Am afirmat în
comunicatul nostru de săptămâna trecută, generat de o decizie
controversată a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), că
această instituție și-a lărgit ilegal domeniul de aplicare a legii
audiovizualului la tot conținutul video online. În plus, am afirmat
că CNA ia măsuri disproporționate în ceea ce privește acest
conținut online, comparativ cu serviciile radio-TV clasice.
E important de
subliniat că nu este vorba doar de un singur caz problematic sau
discutabil (de altfel am citat 6 cazuri distincte în comunicatul
menționat). Avem de-a face cu o problemă sistemică ce relevă modul
inadecvat în care CNA acționează în ceea ce privește conținutul
online, ceea ce generează un pericol substanțial de cenzură
sistematică pe termen mediu și lung.
Explicăm în
continuare detaliile juridice, tehnice și logice pe care se bazează
aceste afirmații.
CNA este
singura autoritate din UE care reglementează tot conținutul video
online
Până de curând, CNA
nu a amendat decât serviciile radio-TV (radiodifuzorii) clasici,
fără a-și îndrepta atenția asupra mediului online, cu câteva mici
excepții.
Ca o urmare a
alegerilor prezidențiale anulate din noiembrie 2024, CNA a început
să emită din ce în ce mai multe decizii prin care sancționează, cu
eliminarea, postări din mediul online, mai exact de pe platforme și
rețele sociale. Din analiza acestor decizii (“ordine de
eliminare”) reiese că CNA aplică legislația
audiovizuală, în integralitatea ei, tuturor persoanelor care
postează conținut audiovizual pe internet, deci inclusiv unor
persoane publice sau private care nu sunt furnizori de servicii
media audiovizuale. Astfel de cazuri în care CNA a dispus
sancționarea referindu-se la legislația audiovizuală au vizat, de
exemplu, un utilizator numit muepsd0 ANNA, sau doi
politicieni, Diana Șoșoacă și George Simion.
În opinia noastră,
dacă CNA dorește să lărgească legislația națională în ceea ce
privește categoria de “furnizori de servicii media audiovizuale la
cerere” ar trebui să o facă pe baza unor criterii și proceduri
transparente, astfel încât legea să poată fi predictibilă pentru
subiecții acesteia. Însă – mai ales dacă ne referim și
la Regulamentul european privind libertatea mass-mediei –
EMFA – un furnizor mass-media nu va putea include orice
utilizator care publică un conținut media online, mai ales
utilizatori privați sau politicieni.
În acest context,
dorim să atragem atenția că, în acest moment, majoritatea
autorităților de reglementare din domeniul audiovizualului din
Europa au o interpretare restrânsă a categoriei “furnizori de
servicii media audiovizuale la cerere”, incluzând
aici conținutul tradițional, “la cerere” (de ex. platforme ca
Netflix, Max, AntenaPlay sau Voyo). Unele autorități – cum sunt
cele din Franţa, Irlanda sau Olanda au
publicat linii directoare explicite în acest sens tocmai pentru a
fi clar ce reglementează și ce nu.
Mai
mult, autoritatea de reglementare din Franța,
ARCOM (cea care e folosită drept model de
CNA) refuză să
primească orice raportare de conținut ilegal cu privire la
conținutul găzduit de rețelele de
socializare. Aceasta indică explicit
pe site-ul propriu că “ARCOM nu este autoritatea de
reglementare pentru conținutului disponibil pe rețelele sociale” și
îndrumă cetățenii către site-urile principalelor platforme sau
către cel al unui departament specializat al Poliției.
Alta țări, cum ar
fi Spania, au creat o categorie specială în lege, cea a
vloggerilor (“usuarios de especial relevancia”), definiți pe baza
unor criterii clare – inclusiv existența unor venituri de minim 300
000 de euro /an din acea activitate – și cu un set specific și
limitativ de obligații legale dintre cele prevăzute de legea
audiovizualului.
