Nu-mi place să recunosc, dar sunt una dintre cele
mai împrăștiate persoane pe care le știu. La naiba, dacă vrei să
ieși cu mine undeva și vrei să și ajung la timp, îți dau voie să mă
minți și să mă chemi cu cel puțin o oră înainte. Dacă îmi spui să
îți amintesc că ai programare la doctor săptâmâna următoare, cel
mai probabil o să mori, fiindcă eu sigur o să uit. Și după ce mori,
n-o să-mi mai amintesc nici măcar de ce s-a întâmplat ce s-a
întâmplat.
Singurul lucru de care sunt mândră e că, de cele
mai multe ori, dacă mă rătăcesc undeva, atunci e vorba de o carte
(sau de metrou). Și cum asta se întâmplă de prea multe ori, iar
responsabilitățile se înghesuie să bată la ușa mea, m-am gândit și
m-am răzgândit până când am ajuns la concluzia că nu aș putea să
muncesc o zi din viață fără să fiu în compania unei cărți. Plus de
asta, cărțile mă opresc din a mai face ravagii în lume, deci cu
toții am fi fericiți.
Și atunci, hotărâtă fiind, am început să caut
meseria care mi s-ar potrivi cel mai bine (și care – poate – îmi va
permite cândva să mănânc un croissant pe un balcon parizian, față
în față cu turnul Eiffel). În timpul căutărilor mele, m-am oprit
asupra a trei personalități interesante, care au reușit să facă în
așa fel încât să trăiască prin simpla prezență a unor cărți aflate
pe noptieră și, mai mult decât atât, să și aibă succes în ceea ce
fac. Am vrut să văd ce au făcut ele în situația mea, cum s-au
descurcat pe parcurs și dacă au ajuns la un rezultat favorabil.
M-am gândit că poate și tu ai trecut cândva printr-o ”mini criză
existențială” în care pur și simplu nu știai încotro s-o iei. Poate
că nu o să îți răspund complet la întrebări, însă cu siguranță o
să-ți dovedesc că poți să trăiești din ceea ce îți place să faci și
poți să ai succes garantat.
Asistent editorial
Te invit să faci cunoștință cu Oana Purice,
asistent editorial la partenerul nostru de care cu siguranță ai
auzit, Editura Univers.
1. Având în vedere poziția de
asistent editorial pe care o ocupi și de faptul că, practic,
reprezinți editura Univers, ne poți spune câte ceva despre
experiența ta în acest domeniu?
Când am început să lucrez la Univers, mi-a luat
ceva timp să-mi revin din entuziasm: avusesem norocul să ajung
într-un loc de care erau legate cele mai multe dintre cărțile pe
care le studiam la facultate și unde luau naștere, în sens fizic,
obiectele care reprezentau obiectul studiilor mele – cărțile. Și
era mare lucru. Să iei parte la procesul prin care o poveste
(pentru că acesta este, de fapt, materia cu care noi lucrăm) capătă
corporalitate și ajunge în mâinile cititorului e minunat; să știi
că aceste texte pentru materializarea cărora tu lucrezi sunt citite
de oameni curioși, în singurătatea unui colț de cameră, de călători
în drumurile cotidiene sau în marile vacanțe, de mame, de iubite,
de iubiți, de bunici sau de studenți în febra sesiunilor îți dă
energie și curaj să treci cu vederea statisticile descurajante ale
pieței românești de carte.
2. Ți-ai dorit să faci asta de la
început, sau te-ai decis pe parcurs?
