Arsene despre închiderea Galeriilor Lascăr Vorel: spaţii ale Complexului Muzeal ulitizate nelegal, comentarii rău-voitoare!

  • Postat în Mass Media
  • la 05-05-2017 13:44
  • 537 vizualizări
Arsene despre închiderea Galeriilor Lascăr Vorel: spaţii ale Complexului Muzeal ulitizate nelegal, comentarii rău-voitoare!
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe vestea.net

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ intervine în scandalul referitor la închiderea Galeriilor Lascăr Vorel şi denunţă faptul că mai multe spaţii ale CJ date în administrare Complexului Muzeal Neamţ erau utilizate în mod nelegal. Arsene punctează că încă de la preluarea mandatului de preşedinte al CJ Neamţ a declanşat o inventariere a bunurilor aflate în proprietatea instituţiei şi verificarea modului în care acestea sunt exploatate.

În condiţiile în care legea spune că astfel de bunuri se închiriază doar cu acordul CJ şi cu licitaţie publică, Arsene se declară suprins de apariţia unor comentarii rău-voitoare în spaţiul public în condiţiile în care, după cum spune, de la preluarea mandatului, şi el şi instituţia pe care o reprezintă au fost alături de artiştii din Neamţ.

Mai jos, integral, comunicatul remis de Ionel Arsene:

<<Referitor la ultimele informații apărute în presa locală în legătură cu închiderea Galeriilor de Artă Lascăr Vorel din Piatra Neamț, doresc să aduc următoarele precizări:

La momentul la care am preluat președinția Consiliului Județean Neamț, am început să fac o inventariere a bunurilor aflate în proprietatea Consiliului Județean, și date în administrare societăților sau instituțiilor subordonate pentru a mă asigura că acestea sunt corect exploatate. Cu această ocazie, am constatat că anumite spații aflate în administrarea Complexului Muzeal Județean sunt utilizate în mod nelegal, prin urmare, am adus la cunoștința conducerii instituției că se impune intrarea în legalitate privind închirierea spațiilor care aparțin domeniului public al Județului Neamț și pentru care nu a fost solicitat acordul Consiliului Județean. Conform Legii 213/1998, privind bunurile proprietate publică, închirierea acestora se aprobă prin hotărâre a Consiliului Județean, iar închirierea se face prin licitație publică, așa cum prevede legea.

Regret neînțelegerile apărute între Complexul Muzeal Județean și Asociația Uniunea Artiștilor Plastici, provocate de încheierea unui protocol de colaborare care nu respectă prevederile legii, însă demersul meu se referă strict la intrarea în legalitate a tuturor societăților și instituțiilor subordonate Consiliului Judetean Neamt.

Am constatat cu surprindere existența unor comentarii rău-voitoare în legatură cu această situație, în condițiile în care pe parcursul mandatului meu, am dovedit de fiecare dată că eu, în calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Neamț și instituția pe care o conduc suntem alături de artiștii nemțeni și sprijinim necondiționat activitatea acestora. Îi asigur pe toți artiștii și iubitorii de artă nemțeni că voi susține orice demers ce vine să îmbogățească viața culturală a județului.

Ionel Arsene>>

D.V.

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente