Pentru iubitorii muzicii pop/uşoare româneşti, Adrian Daminescu nu mai are nevoie de nici o prezentare.
Interpret, compozitor, textier şi profesor de canto, Adrian Daminescu este una dintre cele mai bune voci masculine din muzica pop/uşoară românească a anilor’80–‘90.
S-a născut pe 02 octombrie 1956, la Timişoara într-o familie de muzicieni. La nici un an, mai precis pe 01 septembrie 1958, se mută cu părinţii la Constanţa. Tatăl, Constantin Daminescu, a fost compozitor şi dirijor. Iniţial a fost dirijorul Operei din Timişoara, apoi, pe 01 septembrie 1957, devine dirijorul nou infiinţatului Teatrului Liric din Constanţa. Constantin Daminescu a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea acestui teatru, recrutând instrumentişti şi interpreţi lirici. În perioada 1970-1974, a fost directorul acestei instituţii. Sub directoratul său, a fost iniţiat Festivalul Muzicii de Operă şi Balet, unic în ţară (la acea vreme). După 25 de ani de activitate, s-a pensionat. În 1987, aflat în vizită în Timişoara natală, a părăsit prematur scena vieţii.
Mama, Aznif Elisabeta Daminescu, născuta Ekmekgian, cu numele de scenă Magdalena Daminescu, a fost o apreciată soprană a Operei din Timişoara, apoi, a Teatrului Liric din Constanţa.
În anii’80. Fotografie preluată de pe siteul oficial al lui Adrian Daminescu.De mic copil, Adrian Daminescu a studiat pianul, apoi, de la 12 ani, violoncelul.
Urmează, ca gimnaziu, Liceul de Muzică din Constanţa, apoi Liceul de Muzică din Timişoara.
Mai multe detalii despre primii săi ani şi despre activitatea sa artistică de până în 1986, puteţi citi pe siteul oficial al artistului.
http://www.adriandaminescu.com/biografie.html
De asemenea, puteţi accesa pagina sa Facebook Oficială, precum şi Canalul oficial Youtube.
Pe siteul său oficial artistul a scris:
„Talentul, cultura, patriotismul şi dăruirea pot transforma omul simplu într-un mare artist naţional… Patriotismul, informarea, tenacitatea şi cultura, pot transforma omul într-un politician naţional… Condiţia fizică, tenacitatea şi patriotismul pot transforma omul într-un sportiv naţional… Dar lipsa de cultură, de patriotism şi nerecunoaşterea valorilor naţionale, pot transforma o naţie într-o naţie de nimic…”
Revelaţiile Festivalului Naţional de Muzică Uşoară de la Mamaia, ediţia 1986 (27–31 august 1986) au fost Gabriel Cotabiţă şi Adrian Daminescu.
Aşa cum este scris în biografia publicată pe siteul său, Adrian Daminescu a făcut parte din mai multe formaţii, cum ar fi: “Pro Muzica”, “Helicoidal”, “Blitz”, “Columna”, cea din urmă înfiinţată în 1983, la Bucureşti.
Fotografie preluată de pe siteul oficial al lui Adrian Daminescu.În iarna anului 1985, cu ocazia unui spectacol la Craiova, alături de formaţia Columna (care la scurt timp s-a desfiinţat, după doar 2 ani de existenţă), este emarcat de apreciatul compozitor Horia Moculescu, care îl îndeamnă să se orienteze către muzica pop/uşoară, ca interpret.
Debutul său oficial, ca interpret, are loc pe 15 februarie 1986, la Sala Polivalentă din Bucureşti, la secţiunea “Muzică de dans în primă audiţie” a Concursului de Creaţie de Muzică Uşoară Românească “Melodii’85” (13–16 februarie 1986). Aici a prezentat piesa “Un portret de fată” (muzica: Dani Constantin), care a fost distinsă cu Premiul CC al UTC
“Un portret de fată” şi “Sunt doar un om” (ambele pe muzica lui Dani Constantin), precum și “Așteptând să vii” (Horia Moculescu) au fost primele înregistrări şi primele succese, lansate de Adrian Daminescu, în prima jumătate a anului 1986.
În perioada 18–20 aprilie 1986, la cea de-a 6-a ediţie a Concursului Cântecului Politic pentru Tineret, desfăşurat la Sala Radio, interpretează “Cântecul pe care-l ştiu” (muzica: Horia Moculescu), piesă distinsă cu Premiul C.C.E.S. care a devenit un mare succes, “Cântec pentru pacea planetei” (muzica: Octavi Firulescu), distinsă cu Premiul III şi “Flori pentru pacea planetei” (muzica: Laurenţiu Profeta), prezentată în afara concursului.