Prima dată când mi-a trecut prin cap că ar fi
foarte fain să și participi la crearea cărților, nu doar la lectura
lor, a fost prin generală. Stăteam eu așa și mă gândeam cât de
interesant trebuie să fie să faci manuale. În capul meu un autor de
manuale avea puteri magice: alegea textele, putea pune la încercare
răbdarea elevilor cu cele mai trăznite exerciții, alegea culorile,
coperțile și se mai dădea și mare cu cine știe ce casete cu
informații sintetizate. Mi-am dat seama abia peste ceva timp că
lucrurile nu stau chiar așa. Apoi, mai târziu, m-am nimerit într-o
conjunctură fericită, când prin jurul meu se roteau întrebările
sceptice privind soarta unui absolvent de Litere. Cum mă simțeam cu
musca pe căciulă, pentru a preîntâmpina interogația adresată direct
și dureros, am gândit cu voce tare că „mi-ar plăcea să lucrez
într-o editură”. Zis și făcut. Și așa am ajuns aici, pentru că la
momentul potrivit, s-a aflat un om potrivit.
3. Descrie o zi obișnuită la
birou.
Aici e puțin dificil, pentru că puține zile
seamănă una cu alta, astfel că „obișnuit” e cam greu de surprins. O
constantă însă aș putea găsi: aproape în fiecare zi cunosc cel
puțin un om nou sau intru în legătură cu cineva pe care nu
cunoașteam sau, dimpotrivă, îl știam doar din cărți, reviste sau
din povești. Aceasta este una dintre cele mai frumoase părți ale
lucrului la editură: faptul că numele Univers îmi deschide calea
către oameni. Se întâmplă de multe ori ca aceste cunoștințe să
rămână doar parteneri de dialog mediat de căsuța de e-mail sau de
Facebook, dar câștigul e la fel de mare. Alături de aceste momente
plăcute sunt, desigur, și cele tensionate, când depindem de un
deadline sau când trebuie să stabilim detaliile unui eveniment sau
ale unui târg de carte. Dar și acestea, odată finalizate, devin
amintiri plăcute.
4. Îți place meseria pe care ți-ai ales-o? De
ce?
Când m-am decis că voi face Litere, aveam un
singur lucru în gând: ce meserie nu noi avea. Văzând cam cum
stau lucrurile prin învățământ decisesem că nu voi urma calea cea
mai sigură oferită de facultate – profesoratul. Între timp am
devenit mai puțin radicală și am înțeles că o astfel de filieră
nu-ți dă (în sensul de impune) o anumită meserie. Eu cred că la
facultățile precum cea de Litere, primești niște instrumente pe
care înveți să le manevrezi în diverse contexte. Nu ți se pune o
etichetă care să-ți restrângă aria în care ai putea activa, ci
dimpotrivă, dacă ajungi să-ți însușești acest instrumentar,
reușești să te descurci în medii variate. Astfel, nu pot să spun că
am o anumită meserie; mai degrabă pot răspunde că acum lucrez
într-un loc care-mi face plăcere pentru că îmi oferă constant
prilejul de a pune în acțiune instrumentele de care vorbeam. E un
fel de provocare a mea cu mine însămi.
5. Care a fost cea mai mare realizare a ta de când
lucrezi la editura Univers?
Nu e chiar o realizare a mea, ci un proiect la
care am luat parte împreună cu colegii mei și care mi-e tare drag,
așa, când îl privesc retrospectiv (pentru că la momentul când se
clădea mi-a creat niște emoții uriașe, fiind pe la începuturile
mele în Univers). E vorba de vizitele a doi scriitori norvegieni,
Lars Saabye Christensen și Hanne Ørstavik, din martie 2014. La un
interval de doar o săptămână, prin intermediul unui proiect mai
amplu derulat de Asociația Zeppelin, cei doi au fost la București
și Cluj (aici doar Christensen), au luat parte la interviuri,
lansări și dezbateri, iar noi ne-am ocupat de toate acestea. Cum
spuneam, când oamenii din cărți prind viață și ajungi să le
întâlnești privirea și să le intuiești dorințele de moment,
lucrurile se complică. Dar devin și mult mai
frumoase.
6. Unde te vezi peste... să zicem 10
ani?
Nu-mi prea plac pronosticurile (cu excepția
câștigătorilor de la Premiile Observator cultural, unde sunt într-o
competiție acerbă cu amicul meu Vlad), așa că nu am un răspuns
aici.
