la fel: sa nu mai primeasca clientele care nu au mai
apelat la serviciile lor in aceasta perioada. Asadar, vinovatele de
tot dezastrul acesta ar fi fetele care au renuntat sa mearga la
salon, sau sa mearga mai rar pentru ca:
1- pandemie- si prefer sa stau cuminte acasa, ma
protejez si ii protejez si pe altii
2- pandemie- dar fondurile alocate lunar pentru salon au
scazut simtitor, poate sunt probleme la job, poate banii nu mai
sunt la fel ca inainte, vin mai greu, poate nu mai vin deloc o
perioada
3-pandemie- suntem intr-o situatie financiara incerta,
prefer sa platesc in avans rata la casa/masina, deocamdata reduc
cheltuielile, 2021 pare sa fie un an incert
A doua istorioara are la baza o scrisoare care a
circulat pe Facebook si pe care am citit-o, dar unde am considerat
ca nu are rost sa comentez, nu caut dreptate, nu vreau sa combat,
ci imi place sa ma gandesc la mai multe variante, sa inteleg ce e
cu adevarat in mintea celuilalt, in afara de o mare suparare si de
cautarea unui tap ispasitor. Scrisoarea era redactata de un prieten
al unei doamne care avea un salon de infrumusetare. Mama singura,
proprietara isi crestea frumos copilul, iar salonul ei era dragut
si cochet si mergea bine. De-a lungul anilor, in salon s-au facut
investitii multe, cu cap si cu mult suflet- aparatura de
specialitate, design, consumabile de calitate. Practic, investea
mai toti banii pe care ii castiga, profit reinvestit. Imediat dupa
pandemie, au mai fost cliente, apoi au venit vara si seceta.
Manichiurista a plecat, la fel si coafeza. Preferau, au spus, sa
mearga la domiciliul clientei, asa este acum mai rentabil. Cliente
la salon-din ce in ce mai putine. Cu multa amaraciune in suflet, se
vede nevoita sa inchide. Femeia nu se plange, se gandeste ca are un
copil inteligent si sanatos, ca poate munci altundeva, ca are
cativa bani pusi deoparte ca sa plateasca ratele la garsoniera unde
locuieste cu fetita. Dar se plange, in schimb, acest prieten al
sau, un domn pe care il cred bine intentionat, dar care vede o
singura parte a monedei. De vina am fi noi, clientele, ca ne-am
trezit sa ne facem manichiura singure, sa ne vopsim si sa ne
coafam, poate chiar comitem imprudenta sa ne si epilam singure.
Iese din discutie faptul ca acum suntem nevoite sa facem aceste
lucruri pentru ca:
1-pandemie: banii sunt mai putini, preferi sa ii
pastrezi pentru acele lucruri fara de care nu poti trai. Si pentru
acele lucuri fara de care evident ca poti trai, dar nu te lasa
altii: impozite, rate la casa si masina, alte zeci de obligatii
care iti inunda viata.
2-pandemie: te protejezi si ii protejezi si pe
altii.
3-pandemie-chiar suntem pe cont propriu.
Cum comentati?
Noi suntem de vina?
Cu toate ca imi este dor de Lumea Veche, realizez ca
vine, din spate, impingand grabita, Lumea noua, pe care ma voi
stradui sa o inteleg rapid si bine, vom trai cu totii in ea,
minunata lume noua!