A urmat apoi participarea la cea de-a 19-a ediţie a concursului TV “Şlagăre în Devenire” (difuzată pe 05 iulie 1986), unde a prezentat piesa “Te voi iubi mereu” (muzica: Dani Constantin), distinsă cu Premiul Tinereţii.
A urmat apoi Mamaia’86, unde, la secţiunea “Creaţie”, a prezentat patru piese: “Drum de om” (muzica: Octav Firulescu), “Planeta Pământ” (muzica: Ion Cristinoiu) – Premiul III, “Va fi coloană-n infinit” (muzica: Ionel Tudor) – Premiul I şi “Voi ne-aţi promis cetăţi” (muzica: Horia Moculescu), cea din urmă fiind interpretată în duet cu regretata Mihaela Runceanu şi un grup de copii din corul “Voces primavera”
Încheie seria participărilor pe anul 1986, la concursuri şi festivaluri de gen, cu cea de-a 20-a ediţie a concursului TV “Şlagăre în Devenire” (difuzată pe 13 decembrie 1986), unde a prezentat piesa “M-am îndrăgostit” (muzica: George Grigoriu), interpretată în duet cu Marina Florea. Piesa are succes şi obţine Premiul Juriului şi Premiul de Popularitate.
Începând cu 1986, articole cu şi despre Adrian Daminescu apar în presa de atunci.
În anii’80. Fotografie preluată de pe siteul oficial al lui Adrian Daminescu.După aceste reuşite, au urmat multe altele, pe care le veţi găsi scrise în lista de mai jos. Citind-o veţi observa enorma contribuţie a lui Adrian Daminescu în muzica pop/uşoară românească.
Închei această scurtă prezentare cu o poezie, publicată pe siteul oficial al artistului, scrisă pe 25 iulie 2010, de apreciata textieră şi poetă Carmen Aldea-Vlad.
ŞI VIAŢA MERGE ÎNAINTE!
Dacă ce v-am
spus v-a plăcut,
Promit solemn ca vă voi spune,
Cât de curând rele şi bune,
Despre-ntâmplări de mai demult.
Despre-a lui Daminescu viaţă,
Despre părinţi, iubiri, artişti,
Şi muzici bune şi solişti,
De seara până dimineaţa.
Tot ce-om împărţi şi să ştie,
Mai tot românul meu fărtat,
Că-i adevăr adevărat,
Cu un parfum de poezie!
Iată palmaresul şi participările lui Adrian Daminescu, la festivaluri şi concursuri naţionale. De asemenea, in această listă se regăsesc discografia, precum şi activitatea cinematografică.
PARTICIPĂRI CONCURSURI ŞI FESTIVALURI NAŢIONALE
CONCURSUL DE CREAŢIE DE MUZICĂ UŞOARĂ ROMÂNEASCĂ MELODIILE ANULUI (1979–1987)
Melodii’85 (Sala Polivalentă, 13 – 16 februarie 1986) – Ediţia 07
Secţiunea “Lucrări în primă audiţie”
“Un portret de fată” (m: Dani Constantin; t: Eugen Dumitru) – Premiul CC al UTC
Melodii’86 (30 ianuarie – 01 februarie 1987) – Ediţia 08
“Cântec pentru pacea planetei” (m: Octav Firulescu; t: Gina Teodorescu) – Premiul CC al UTC
“Deschideţi poarta soarelui” (m: Anton Şuteu; t: Dan V. Dumitriu) – interpretează: Mirabela Dauer, Marina Florea, Ioan Luchian Mihalea, Adrian Daminescu, Carmen Mureşan, Mihaela Oancea, Carmen Rădulescu, Mihaela Runceanu – piesă prezentată în afara concursului
“Laura” (m: Mihai Grigoriu; t: Romeo Iorgulescu)
“M-am îndrăgostit” (m: George Grigoriu; t: Romeo Iorgulescu) – în duet cu Marina Florea
“Mai dă-mi o speranţă” (m: Horia Moculescu; t: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – Laureată
“Planeta Pământ” (m: Ion Cristinoiu; t: Lucian Avramescu) – Laureată
“Va fi coloană-n infinit” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – Premiul Organizatorilor
Melodii’87 (11 – 13 martie 1988) – Ediţia 09 (ultima ediţie)
“Eu te voi iubi” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru) – Laureată
Recital
CONCURSUL CÂNTECULUI POLITIC PENTRU TINERET (Sala Radio, 1975– 1988)
Ediţia 06 (18 – 20 aprilie 1986)
Secţiunea „Muzică Uşoară”
“Cântecul pe care-l ştiu” (m: Horia Moculescu; t: George Ţărnea) – Premiul C.C.E.S.
