În ciuda faptului că în mintea mea se dezlănțuie de cele
mai multe ori un haos total, întotdeauna mi-a plăcut să simplific
lucrurile cât mai mult cu putință, să citesc oamenii și să-i
păstrez într-un loc al conștiinței mele, astfel încât să pot învăța
cel puțin un lucru din caracterele lor. De cele mai multe ori, am
reușit să fac asta. Însă un lucru mi-a rămas până astăzi
străin.
Am fost și sunt un om introvertit, iubitor de lectură,
de artă, de frumos. Mi-a fost greu să mă alătur oamenilor pentru că
lectura, cărțile mi-au fost întotdeauna mai aproape de suflet și
mai folositoare. Îmi amintesc de toate orele în care am fost pur și
simplu smulsă din realitate și ademenită într-o lume care devenea
în scurt timp doar a mea. Resimt zi de zi toate stările prin care
am trecut având în mâinile mele gândurile unui om frumos pe o biată
bucată de copac. Și atunci mă întreb, oare de ce ai refuza toate
acestea? Pentru că știu ce înseamnă, știu cât de uriașă e plăcerea
pe care ți-o aduc cărțile, pur și simplu nu pot concepe de ce unii
oameni chiar cred că lectura-i plictisitoare, nefolositoare, o
pierdere de timp și așa mai departe.
M-a indignat foarte tare problema aceasta, așa că m-am
informat un pic și am încercat să înțeleg care-i toată filosofia.
Sunt sigură că și tu cunoști cel puțin doi oameni cărora nu le
place, efectiv, să citească, așa că iată câteva motive pentru care
se întâmplă acest lucru:
1. N-ai parte fiindcă n-ai avut carte
În urma unui studiu realizat de autoarea Kylene Beers,
studiu despre care probabil ai mai auzit înainte, majoritatea
oamenilor care nu citesc deloc sau care citesc foarte puțin au avut
de a face cu un mediu înconjurător lipsit de compania cărților. Îți
mai amintești de zilele în care de-abia așteptai ca mama să vină de
la serviciu ca să-ți citească ceva? Îți amintești că întotdeauna
rafturile bibliotecii erau pline cu o mulțime de romane, cărți cu
povești sau cărți de poezii pe care tu, pe atunci, nu te-ai fi
așteptat să ajungi vreodată să le citești? Ei bine, nu toată lumea
are parte de acest lux în copilărie. Mulți au crescut în lipsa lor,
pe când alții au crescut în lipsa unui îndrumător. În orice caz,
fără astea două, uite unde se ajunge.
2. Dacă nu citești, n-ai voie să/ am un 4 în mânecă/
ești prost
Nu știu cât de potrivită este o astfel de regulă. Dacă
ar fi după mine, aș folosi mai de grabă o metodă prin care să fac
pe cineva să fie curios cu privire la literatură, să prindă de unul
singur momeala, care în final îl va conduce către
cunoaștere.
Însă șantajul, obligația, mustrarea nu fac decât să
formeze o barieră între om și cunoaștere. Acesta este un alt motiv
pentru care oamenii nu citesc. Fie au fost obligați în copilărie,
fie se simt încă forțați, fie simt că nu vor putea recupera
niciodată.
Școala e un bun exemplu în acest caz. De multe ori
suntem forțați să citim opere care nu ne interesează, nu ne
captivează, opere pe care pur și simplu am prefera să nu le citim,
dar școala ne obligă totuși să o facem. Și cum școala ocupă o mare
parte din viețile noastre, până și obligația devine un
obicei.
3. Lenea e prea mare, să fim serioși
Ok, câteodată se întâmplă ca eu însămi să fiu o leneșă
incurabilă, ori să n-am timp, ori să n-am chef să mă îngrop în
cărți – foarte rar, dar da, se întâmplă. Dacă eu sau tu sau orice
alt cititor feroce ne întâlnim cu zile în care suntem prea obosiți,
nu avem chef sau nu avem timp, atunci cum să ne așteptăm de la
ceilalți, de la cei care nu citesc deloc, să învingă toate aceste
obstacole?
Din nefericire, chiar și eventualele pretexte reprezintă
un motiv. ”N-am chef”, ”mâine”, ”mai încolo”, ”nu pot acum, am
altceva de făcut” sunt de multe ori folosite doar pentru a amâna
ceva ce probabil că nu se va întâmpla niciodată.
4. Cititul nu e un obicei.
Revenind la obiceiuri, și cititul se numără printre ele.
Dacă nu citim încă de la vârste fragede, asta nu ne împiedică să ne
formăm un obicei mai târziu (cu toate că-i un lucru destul de
dificil, realizabil numai atunci când voința este mai puternică
decât pretextele enumerate mai sus). Însă voința este de cele mai
multe ori suprimată de celelalte motive – lenea, pretextele,
obligația, complexele, lipsa lecturii dintotdeauna. Și atunci, a te
obișnui să citești tot timpul, în condițiile în care nu ai făcut
asta de mic copil, poate fi o adevărată provocare, pe care prea
puțini o pot duce la capăt.
5. Prima carte îți poate trânti coperta în
nas.
Prima impresie contează mai mult decât ai crede. Dacă
prima carte citită a fost un eșec total, suntem automat mai
predispuși sentimentului de ignoranță cu privire la alte cărți.
Prima carte citită e prima aventură, sunt primele cuvinte dintr-un
nou univers, e atunci când îți dai seama că, de fapt, poți să
citești gândurile unui om, literalmente, și că nu trebuie să fii
supererou ca să faci asta.
Prima mea carte a fost ”Singur pe lume”, de Hector
Malot, pe care am recitit-o de două ori și care m-a făcut să plâng
de tot atâtea ori, așa copil cum eram. Am întâlnit oameni care
mi-au spus , ”am citit o singură carte și nu înțeleg de ce le
iubești așa de mult.” A, ok, deci prima ta carte te-a întors cu
fața la cearșaf. Știi câte cărți sunt în lume? Atât de multe, încât
cu regret îți spun că niciunul dintre noi nu va reuși să le termine
vreodată. Dacă tot nu înțelegi de ce le iubim atât de mult, te
invit să o faci. Du-te la bibliotecă și alege-ți ceva mai bun, apoi
discutăm, dacă nu cumva te fură și pe tine povestea și nu te mai
găsim.
Așa că, drag cititor, iată de ce unii oameni pe care îi
cunoști (sau nu) refuză să se alăture nouă, șoarecilor de
bibliotecă. Deși în mare parte m-am referit la ficțiune pe aici,
cred că aceleași lucruri se aplică și pentru non-ficțiune, la orice
ține de ea. Personal, am să încerc să remediez toate aceste motive
cât mai mult cu putință. Tu ce ai de gând să faci? :)
Sursă foto: aici
.jpg)