7. Ce sfat le poți da tinerilor care aspiră către
cariera pe care ai îmbrățișat-o și tu? :)
Trebuie să le placă al naibii de mult (nu mă refer doar
la lucrul într-o editură, ci la tot ce înseamnă profilul umanist).
Dacă nu, lucrurile pot fi simple, frumoase și confortabile făcând
orice altceva.
Îți mulțumim, Oana, pentru răspunsurile sincere și
interesante. Și pe mine mă bate gândul să lucrez într-o editură –
chiar foarte tare.
În același timp, mi-ar plăcea nespus de mult să
fac ceea ce fac și acum, dar la o scară mai largă, să zicem. Mi-ar
plăcea să lucrez ca jurnalist în presă scrisă, într-un birou
dezordonat, cu urme de căni de cafea pe ciornele împrăștiate și cu
foi de blocnotes lipite peste tot pe ecranul unui calculator prea
leneș. De aceea, îi mulțumim Ioanei Vighi, managerul proiectului
Hyperliteratura, revista online pe care nu ai cum să n-o fi citit
cel puțin o dată.
Manager de proiect (revistă literară online)
1. Ioana, din câte știm, tu ești manager de proiect al
revistei online Hyperliteratura. Ne poți spune câteva cuvinte
despre experiența ta de când lucrezi cu echipa?
Să lucrez cu echipa Hyperliteratura a fost una dintre
cele mai năucitoare experiențe încă de acum 3 ani și un pic, de la
facerea ei. Nu mai fusesem niciodată înainte nici redactor, nici
content manager, nici nu am terminat jurnalismul (am terminat
traductologia). Nu aveam niciun soi de experiență, măcar
elementară, eram analfabetă în domeniul ăsta. Tot ce știam era că
iubeam cu patimă literatură și îmi doream să fac ceva legat de asta
și, la un moment dat, să pot face și bani din asta. Nu mi se părea
imposibil. Așa că m-am pus pe învățat. Nopți întregi cu PHP, Corel
Graphic, nșpe articole pe net despre ce înseamnă un material bun,
ce înseamnă un titlu bun, citeam sute de titluri din ziare ca să-mi
formez ochiul, m-am documentat despre programul editorial optim
pentru pagina de facebook, SEO etc etc. Și câte două ore de somn.
M-a ajutat mult și Andrei, directorul Hyperliteratura, care a
clădit site-ul de la zero în noua formulă și m-a introdus în lumea
asta străină. Făceam tâmpenii la început, normal. Cu cât greșeam
mai mult, cu atât mă încrâncenam mai tare. Și am făcut multe,
foarte multe dude până să învăț. Și azi încurajez membrii să
experimenteze și s-o dea în bară, dacă e cazul, pe principiul că e
cel mai solid mod de a învăța, nu din teorii sau alte
tâmpenii.
Înainte să se închege echipa redacțională care a rămas
și astăzi, pe la noi s-au tot perindat colaboratori, oameni care se
regăseau mai mult sau mai puțin în viziunea și politica editorială
a revistei. Totul s-a bazat pe voluntariat. Nu aveam nicio lețcaie,
nu puteam plăti pe nimeni. Așa că trebuia să atragem oameni să
scrie la noi din plăcere, fiindcă suntem pur și simplu altfel decât
alte site-uri. Apoi, când dădeam peste câte un om plin de entuziasm
și dornic să ia parte la montaigne-rousse-ul ăsta al
Hyperliteraturii, la început îl dădăceam, îi explicam, stăteam la o
bere, îl băgam pe omul ăla pe care-l simțeam de cursă lungă în
atmosfera unei altfel de abordări a literaturii. Apoi, când am
început să luăm „proporții” și să ne bătătorim calea spre a deveni
un brand, fiind content manager, trebuia să încep să vin cu tot mai
multe idei sau măcar cu abordări diferite, cu teme și subiecte pe
măsură. La un moment dat, după 3 ani, deja vezi subiectele mișto de
la o poștă, subiectele alea care să înfățișeze oamenilor literatura
ca o formă de viață, în continuă schimbare, nu ca pe o piesă de
muzeu la care toți se uită contemplativi și apoi trec mai departe
pentru că nu au înțeles mare lucru.