“Cântec pentru pacea planetei” (m: Octav Firulescu; t: Gina Teodorescu) – Premiul III
“Flori pentru pacea planetei” (m: Laurenţiu Profeta; t: Roxana Popescu) – piesă prezentată în afara concursului
Ediţia 07 (15 – 17 aprilie 1988)
Secţiunea „Muzică Uşoară”
“E cântec liber tinereţea mea” (m: Octav Firulescu; t: Eugen Rotaru) – Premiul III
CONCURSUL TV “ŞLAGĂRE ÎN DEVENIRE” (1980–1987) (participările de la acest concurs au fost preluate din cartea “Titus Munteanu – un lord al micului ecran” de Octavian Ursulescu, Editura Pro Universitaria, Bucureşti 2017) – în paranteză este trecută data difuzării la TVR
Ediţia 19 (05 iulie 1986)
“Te voi iubi mereu” (m: Dani Constantin; t: Nicolae Dumitru) – Premiul Tinereţii
Ediţia 20 (13 decembrie 1986)
“M-am îndrăgostit” (m: George Grigoriu; t: Angel Grigoriu) – în duet cu Marina Florea – Premiul Juriului şi Premiul de Popularitate
Ediţia 21 (Sala Radio, 12 decembrie 1987, difuzată la TVR pe 26 decembrie 1987) – ultima ediţie
“Nu-i prea mult” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – Premiul de Popularitate.
FESTIVALUL NAŢIONAL DE MUZICĂ UŞOARĂ DE LA MAMAIA (1963–2012)
Mamaia’86 (27 – 31 august 1986) – Ediţia 16
Secţiunea “Creaţie”
“Drum de om” (m: Octav Firulescu; t: Gina Teodorescu)
“Planeta Pământ” (m: Ion Cristinoiu; t: Lucian Avramescu) – Premiul III
“Va fi coloană-n infinit” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – Premiul I
“Voi ne-aţi promis cetăţi” (m: Horia Moculescu; t: Roxana Popescu) – în duet cu Mihaela Runceanu şi un grup de copii din corul “Voces primavera”
Mamaia’87 (26 – 30 august 1987) – Ediţia 17
Secţiunea “Creaţie”
“Eu te voi iubi” (m: Marius Ţeicu; t: Eugen Rotaru) – piesă prezentată în afara concursului
“Mai ştiu” (m: Horia Moculescu; t: Aurel Storin)
“Să păstrăm ce-i frumos” (m: Horia Moculescu; t: Aurel Storin) – în duet cu Gabriel Cotabiţă – Laureată
“Viaţa ta” (m: Octav Firulescu; t: Eugen Rotaru)
Recital
Mamaia’88 (31 august – 04 septembrie 1988) – Ediţia 18
Secţiunea “Creaţie”
“A fi om” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – Premiul I
“Lumea” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – în duet cu Mioara Manea
Mamaia’89 (30 august – 03 septembrie 1989) – Ediţia 19
Secţiunea “Creaţie”
“Să păstrăm un ţărm de vise” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei)
“Şi m-am îndrăgostit de tine” (m: Vasile Veselovski; t: Mihai Maximilian) – Laureată
Mamaia’91 (28 august – 02 septembrie 1991) – Ediţia 21
Secţiunea “Creaţie I – Prime audiţii”
“E vina ta” (m: Şerban Georgescu; t: Claudia Deleanu) – în duet cu Mădălina Manole
“Nu suntem îngeri” (m: George Grigoriu; t: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu) – Premiul III
Secţiunea “Creaţie II – Şlagăre lansate în perioada 22 decembrie 1989 – 01 iulie 1991”
“România” (m: & t: Adrian Daminescu) – i: Adrian Daminescu
Recital
Mamaia’92 (16 – 19 august 1992) – Ediţia 22
Secţiunea “Creaţie – Prime audiţii”
“Amor nebun” (m: Vasile Veselovski; t. Mihail Maximilian) – Premiul III
“Trecător prin viaţa ta” (m & t: Cristian Faur) – Premiul III
Festivalul s-a încheiat cu un recital al Orchestrei Radioteleviziunii Române, condusă de Ion Cristinoiu. Recitalul s-a încheiat cu piesa “Hey, Jude”, interpretată de Monica Anghel, Dan Bittman, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiţă, Adrian Daminescu, Silvia Dumitrescu, Gabriel Popescu, Tino Furtună, Horia Moculescu.
