Îl văd la fel de frumos cum l-am văzut la început, poate mai frumos, fiindcă ochii și zâmbetele sunt presărate de sute de amintiri, care de care mai frumoase. În ochii lui văd sutele de “bună dimineața” și “noapte bună” pe care ni le-am spus. Îi simt mirosul pielii când mi-e dor de el și stau uneori și mă gândesc cât de frumos râde când îl gâdil și nu are putere să mă țină de mâini din cauza hohotelor. 

E frumos când continuă să zâmbească, chiar dacă e supărat sau nervos, ca să nu le arate altora ce simte. Doar mie îmi arată și doar eu știu, fiindcă privirea lui are secrete pe care doar  mie mi le spune. 

Și nu-i ușor să vezi pe cineva la fel de frumos sau să îl iubești în fiecare zi. Dar cu el… Nu simt niciun efort, fiindcă totul se așează așa cum trebuie și-mi alungă mereu fricile. Fiindcă din primele clipe mi-am deschis sufletul și i-am arătat cine sunt. Fiindcă în fața lui nu simt nevoia s