Îmi place tot ce fac la Hypera. E stilul de viață
ideal pentru mine - citesc cărțile pe care le vreau, scriu despre
ele cum vreau și mai nou avem și un sponsor mișto (Cartepedia). Nu
există niciun soi de restricții sau cenzură la noi, nimeni nu
impune nimic nimănui. Dacă înainte aveam mai multă răbdare, fiind
la început, acum mă înfurii des dacă lucrurile nu ies cum mi le
propun (dar nu răbufnesc tot timpul), și asta cred că e semn că
lucrurile se mișcă J Daca nu ar fi o
provocare continuă, probabil că aș fi relaxată (și nu asta vreau,
evident) . Și pe lângă asta, am cei mai mișto și de viață colegi pe
care mi i-aș fi putut dori vreodată! Au rămas doar cei care au
înțeles Hyperliteratura până în măduvă, cei care s-au îndrăgostit
iremediabil de conceptul revistei. Mulți dintre ei s-au și mutat la
București de dragul revistei
J)
2. Ți-ai dorit să faci asta de la început sau
te-ai decis pe parcurs?
Când am terminat facultatea, tot ce-mi doream era
să fug în cotlonul cel mai îndepărtat al lumii de școală și să nu
mai aud niciodată de ea. M-a astenizat și m-a obosit și m-a făcut
să-mi doresc să nu fi mers nciodată mai departe. Am tras de
facultate pentru că iubeam traductologia, de fapt, ideea de a
traduce cărți, și mai iubeam și engleza.
Am fost extrem, dar extrem de debusolată și de năucă
după ce am terminat facultatea. Posturi de traducător nu se prea
găseau, m-am angajat pe proiecte europene, dar ceva îmi lipsea. Mă
tot gândeam eu așa că cel mai tare iubesc, de fapt, literatura. Dar
cum aș fi putut să trăiesc din a scrie despre literatură într-o
țară cu jumătate de populație semi-analfabetă, după statistici? Nu
mi-a venit nicio idee (și oricum, dacă îmi venea, nu puteam să o
fac singură). Apoi, întâlnindu-l pe Andrei, el știind PHP și html
și toate cele, știind deci să creeze un site, iar eu dorind
neapărat să scriu despre literatură, zbang, s-a produs declicul.
Facem Hyperliteratura! Care exista dinainte pe domeniul reea.net,
iar Andrei a refăcut-o complet. Deci nu, nu am știut nimic la
început, doar iubeam cărțile. Și de aici, totul e
istorie.
3. Descrie o zi obișnuită de muncă pentru
revistă.
O zi obișnuită începe la 6. Cu o cafea, evident și cu o
țigară, că doar atunci mă troznesc ideile, nu când sunt o oală sub
presiune. Creez programul editorial pe pagina de Fb Hypera,
programez materialele doar în anumite intervale de timp (studiate
atent, în funcție de disponibilitatea publicului nostru). Avem și
un program de apariții ale materialelor, un program care este din
nou foarte bine întocmit, făcut pe marginea studiilor și
documentării pe feedback-ul publicului nostru, în funcție de
preferințele și sexul lor etc., așa că nimic nu e la întâmplare.
Citesc materialele care urmează să apară, și, ca orice redactor, le
dau feedback sau le resping. Sunt zile în care nu prea am de muncă
și atunci citesc știri și articole pe teme literare și culturale
pentru că nu îmi permit să rămân în urmă cu noutățile. Iar zilele
în care pregătim materiale bombă, lucrez și până la 3
noaptea.