Mamaia’93 (22 – 25 iulie 1993) – Ediţia 23
Secţiunea “Creaţie – Prime audiţii”
“Mă întreb” (m: Mihai Grigoriu; t: Romeo Iorgulescu)
“Nu uita” (m: Valentin Dinga; t: Boris Lebediuc) – Premiul Special acordat de Consiliul Municipal Constanţa
Secţiunea “Creaţie – Şlagăre”
“Într-o zi” (m: Dinu Giurgiu; t: George Ţărnea) – Premiul II
Recital
Mamaia’95 (26 – 30 iulie 1995) – Ediţia 25
Secţiunea “Creaţie – Prime audiţii”
“Cât aş vrea” (m: Lucian Blaga; t: Monica Topârceanu) – Premiul III
Secţiunea “Creaţie – Şlagăre”
“Ascultaţi copiii care plâng” (m: Horia Moculescu; t: Aurel Storin) – Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din România “Mihail Jora”/ Premiul Reprezentanţei UNICEF România
Recital
Tot la Mamaia’95, participă în prima seară, alături de alte mari nume ale muzicii uşoare, într-un concert prilejuit de aniversarea a 25 de ani a festivalului.
Mamaia’96 (29 august – 1 septembrie 1996) – Ediţia 26
Secţiunea “Creaţie – Prime audiţii”
“Poate că da, poate că nu” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei)
Secţiunea “Creaţie – Şlagăre”
“Atunci când nu eşti” (m: Ion Cristinoiu; t: Gabriel Cotabiţă) – Premiul III
Mamaia 2000 (24 – 27 august 2000) – Ediţia 30
Secţiunea “Creaţie/Prime audiţii”
“Ochii tăi” (m & t: Victor Socaciu)
Mamaia 2001 (09 – 12 august 2001) – Ediţia 31
Microrecital în ultima seară a Festivalului.
Mamaia 2006 (25 – 27 august 2006) – Ediţia 36
„Diploma de Onoare” şi Trofeul „TVR50” acordate de TVR
Microrecital cu Orchestra Radio.
Mamaia 2010 (26 – 29 august 2010) – Ediţia 40
Diplomă şi Plachetă din partea organizatorilor festivalului, pentru contribuţia adusă muzicii româneşti pe scena Festivalului de la Mamaia.
Microrecital
Mamaia 2012 (Teatrul de Vară Soveja din Constanţa, 23 – 26 august 2012) – Ediţia 42
Participă în cadrul recitalului “In memoriam Aurelian Andreescu”
CONCURSUL DE MUZICĂ DE DANS DE LA COSTINEŞTI (1985–1989)
Ediţia 02 ( 10 – 12 iulie 1987)
“Ce minunată-i vremea tinereţii” (m: Dragoş Nedelcu; t: Eugen Rotaru) – Menţiune
“Iubire din nesfârşit” (m: Octav Firulescu; t: Eugen Rotaru) – Premiul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste
Ediţia 03 (08 – 10 septembrie 1989)
“Vom trăi un vis” (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – Premiul III
“Nici un vis nu e imposibil” (m: Bogdan Cristinoiu; t: Dan V. Dumitriu)
CONCURSUL TV “O MELODIE DINTR-O SUTĂ” (1991)
Ediţia 02 (Sala Radio din Bucureşti, 10 februarie 1991)
“Doamne, nu uita” (Ion Cristinoiu/Dan V. Dumitriu) – Locul 2
FESTIVALUL ŞI CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE MUZICĂ UŞOARĂ BUCUREŞTI (1991–1993)
Bucureşti’91 (Sala Palatului, 03 – 07 Iulie 1991)
Concursul de Creaţie
“Cere-mi orice” (m: Cătălin Târcolea; t: Gina Teodorescu)
Bucureşti’92 (Sala Palatului, 06 – 10 Mai 1992) – Ediţia 2
Concursul de Creaţie
“Spune-mi, iubire” (m: Marius Ţeicu; t: Dan V. Dumitriu) – Premiul I (Marele Premiu)
Bucureşti’93 (Sala Palatului, 23 – 25 aprilie 1993)
Concursul de Creaţie
“Poate va veni” (m: George Natsis; t: Romeo Iorgulescu) – Premiul III
FESTIVALUL INTERNAŢIONAL CERBUL DE AUR (1968– )
Ediţia 09 (08 – 13 iulie 1996, Piaţa Sfatului din Braşov)
Microrecital, în cadrul Recitalului Etno-Pop, ce a avut loc în prima seară a Festivalului.
