Noapte de noapte adormim și apoi visăm. Ne scufundă în cisterna de aur topit a minților noastre. Asemenea pescuitorilor de perle, nu putem întârzia mult în aceste spații: nevoia de a respira și presiunea din timpane ne silesc să ieșim periodic la suprafață. De 4 ori pe noapte coborâm în apele minții noastre profunde, stăm acolo o vreme și apoi, aproape sufocați, ne croim drum spre suprafață. Deschidem diminețile pumnul și, sclipind între liniile palmei, dezvăluim perlele brumate pentru care ne-am pus viețile în pericol: mici fragmente din califatele noastre interioare. Deși ajungem în fiecare noapte acolo, de cele mai multe ori ne întoarcem însă cu mâna goală. Rămânem mirați și nefericiți, căci știm că am coborât, ne amintim cum am desfăcut cu jungherul valvele scoic...