4. Care e cel mai interesant lucru în a fi
managerul proiectului vostru?
Cel mai interesant lucru în a fi manager de proiect
Hypera, pentru mine, este contactul cu oamenii. Nefiind cea mai
sociabilă persoană din univers, postul ăsta m-a forțat să-mi
depășesc zona de confort cu iz mizantropic și să mă apropii de
oameni. Am întâlnit și am dialogat cu tot soiul de personaje, m-am
ciocnit de mentalități de tot felul, iar publicul nostru este mereu
fascinant și imprevizibil.
5. Care a fost cea mai mare realizare a ta de când
lucrezi pentru revistă?
Nu pot să arăt cu degetul și să spun că aia. Pur și
simplu, faptul că am luat-o de la zero, practic, mizând totul pe un
domeniu fără nicio aderență la bani, ca să zic așa. Că fac ce-mi
place. Că sunt propriul șef și că am niște oameni superbi lângă
mine, că le iubesc creativitatea, că încă am aceeași plăcere de a
scrie pe Hypera ca la început. Că mi-am perfecționat stilul de a
scrie și că editorialele mele sunt printre cele mai citite
vreodată. Că am libertatea de a face ce vreau fără compromisuri
nici pentru mine, nici pentru cei din jurul meu, mi se pare una
dintre cele mai mari realizări pe care și le poate dori cineva. Și
chiar sunt fericită.
6. Unde te vezi peste... să zicem 10
ani?
Nu sunt omul care-și face planuri și nu-mi
programez nimic la modul fixist. Normal că am niște perspective în
minte, niște traiectorii. O să-ți spun direcția pe termen scurt și
mediu. O să scoatem acum o carte, 69 de motive stupide să te
apuci de citit, o carte gândită special pentru tineri, ca un
ghid util pentru cei interesați de literatură, la începutul
formării unei biblioteci și a unei culturi generale, dar și pentru
cunoscători, împătimiți ai cititului, care vor găsi cu siguranță
viziuni proaspete asupra cărților, alături de titluri și autori
noi. Vrem să continuăm apoi cu a scoate „altfel” de cărți, să
devenim poate o editură, asta mult mai încolo. Dar peste 10 ani
poate c-o să fiu moartă. :)
7. Ce sfat le poți da tinerilor care aspiră către
cariera pe care ai îmbrățișat-o și tu?:)
Nu cred că sunt în măsură să dau sfaturi cuiva
:). Nu am inventat nici roata și nici nu am adus vreo
contribuție fundamentală în vreun fel ca să-mi permit aroganța
asta. Singurul lucru pe care-l pot spune, și asta din propria
experiență, este că e musai să te încrâncenezi foarte tare când
vrei ceva. Eu așa am fost și așa sunt și acum. Greșelile sunt
binevenite și nu cred că poți fi creativ fără asta. Și cred că,
după multă sudoare și implicare, poți trăi din orice vrei, practic.
Doar să afli cum.
În același timp, pentru că îmi place al naibii de mult
să învăț limbi străine, să călătoresc și să mă aventurez în noi
experiențe culturale, m-am gândit și la meseria de traducător (de
cărți, dar nu numai). Noroc cu Shauki Al Gareeb, care lucrează în
acest domeniu și care ne-a arătat cam ce face el atunci când
muncește.
Traducător
1. Shauki, te-am găsit de multe ori în cuprinsul
cărților pe care le-am citit, la categoria traducător. Ne poți
spune câteva cuvinte despre experiența ta în domeniul
acesta?
Activitatea mea de traducător a început în anul 2009, când am
preluat de la Editura RAO romanul BESTIA (Beastly) de Alex Flinn,
la care renunțase o prietenă traducătoare, Laura Frunză. Însă am
fost rugat de către cei de la editură să fac înainte partea a doua
a romanului GAZDA (The Host) de Stephenie Meyer, care trebuia să
iasă urgent la târgul de carte Gaudeamus. Mi-am făcut treaba și au
urmat încă patru romane, după care colaborarea cu RAO s-a încheiat.