Recital, în seara de 10 iulie.
Ediţia 10 (23 – 28 iunie 1997, Piaţa Sfatului din Braşov)
Microrecital, în cadrul serii „Gala Vedetelor”, în seare de 25 iunie 1997.
SELECŢIA NAŢIONALĂ EUROVISION (1993 – )
1996 – 08 martie 1996 (Palatul Copiilor din Bucureşti)
“E numai un joc” (m: Horia Moculescu; t: Eugen Rotaru)
GALA OVO MUSIC (Sala Palatului, 2011–2013) – 03 ediţii
Ediţia 01 (30 noiembrie 2011)
Microrecital
Trofeul “Ovo Music”
Ediţia 02 (18 noiembrie 2012)
Microrecital
Trofeul “Ovo Music”
Ediţia 03 (28 noiembrie 2013)
Microrecital
Trofeul “Ovo Music”
GALA STELELOR MUZICII UŞOARE ROMÂNEŞTI (Circul Metropolitan Bucureşti, 2017–2018, organizate de Primăria Capitalei şi Circul Metropolitan) – 04 ediţii
Ediţia 01 (25 octombrie 2017)
Recital, alături de orchestra codusă de Ionel şi Andrei Tudor
Trofeul Primăriei Capitalei pentru Excelenţă în domeniul Artelor
Ediţia 04 (19 noiembrie 2018)
Recital, alături de orchestra Andrei Tudor Band
Trofeul Primăriei Capitalei pentru Excelenţă în domeniul Artelor
PARTICIPĂRI LA FESTIVALURI INTERNAŢIONALE
Festivalul Internaţional “Lira Bratislavei” (fosta Cehoslovacie)
Ediţia 21 (1986)
Premiul pentru cea mai bună voce
Festivalul Internaţional “Orfeul de Aur” de la Slancev Briag (Bulgaria)
Ediţia 21 (08 – 11 iunie 1988)
Premiul II – Orfeul de Argint pentru interpretarea pieselor
“Mai dă-mi o speranţă” (m: Horia Moculescu; t: Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
“Sport şi muzică” (Repertoriul muzicii bulgare) – interpretată atât în limba română, cât şi în limba bulgară
FILMOGRAFIE
O zi în Bucureşti (27.04.1987) regia: Ion Popescu Gopo – în rolul inginerului
Zâmbet de soare (29.02.1988) regia: Elisabeta Bostan; muzica: Marius Ţeicu; versuri: Eugen Rotaru – voce Petrică
DISCOGRAFIE SOLO
Eu te voi iubi (1989, Electrecord ST-EDE 03549, STC 00579) – LP & Casetă Audio
01. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
02. Fată cu ochi verzi (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
03. Nu poţi uita (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
04. Laura (Mihai Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
05. Mai dă-mi o speranţă (Horia Moculescu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
06. Sunt doar un om (Dani Constantin/Eugen Dumitru)
07. Aştepând să vii (Horia Moculescu/Roxana Popescu)
08. Planeta Pământ (Ion Cristinoiu/Lucian Avramescu)
Bonus pe casetă audio
La ora florilor (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
Priviţi lumina ce a nins în zori (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
De ce-am pierdut iubirea ta (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
Bucăţi din mine (1997, Romagram/Sfinx Experience CDA SXRM 9027) – Casetă Audio
01. România (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
02. Rap ardelenesc (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
03. Prietene (Adrian Daminescu/Dan V. Dumitriu)
04. Midnight (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
05. Praying for Mercy (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
06. Viaţa mea (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
07. Cântec de Crăciun (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
08. Ramaya (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
09. Why Should I Care? (Adrian Daminescu/J. J. Victoria)
10. Michael J. (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
11. Stop! (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
Best of (31.07.2008, Ovo Music) – CD
01. Fată cu ochi verzi (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
02. Într-o zi (Dinu Giurgiu/George Ţărnea)
03. Aştepând să vii (Horia Moculescu/Roxana Popescu)
04. De ce-am pierdut iubirea ta (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
05. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
06. Îmi spui vorbe-n vânt (Jolt Kerestely/Nicolae Niţă)