ERGA (entitatea
europeană care reunește autoritățile de reglementare din domeniul
audiovizual, și din care CNA face parte) a publicat rapoarte încă
din 2021 și 2022 în care analizează cum ar
putea să fie reglementați vloggerii ca furnizori de servicii media
audiovizuale, care sunt criteriile, dar și obligațiile ce ar putea
fi relevante pentru această categorie, prezentând exemple din
Austria, Belgia, Germania sau Olanda.
În orice
caz, niciunul din documentele citate nu face referința
la practica unei țări care ar începe să reglementeze tot conținutul
audiovizual din media online pe baza legislației
audiovizuale și nici la existența practicii
de a include politicieni sau utilizatori privați în
categoria de furnizori de servicii media audiovizuale.
Atunci când
reglementează conținutul online, CNA nu ia măsuri
proporționale
Termenul de “ordin
de eliminare” folosit de CNA în deciziile sale recente este
impropriu. Mai exact, conform bazei legale invocate în deciziile
CNA (art. 7 din Legea 50/2024 și art. 9 din Regulamentul
Serviciilor Digitale – DSA), acesta se numește “ordin de a acționa
împotriva conținutului ilegal”. Termenul este mai generic tocmai
pentru că eliminarea conținutului de către un
intermediar online (cum sunt, de ex., platformele și rețelele
sociale) este doar sancțiunea cea mai gravă și în consecință
ultima, pe care o autoritatea ar trebui să o ia în calcul, în
condițiile în care altă opțiune nu există și în funcție de
gravitatea faptei.
Mai mult,
faptul ca legea audiovizualului îți dă dreptul de a da o amendă
pentru o anumită încălcare, nu înseamna ca, automat, ai și dreptul
de a decide eliminarea acelui conținut.
Astfel, fiecare
autoritate competentă în domeniul său de activitate ar trebui, în
primul rând, să vadă dacă nu poate să sancționeze direct persoana
responsabilă (cu somație, amendă sau altă sancțiune) și să-i ceară,
eventual, modificarea publicării sau limitarea accesului public,
după caz. Abia apoi, în subsidiar, ar trebui să ia în considerare
ce acțiune poate lua prin terți (cum sunt platformele online),
acțiune care poate merge până la eliminare (cum ar fi, de ex., în
cazul pornografiei infantile) sau la restricționarea accesului
public la acel conținut.
Mai mult, în cazul
eliminării trebuie avut în vedere că acest lucru poate să ducă la
ștergerea tuturor informațiilor legate de acel conținut, iar uneori
trebuie păstrate meta-datele – mai ales dacă dacă este nevoie să
fie identificată și trasă la răspundere penală respectivă
persoană.
Dar mai există și
alte tipuri de acțiuni ce pot fi luate direct de către platformele
online și care includ restricționarea vizibilității, retrogradarea
conținutului, limitarea plăților sau monetizarii (de ex. în cazul
încălcării drepturilor de autor) sau chiar suspendarea furnizării
serviciului către unul sau mai mulți utilizatori. De asemenea, pe
anumite nișe, se poate cere și ștergerea datelor colectate ilegal
de către operatorul vizat (de ex. în Regulamentul GDPR este
prevăzută o astfel de sancțiune corectivă explicită).
Este
esențial ca autoritățile române să înțeleagă că eliminarea
conținutului nu este doar cea mai gravă sancțiune din punctul de
vedere al respectării dreptului la libertatea de exprimare, dar
este și cea care nu ar trebui luată decât atunci când există un
risc iminent ca drepturile altora să fie lezate în
mod semnificativ (cum ar fi, de ex., în cazul pornografiei
infantile). Altfel, cererea de eliminare poate fi similară cu a
cere unui ziar online să șteargă din arhiva proprie un articol,
ceea ce este contrar practicii CEDO (vezi
cazurile Wegrzynowski and Smolczewski vs.Polonia, M.L.
and W.W. v. Germany sau Times Newspapers Limited vs Marea
Britanie nr. 1 și 2).