La scurt timp după am început să traduc pentru Leda, Art, Trei și,
de curând, Epica.
Până în prezent am tradus (singur și în colaborare) 28 de
romane.
2. Ți-ai dorit să faci asta de la început sau te-ai
decis pe parcurs?
Nu mi-am închipuit niciodată că voi ajunge să traduc cărți. A
fost o întâmplare, așa cum am menționat anterior. Terminasem
școala, mă înscrisesem la facultate și aveam foarte mult timp liber
la dispoziție. Și, fiind un împătimit al cărților, m-am gândit
să-mi încerc mâna în acest domeniu.
3. Descrie o zi obișnuită de muncă pentru o
carte.
Recunosc că nu am un program bine stabilit. Pot traduce
dimineața vreo 2-3 ore și apoi să nu fac nimic, pot traduce de
dimineață până seara, pot traduce după miezul nopții, pot face
pauze (când nu ar trebui!) de câteva zile... E musai să am starea
necesară pentru a traduce, altminteri nu sunt productiv.
4. Care crezi că sunt câteva dintre avantajele și
dezavantajele acestei meserii?
Avantajele: ești propriul tău șef și, ca atare, îți stabilești
programul cum dorești; traduci de acasă, din fotoliu, din pat, de
unde vrei, și, cel mai important, poți rămâne în pijama! :)
Dezavantajele: de cele mai multe ori banii vin greu, nu
conform clauzelor contractuale; lipsa colaborării cu redactorul te
poate afecta negativ (în sensul în care te-ai aștepta să fii
contactat pentru modificările pe care ei le consideră necesare,
ceea ce nu se întâmplă, și, astfel, când cartea apare în librării,
constați că pe ici, pe colo nu mai seamănă cu varianta ta; iar
schimbările nu sunt neapărat în bine, ci din contra - pe bloguri,
cititorii dau cu tine de pământ și consideră că nu ai ce căuta în
acest domeniu, fără să știe că textul a trecut și prin alte
mâini).
Sigur, nu am pretenția că aș fi perfect, ba chiar mai am multe
de învățat. Eu sunt de părere că atâta timp cât trăim, învățăm, și
cu cât practici mai mult o meserie, cu atât devii mai bun.
5. Îți place să traduci cărți? De ce?
Da, întrucât îmi place să citesc foarte mult. De fapt, părerea
mea e că dacă nu îți plac cărțile, nu ai ce căuta în acest
domeniu.
6. Unde te vezi peste... să zicem 10 ani?
Cu cel puțin încă 50 de cărți traduse în palmares și, poate,
cine știe, cu vreo 2-3 scrise de mine. :)
7. Ce sfat le poți da tinerilor care aspiră către
cariera pe care ai îmbrățișat-o și tu?
În primul, să citească foarte mult - și clasici, și moderni,
și autori de SF/fantasy, și chiar și de non-ficțiune. În al doilea
rând, să stăpânească bine o limbă străină sau, de ce nu, mai multe
(gramatica fiind deosebit de importantă). În al treilea rând, să
facă acest lucru din plăcere și să nu se aștepte la satisfacții
materiale. Și, în ultimul rând, să fie pregătit să facă față
criticilor (care de cele mai multe ori ajută), termenelor-limită
presante și, eventual, să ia în calcul renunțarea la alte
activități mai plăcute (sau la fel de plăcute).
Dacă îți plac cărțile la fel de mult cum ne plac nouă și
ai vrea să poți trăi cu ajutorul lor, sper din suflet că, prin cele
două interviuri, ți-a mai răsărit un beculeț deasupra capului și,
chiar dacă nu te regăsești în cele trei meserii de mai sus în mod
deosebit, sper că te-au ajutat, într-un fel sau altul, să ajungi
mai aproape de o decizie.
.jpg)