07. Alături de tine (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
08. Fetiţa mea (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
09. La ora florilor (Dan V. Dumitriu/Dan V. Dumitriu)
10. Flori pentru voi (Marius Ţeicu/Dan V. Dumitriu)
11. Laura (Mihai Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
12. Mai dă-mi o speranţă (Horia Moculescu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
13. Nu poţi uita (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
14. Mai ştiu (Horia Moculescu/Aurel Storin)
15. Nu te voi uita niciodată (Marlen Magdiş/Angel Grigoriu)
16. Şi m-am îndrăgostit de tine (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)
17.Ochii tăi (Victor Socaciu/Victor Socaciu)
18. Un portret de fată (Dani Constantin/Eugen Dumitru)
19. România (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
DISCOGRAFIE COLECTIVĂ
Melodii’85 – Melodii de dans 2 (1986, Electrecord ST-EDE 02943) – LP
03. Un portret de fată (Dani Constantin/Eugen Dumitru)
Mamaia’86 (1) (1986, Electrecord ST EDE 02991) – LP
05. Planeta Pământ (Ion Cristinoiu/Lucian Avramescu)
Mamaia’86 (2) (1986, Electrecord ST EDE 02992) – LP
07. Drum de om (Octav Firulescu/Gina Teodorescu)
Mamaia’86 (3) (1986, Electrecord ST EDE 02993) – LP
06. Va fi coloană-n infinit (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
Mamaia’86 (4) (1986, Electrecord ST EDE 02994) – LP
01. Voi ne-aţi promis cetăţi (Horia Moculescu/Roxana Popescu) – în duet cu Mihaela Runceanu şi un grup de copii din corul “Voces primavera”
Sofia – Bucureşti (1986,
Electrecord/Balkanton ST-EDE 03041, STC 00444) – LP &
Casetă Audio
09. Cântecul pe care-l ştiu (Horia Moculescu/George Ţărnea)
Melodii’86 (1) (1987, Electrecord ST EDE 03072) – LP
03. Planeta Pământ (Ion Cristinoiu/Lucian Avramescu)
12. Mai dă-mi o speranţă (Horia Moculescu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Melodii’86 (2) (1987, Electrecord ST EDE 03073) – LP
05. Laura (Mihai Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
13. M-am îndrăgostit (George Grigoriu/Romeo Iorgulescu) – în duet cu Marina Florea
Melodii’86 (3) (1987, Electrecord, ST EDE 03074) – LP
13. Cântec pentru pacea planetei (Octav Firulescu/Gina Teodorescu)
Melodii’86 (4) (1987, Electrecord ST EDE 03075) – LP
05. Va fi coloană-n infinit (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
12. Deschideţi poarta soarelui (Anton Şuteu/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Adrian Daminescu, Carmen Rădulescu, Ioan Luchian Mihalea, Mihaela Oancea, Marina Florea, Mircea Baniciu, Trio Expres, Grupul Song.
Mamaia’87 (3) (1987, Electrecord ST EDE 03197) – LP
07. Viaţa ta (Octav Firulescu/Eugen Rotaru)
Mamaia’87 (4) (1987, Electrecord ST-EDE 03198) – LP
01. Mai ştiu (Horia Moculescu/Aurel Storin)
03. Să pastrăm ce-i frumos (Horia Moculescu/Aurel Sotrin) – în duet cu Gabriel Cotabiţă
06. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru) – lucrare în afara concursului
Şlagăre, şlagăre (1987, Electrecord ST-EDE 03299) – LP
01. Deschideţi poarta soarelui (Anton Şuteu/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Adrian Daminescu, Carmen Rădulescu, Ioan Luchian Mihalea, Mihaela Oancea, Marina Florea, Mircea Baniciu, Trio Expres, Grupul Song
06. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
Mamaia’88 (2) (1988, Electrecord ST-EDE 03433) – LP
Live Recordings
03. Lumea (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei) – în duet cu Mioara Manea
Mamaia’88 (8) (1988, Electrecord ST-EDE 03435) – LP
07. A fi om (m: Ionel Tudor; t: Andreea Andrei)
Dida Drăgan – Deschideţi poarta soarelui (1988, Electrecord ST-EDE 03448) – LP
07. Voi, oameni de mâine (Anton Şuteu/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Aura Urziceanu, Adrian Daminescu, Elena Cârstea, Gabriel Cotabiţă, Marina Florea, Loredana Groza, Angela Stoica, Cornel Fugaru, Daniela Nicol, Mirela Voiculescu, Carmen Mureşan, Ricky Dandel, Dida Drăgan.