Practic, dacă CNA
ar aplica aceleași principii pe care le aplică utilizatorilor de
platforme și rețele sociale și în cazul televiziunilor clasice ar
însemna, de exemplu, că ar cere operatorilor de cablu să întrerupă
o emisiune TV, înainte de permite reprezentanților postului TV să
își exprime punctul de vedere în fața acestui for, înainte de a le
da amendă sau de a le cere să ia alte măsuri.
Tocmai de aceea,
decizia cu privire tipul de acțiune specifică fiecărui caz, ar
trebui să fie clar reglementată în legea fiecărei autorități
competente pe nișa ei și, în mod normal, ar trebui să fie graduală,
cu excepția situațiilor care implică încălcări grave și riscuri
iminente, așa cum sunt acestea definite de legislația europeană în
domeniu.
CNA își
lărgește jurisdicția la domenii pentru care nu are atribuții
legale
Deși domeniul de
reglementare al CNA este explicit stabilit de legea
audiovizualului, inclusiv prin definirea unor atribuții specifice
în funcție de categoria de actori reglementați, această instituție
afirmă în documente publice recente că ar avea o jurisdicție mai
largă. Baza legală pentru o astfel de jurisdicție este fie neclară,
fie chiar inexistentă, în opinia noastră. Astfel:
-
Într-un
ghid promovat împreună cu Ministerul Educației
Naționale, CNA afirmă că ar avea competență și jurisdicție în
domenii cum ar fi: vânzarea de produse interzise, strategii
coordonate de dezinformare, teorii conspiraționiste dovedit false,
promovate în mod deliberat, publicarea de date personale fără
consimțământ. Pentru claritate merită să menționăm că
acestea pot fi conținut ilegal, doar că CNA nu are competența
legală de a decide acest lucru, ci, de principiu,
instanța de judecată sau, în alte cazuri specific reglementate,
organele de cercetare penală, Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării, Autoritatea pentru protecția datelor (ANSDPCP),
ș.a.m.d.
-
Într-un un comunicat de pe propriul
site, CNA prezintă o altă listă,
care conține exemple de termeni ca “dezinformarea gravă cu impact
asupra siguranței publice”. Nici acest domeniu specific nu este
prevăzut de legislația audiovizuală pentru furnizorii de servicii
media audiovizuale. În schimb există o posibilitate a CNA de a
amenda direct utilizatori, contestată de noi încă de anul
trecut, deoarece utilizatorii privați nu ar trebui să fie
reglementați de legea audiovizualului și nici nu există o obligație
expresă pentru ei de a respecta anumite prevederi legale. Aceasta
posibilitate de a amenda este prevăzută în art. 91 indice 2 din
legea audiovizualului, dar acest articol nu se referă la
dezinformare, ci la materiale care “aduc atingere ori prezintă un
risc serios și grav de a aduce atingere securității sau sănătății
publice, inclusiv securității și apărării naționale.”
-
Intenția anunțată
de CNA de a combate dezinformarea – materializată prin mai multe
ordine care dispun eliminarea conținutului pentru dezinformare –
trebuie subscrisă atribuțiilor sale legale. Astfel, art. 3 alin. 2
al legii audiovizualului obligă doar furnizorii de servicii media
audiovizuale (deci nu utilizatorii de social media sau platforme)
„să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea
corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare
a opiniilor.” Deocamdată, aceasta este singura
coordonată legală pe care CNA o poate invoca în atribuţiile sale și
care nu conține termenul de “dezinformare”. În
concluzie, cu titlu de glumă, putem afirma că există riscul ca CNA,
care încearcă să reglementeze dezinformarea, să ne “dezinformeze“,
în fapt, cu privire la jurisdicția sa și domeniul său de
competență.
Abordarea
drastică riscă să nu fie o soluție, ci o problemă
Măsurile
acestea în care CNA își arogă rolul de ciocan care trebuie să se
miște repede, chiar dacă lovește și peste degetele celor
nevinovați, nu sunt benefice într-o societate
democratică. Mai mult, CNA nu are resursele umane și
financiare pentru a putea să rezolve, în mod real, nici măcar o
mică parte din problemele de conținut ilegal în format video în
mediul online.
