de Adina Dinițoiu
Războiul declanșat de Rusia lui Putin împotriva
Ucrainei reprezintă, cred, cea mai violentă ipostază a schimbării
de paradigmă – tehnologică și civilizațională – pe care o trăiește
omenirea. A turnantei pe care o trăim cu toții – mai tineri și mai
bătrâni – încă de la începutul secolului XXI, odată cu fenomenul
globalizării – care a atins cotele cele mai înalte în momentul
trecerii la mediile online și la comunicarea de tip social-media.
Pandemia Covid 19 – precedată de terorismul islamic –, ambele
consecințe ale acestei globalizări (evident, vorbind din
perspectiva consecințelor negative, fiindcă au existat și părți
bune ale globalizării), a constrâns omenirea nu numai la izolare
(și destructurare socială), ci și la refugiul în virtual și online.
Lumea s-a mutat cu totul în online – iar acum, iată, suntem
obligați să asistăm oripilați, în timp real, în și prin mediile
online, la un război adevărat, dus cu metode anacronice, de secol
XX (cum s-a tot spus): bombardamente, înfruntări de trupe,
refugiați etc. Nu e prima dată când asistăm în timp real la
asemenea evenimente îngrozitoare (a fost 11 Septembrie, deși atunci
urmăream la televizor avioanele teroriste care atacau Turnurile
gemene; a fost apoi atacul terorist islamist de la revista satirică
„Charlie Hebdo”, din 2015, unde asistam deja online la oroare). Iar
acum oroarea a atins apogeul, la scara unei întregi
țări, odată cu impulsul imperialist atât de anacronic al unui
dictator depășit de vremuri. Terorism (islamic), pandemie, război
imperialist (pe modelul fostei U.R.S.S.) – iată cu ce costuri
uriașe trece umanitatea într-o nouă fază a existenței sale (deja e
greu de spus a „evoluției” sale) – asta dacă nu luăm în considerare
schimbările climatice, sau, firește, dacă nu hrănim noi scenarii
apocaliptice.
Anacronism versus schimbare de
paradigmă. Până și dictatorii cei mai temuți – cum este Vladimir
Putin, nostalgicul după imperiul U.R.S.S. într-o nouă lume globală
tehnologică – pot suferi de anacronism. Însă în acest caz
consecințele sunt mult mai tragice, și ele se numără în viețile
omenești pierdute, sacrificate fără sens și fără rost, în numărul
uriaș de refugiați ale căror vieți sunt complet schimbate,
deturnate, deviate. Viața individuală – cum spun adesea – nu are
nicio valoare pentru cei care fac politica și istoria la scară
macro; dar fără valoarea vieții individuale – recuperată cu
strălucire de arte și literatură – omul nu s-ar mai putea defini ca
specie cu conștiință de sine și creativitate.
Citiți continuarea aici, în Literomania nr.
242