Mamaia’89 (2) (1989, Electrecord, ST-EDE 03622) – LP
02. Şi m-am îndrăgostit de tine (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)
Mamaia’89 (3) Creaţie (1989, Electrecord ST EDE 03623) – LP
01. Să păstrăm un ţărm de vise (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
Jolt Kerestely – Lumea de dragoste (1990, Electrecord ST-EDE 03763, STC 00650) – LP & Casetă audio
07. Îmi spui vorbe-n vânt (Jolt Kerestely/Nicolae Niţă)
Mădălina Manole – Fată dragă (1991, Electrecord ST-EDE 04003, STC 00740) – LP şi Casetă Audio
Bonus pe casetă audio
10. E vina ta (Şerban Georgescu/Claudia Delean) – în duet cu Mădălina Manole
10 Top’91 (1992, Electrecord ST-EDE 04114, STC 00801) – LP & Casetă Audio
09. Nu te voi uita niciodată (Marlen Magdiş/Angel Grigoriu)
Virgil Popescu şi invitaţii săi – Acel care-a pierdut eşti tu! (1993, Eurostar CDS 0010) – Casetă Audio
12. Businessman (Virgil Popescu/Angel Grigoriu)
Şlagăre de Marius Ţeicu (1994, Electrecord EDE 04318, STC 0986) – LP & Casetă Audio
03. Spune-mi, iubire (Marius Ţeicu/Dan V. Dumitriu)
Marius Ţeicu – Parada vedetelor (1997, Zone Records 9712110-2, 9712118-4) – CD & Casetă Audio
14. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
15. Flori pentru voi (Marius Ţeicu/Dan V. Dumitriu)
Etno România (1997, Roton 3108) – Casetă audio
02. Rap ardelenesc (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
07. România (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
Noapte de Crăciun (1997, ROMC 3123) – Casetă audio
02. Cântec de Crăciun (Adrian Daminescu/Adrian Daminescu)
Victor Socaciu – Lângă inimă îmi stai (1998, Alpha Sound CD AL 022, MC AL 098) – CD şi Casetă Audio
04. Caii liberi (Victor Socaciu/Dan Verona) – interpretează: Adrian Daminescu, Dida Drăgan, Ducu Bertzi, Eugen Baboi, Marius Baţu, Oana Sârbu, Vasile Şeicaru
06. Copii sunt speranţa noastră (Victor Socaciu/Dan Verona) – interpretează: Adrian Daminescu, Aetko, Gheorghe Gheorghiu, Mădălina Manole, Carmen Trandafir, Anca Ţurcaşiu
12. Cântecul învingătorilor (Victor Socaciu/Victor Socaciu) – interpretează: Adrian Daminescu, Leo Iorga, Luminiţa Anghel, Sanda Ladoşi
O zi pentru tine – Dialog (1998, MediaPro Music, Mobil Rom) – CD
01. O zi pentru tine (Marian Ionescu, Loredana Groza/Loredanas Groza) – interpretează: Dan Bittman, Geanina Olaru, Adrian Daminescu, Cristi Minculescu, Adrian Despot, Adrian Pleşca, Loredana Groza, Sanda Ladoşi, Crina Mardare, Zoe Alecu, Zoltan Andraş, Dida Drăgan, Gabriel Cotabiţă, Mălina Olinescu
Marius Ţeicu – Love Songs/Cântece de dragoste (2000, Eurostar E 146) – CD şi Casetă Audio
03. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
12. Spune-mi, iubire (Marius Ţeicu/Dan V. Dumitriu)
Vasile Veselovski – Strada Speranţei
(2001, Electrecord EDC 442) – CD şi Casetă audio
16. Şi m-am îndrăgostit de tine (Vasile Veselovski/Mihai
Maximilian)
Marius Ţeicu – Chemarea Dragostei (2003, Casa Radio ADD 083) – CD
19. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
124 Şlagăre, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 2 (2004, Muzica 2001 018 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD
10. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
124 Şlagăre, pe versuri de Eugen Rotaru – vol. 6 (2004, Muzica 2001 022 / 2006, Star Media Music SMM 106) – CD
08. Nu poţi uita (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
The Best Romanian Collection (2005, C.D.S. Music NC 005) – 10 CD
CD Ionel Tudor
05. Fată cu ochi verzi (Ionel Tudor/Andreea Andrei)
CD Horia Moculescu
06. Mai dă-mi o speranţă (Horia Moculescu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
08. E numai un joc (Horia Moculescu/Eugen Rotaru)
16. Ascultaţi copii care plâng (Horia Moculescu/Aurel Storin)
CD Marius Ţeicu
05. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
Marius Ţeicu – Best of Marius Ţeicu (2006, Ovo Music 0012) – CD
04. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
In Memoriam Dan Spătaru vol.1 (2007, Cat Music 101 2584 2) – CD
Înregistrări din concertul „In Memoriam Dan Spătaru” de la Sala Palatului din data de 27 mai 2006.
