Pe 30 august 1940, România a fost nevoită să cedeze Ungariei o
suprafață de 43.492 de kilometri, în urma semnării Diktatului de la
Viena. Cedarea Basarabiei și Nordului Bucovinei în fața
ultimatumului sovietic, de la 28 iunie 1940, a încurajat
pretențiile revizioniste ale vecinilor României. Cele mai
insistente au fost Ungaria și Bulgaria.
Aflată într-o poziție ingrată pe plan extern, România a fost
silită să accepte negocieri cu Ungaria pentru rezolvarea problemei
Transilvane.
În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au
început negocierile la Turnu Severin. Ungaria a cerut o suprafață
de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de
România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost
nevoită să ceară arbitrajul Germaniei și Italiei.
Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen, la
culmea puterii sale, nu putea accepta un conflict în zonă, mai ales
din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele
agricole și petrolul românesc erau esențiale pentru regimul
nazist.
Astfel, Germania și Italia au hotărât ca Ungaria să primească
43.492 km cu o populatie estimata la 2.609.000 locuitori, în
majoritate etnici români. Vestea a fost anunțată de către Miniștrii
de Externe german, Joachim von Ribbentrop, si cel italian, Galeazzo
Ciano.
Ambele delegații au fost nemulțumite: în memoriile sale,
Ministrul de Externe Mihail Manolescu relatează că a leșinat la
vederea noilor granițe, în timp ce ungurii s-au declarat „zdrobiți
sufletește”.
Istoricul Keith Hitchins a afirmat că soluția germană a dus la
escaladarea tensiunilor dintre cele Ungaria și România, nerezolvând
problema de fond. Practic, singura mulțumită era Germania, care
reușea să mențină ambele state în sfera sa de influență, conștiente
că nu-și pot permite să piardă susținerea celui de-al treilea
Reich, mai ales în fața puterii crescânde a URSS.
Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La
doar trei zile, s-au dezlănțuit represiunile împotriva populației
civile românești la Nușfalău. Au urmat masacrele de la Treznea, Ip,
Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie. Conform statisticilor,
în doar câteva luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord
au fost nevoiți să plece peste 100.000 de români, ajungându-se la
aproape 250.000 la finalul lui 1943.
Atrocități similare au avut loc și spre sfârșitul anului 1944,
îndeosebi pe fundalul stării de beligeranță în care frontul de est
și-a mișcat relativ rapid în direcția est-vest linia care traversa
teritoriul Ardealului de Nord, mai ales după 23 august 1944, când
România a ieșit din coaliția Puterilor Axei și s-a alăturat
Puterilor Aliate.Printre cele mai cunoscute și bine documentate
masacre:
- Masacrul din Treznea
- Masacrul din Ip
- Masacrul de la Ciumărna
- Masacrul din Moisei
- Masacrul de la Aita Seacă
- Masacrul de la Sărmașu
- Masacrul de la Luduș
- Masacrul de la Hărcana (Turda)
- Masacrul de la Nușfalău, Sălaj
Masacre au avut loc și în alte localități: Viseu de Sus – Dosu Taului, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie, Mihai Bravu, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmășd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireș, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiș, Șincai, Turda, Ozd, Gădălin.
Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial
suferit de România în 1940. Pe 7 septembrie, la presiunile
Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze și Sud-Estul
Dobrogei, Cadrilaterul, Bulgariei.
Iată textul „arbitrajului”, așa cum a fost denumit în afara
țării:
1.Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte
România de Ungaria, va corespunde aceluia marcat de harta
geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina
detaliile traseului la fața locului.
2.Teritoriul român atribuit Ungariei va fi evacuat de trupele
românești într-un termen de 15 zile și remis în bună ordine
acesteia. Diferitele faze ale evacuării și ale ocupării, precum și
modalitățile lor vor fi fixate în termen de o comisie
româno-ungară. Guvernele ungar și român vor veghea ca evacuarea și
ocuparea să se desfășoare în ordine completă.
3.Toți supușii români, stabiliți în această zi pe teritoriul
ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalități
naționalitatea ungară. Ei vor fi autorizați să opteze în favoarea
naționalității române într-un termen de șase luni. Acele persoane
care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un
termen adițional de un an și vor fi primiți de România. Ei vor
putea să ia, fără nici o împiedicare, bunurile lor mobile, să
lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor,
să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reușește, aceste
persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un
mod larg și acomodant toate chestiunile relative la transplantarea
optanților.
4.Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat
în 1919, de către Ungaria României și care rămâne sub suveranitatea
acesteia, primesc dreptul de a opta pentru naționalitatea ungară,
într-un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful
trei vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest
drept.
5.Guvernul ungar se angajează solemn să asimileze în totul cu
ceilalți supuși unguri pe persoanele de rasă română, care, pe baza
arbitrajului de mai sus, vor dobândi naționalitatea ungară. Pe de
alta parte, guvernul român ia același angajament solemn în ceea ce
privește pe supușii de rasă ungară, care vor rămâne pe teritoriul
român.
6.Detaliile rezultând din transferul de suveranitate vor fi
reglementate prin convenție directă între guvernele român și
ungar.
7.În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul
aplicării acestui arbitraj, guvernele român și ungar se vor
înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta
înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor
Reich-ului și Italiei, care vor adopta o soluție definitivă.
https://www.activenews.ro/
