Adam şi Eva în pandemie

  • Postat în Litere
  • la 21-06-2020 17:27
  • 333 vizualizări
Ca şi când n-aveau altceva de făcut
decât să ne ia la bani mărunţi,
s-a întâmplat
să ne dezbrăcăm de secrete
în faţa lor,
şi n-au crezut
şi ne-au închis
departe de lume...
Ca şi când n-ar fi fost de ajuns,
ne-am susţinut pledoaria
în faţa lor
şi ne-au trimis surghiun
pe insula exilaţilor...
Tot a fost ceva,
căci departe de lumea lor
forţată la inaniţie
şi autocanibalism,
am dat naştere
unui nou univers!...

De același autor