Este
importantă și respectarea dreptului de apărare și a etapelor
regimului sancționatoriu (avertisment, corectarea
aspectelor ilegale, amendă, publicarea
sancțiunii), indiferent de mediul de
distribuție, mai ales dacă vorbim de categoria
furnizorilor de servicii media audiovizuale, care fac obiectul
reglementărilor CNA. În contextul intrării în vigoare din
august 2025 a Regulamentului european privind libertatea
mass-mediei – EMFA, este și mai clar că eliminarea conținutului
unui furnizor de servicii media audiovizuale trebuie să fie ultima
soluție.
Trebuie luat în
calcul și scopul măsurilor, mai ales când exact același conținut –
dar în format text – este legal și nu produce nicio consecință
juridică, nici din partea CNA, nici din partea vreunei alte
autorități. În schimb, în momentul în care un astfel de conținut
apare într-un video, devine un conținut ilegal din perspectiva și
la interpretarea CNA. Aceasta nu poate avea vreo explicație
logică.
CNA poate
juca un rol în limitarea conținutului ilegal din online, dar în
limitele legale. Sunt necesare soluții sistemice
Dacă CNA
vrea să joace un rol activ în raportarea conținutului audiovizual
ilegal de pe platforme, cum este, de ex. cel care îndeamnă
la săvârșirea unei infracțiuni, instigare la ură și violență pe
motive de discriminare, trebuie să folosească măsurile
legale care se referă la obligațiile platformelor de partajare a
materialelor video, prevăzute de Directiva
Serviciilor Media Audiovizuale – AVMSD (în special articolul 28b),
corelat cu Regulamentul Serviciilor Digitale – DSA.
Dar acest rol nu
înseamnă că CNA trebuie să ia decizii de eliminare a conținutului,
ci că ar trebui să facă o raportare către platforme a conținutului
care încalcă termenii și condițiile acestora (conform art. 28b) –
mai ales pentru că platformele nu sunt sub jurisdicția directă a
CNA.
Și mai important
însă, pentru eficiență pe termen lung, este necesară analiza
modului în care platformele respectă aceste obligații, inclusiv a
raportărilor care vin de la utilizatori simpli sau notificatori de
încredere. Pentru a produce schimbări sistemice, la aceasta se
adaugă eventuala folosire a instrumentelor Directivei Serviciilor
Media Audiovizuale – AVMSD (cum este comitetul ERGA), a
Regulamentului EMFA sau a Regulamentului Serviciilor Digitale DSA
(unde Comisia Europeană are un rol cheie), pentru raportarea
riscurilor sistemice pe care le ridică conținutul publicat pe
astfel de platforme online.
În acest context,
ne exprimăm dezamăgirea că întâlnirile facilitate de ANCOM cu
autoritățile publice (la unele dintre acestea am participat și noi)
nu duc la interpretarea și implementarea corectă a Regulamentului
Serviciilor Digitale (DSA), iar autoritățile publice își arogă noi
competențe și interpretări ale propriilor legi, ce pot duce la o
limitare excesivă a exercitării dreptului la libertatea de
exprimare.
Concluzie
CNA, ca și alte
autorități, trebuie să înțeleagă că a lua la puricat fiecare
postare online, chiar și cu conținut ilegal sau dăunător, mai ales
în contextul în care platformele nu sunt înregistrate în România,
nu este o soluție sistemică și nici nu rezolvă problemele de fond.
Cel mult pot rezolva unele chestiuni punctuale, dar identificarea
mecanismelor eficiente conform cadrului legal și a riscurilor
sistemice necesită o abordare mai puțin intempestivă, însă cu șanse
de reușită pe termen lung.
Iar în luarea
deciziilor cu privire la conținut online, toate autoritățile ar
trebui sa pornească de la respectarea principiilor libertății de
exprimare (în formele explicate în detaliu de jurisprudența CEDO),
ca fundament al oricărei decizii individuale, care ar limita
arbitrariul unor astfel de decizii.
ApTI –
Asociația pentru Tehnologie și Internet
ActiveWatch