10. Baladă pentru Dan Spătaru (Nicolae Caragia/Adrian Daminescu)
In Memoriam Dan Spătaru vol.2 (2007,
Cat Music 101 2585 2) – CD
Înregistrări din concertul „In Memoriam Dan Spătaru” de la Sala
Palatului din data de 27 mai 2006.
11. Într-o zi (Dinu Giurgiu/George Ţărnea)
Doamne, ocroteşte-i pe români (2007, Intercont Music/Jurnalul Naţional IMCD 1317) – CD
17. Români pentru români (Andrei Păunescu/Adrian Păunescu) – interpretează: Andrei Păunescu, Ana-Maria Păunescu, Ştefan Hruşcă, Tatiana Stepa, Adrian Daminescu, Mirabela Dauer, George Nicolescu, Mădălina Manole, Elena Cârstea
Dan Iagnov – The Very Best of Dan Iagnov (2008, Ovo Music) – CD
18. Priviţi lumina ce a nins în zori (Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu)
Cântece de aur – vol. 1 (2008, Roton 4215-2) – CD
06. Şi m-am îndrăgostit de tine (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)
Eu o caut pe aceea…CD2 (2008, Electrecord EDC 856) – CD
08. Laura (Mihai Grigoriu/Angel Grigoriu & Romeo Iorgulescu)
Anotimpul Şlagărelor 3 (2008, MediaPRO Music 0042) – CD
08. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
80 de ani de muzică în 80 de ani de radio (2008, Roton/Radio România 4364-2, 4364-4) – 4 CD & 4 Casete Audio
CD4
02. Într-o zi (Dinu Giurgiu/George Ţărnea)
Duete celebre – vol. 1 (2009, Roton 4390-2) – CD
09. E vina ta (Şerban Georgescu/Claudia Delean) – în duet cu Mădălina Manole
Marius Ţeicu – Parada vedetelor (2011, Eurostar E 611) – CD
09. De ce-am pierdut iubirea ta (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
Muzică de dragoste de la “Click! Pentru femei” (19.08.2011, Roton PS 4856-2) – CD
05. Şi m-am îndrăgostit de tine (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian)
Marius Ţeicu – Vedete în concert (2012, Eurostar E 672) – CD
03. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
16. Flori pentru voi (Marius Ţeicu/Dan V. Dumitriu)
Anii de aur ai muzicii româneşti (2017, Tarsago 22759011) – 3 CD
CD 03 – Şlagărele anilor ’70-’80
01. Deschideţi poarta soarelui (Anton Şuteu/Dan V. Dumitriu) – interpretează (în ordinea apariţiei): Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Adrian Daminescu, Carmen Rădulescu, Ioan Luchian Mihalea, Mihaela Oancea, Marina Florea, Mircea Baniciu, Trio Expres, Grupul Song
Marius Ţeicu – Melodii din Filme, Musicaluri şi Show-uri TV (2018, Eurostar E 982) – CD
04. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
Marius Ţeicu – Refrene de aur, vol. 1 (2019, Eurostar E 1040) – CD
Muzica: Marius Ţeicu
Versuri: Eugen Rotaru
05. Eu te voi iubi (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
18. Nu poţi uita (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
Marius Ţeicu – Refrene de aur, vol. 2 (2019, Eurostar E 1041) – CD
Muzica: Marius Ţeicu
Versuri: Eugen Rotaru
02. De ce-am pierdut iubirea ta (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
Şlagăre de neuitat – …”Pe versuri de Eugen Rotaru”…, vol. 2 (2019, Eurostar E 1057) – CD
10. De ce-am pierdut iubirea ta (Marius Ţeicu/Eugen Rotaru)
AUTOR
MIRCEA NICOLAU