O echipă de cercetători de la Universitatea Texas, din Dallas, a conceput un cip sofisticat ce permite telefoanelor mobile să vadă prin pereţi, prin lemn şi materiale plastice. Dispozitivul ar putea fi folosit de asemenea în medicină, permiţând doctorilor să vadă tumorile din corp, fără a apela la scannerele cu raze X.Pentru conceperea acestui cip, cercetătorii au apelat la o gamă nefolosită din spectrul electromagnetic. Banda terahertz, situată în spectrul electromagnetic între radiaţia infraroşie şi microunde, nu a fost folosită în majoritatea dispozitivelor electrocasnice. Radiaţiile terahertz pot străbate diferite materiale, fără a dăuna organismului uman. "Banda terahertz are un potenţial nelimitat ce ne-ar putea aduce beneficii tuturor. Am creat acest cip, făcând posibil ca această bandă neutilizată să fie consumatorilor şi chiar să ducă la crearea unor dispozitive medicale esenţiale", a declarat Dr. Kenneth O, profesor de in...