Ultima carte
Pe vremea câne eram tânăr și nemuritor
nu mă gândeam să scriu
trăiam ferice în altă matrice a timpului
în matricea senzorialului, a fetelor ce-au dat în floare
citeam romane și poeme romantice
neinfestate de sex, prohab sau cruce…
colindam între două paradisuri pământene cărțile și femeile
citeam femeia ca pe o carte și cartea ca pe o femeie
cel mai mult mi-a plăcut începutul
sfârșitul era o comedie tristă
la sfârșit, când închideam ultima filă și rămâneam multă vreme melancolic
Mă întrebam siderat: ce-l ține pe om în viață?
iubirile, cărțile, paradisurile pierdute
fără ele n-aș fi putut trăi!
așa am urcat mereu pe muntele vieții…
pân-am ajuns la vârsta critică când am început în fiecare zi să mor
ca Sisif am început să cobor
cum să opresc prăvălirea stâncii?
cum să rămân nemuritor?!
să scriu, dar ce să scriu m-am întrebat.
să scriu poezie nu se cădea
la vârsta a treia
prietenii, cunoscuții ar fi crezut
c-am dat în mintea copiilor…
nu mai aveam chemarea, imboldul, patima romantică,
nici măcar pentru poezia modernistă sau postmodernistă,
marii poeți au murit tineri…
când am început să scriu trecusem binișor de vârsta a treia
atunci începi să filosofezi viața
încet-încet femeile mă părăseau
nu erau fascinate de filosofia mea
Cicero, la 63 de ani, având de ales între tânăra nevasta Pubilia și filosofie a ales filosofia căci zicea marele orator roman „e foarte greu să te ocupi în același timp de o femeie și de filosofie ”
de unde am tras concluzia că, mai grea decât filosofia este iubirea pentru o femeie;
femeia vrea să fie adulată
or când vârsta biologică mi-a epuizat libidoul
paradisul iubirii s-a metamorfozat în infern,
ce fată se mai uită la un moșneag filosof de doi bani, și economie de lei…
a, dacă aș fi câștigat la loto, sau aș fi bogat ca Soroș…
brusc s-ar îndrăgosti de mine
toate fetele de la balul bobocilor
de la Cluj.
așa că am ales, ca și Cicero , filosofia,
rămânând captiv ca Borges în paradisul cărților
singura bucurie care mi-a rămas: cititul și scrisul
uite și pensionarul acesta
circulă pe stradă fără permis
moartea îl caută pe-acasă
și el se uită după mere
strânse la sân de fete și femei tinere, în panere
Ptiu! Libidinosule!
lasă-i pe tineri să se afirme
că a lor este viitorul, în față e toată grozăvia
tu ești un învechit, un diletant…
ți-ai trăit traiul,
gata bătrâne ți-ai mâncat mălaiul,
filmul vieții e la the end
Dar mai am ceva de spus
în literatura română încă n-am apus
Un ultim cuvânt - o ultimă carte!
Moarte, ești dușmanul meu de moarte,
mai lasă-mă timp să scriu
ultimă carte acum pe viu
de ce îmi dai târcoale pe la picioare,
cu atacuri brutale de gută, artroză
și te joci cu viața mea,
ipocrită… ca o mimoză!…
Am să-l chem pe Ivan
să te închidă în turbinca lui
să mori de foame moarte!
de tine nimeni să nu mai aibă parte.
Ca Ghilgameș am pornit în epopeea nemuririi
care pe care - moarte
lasă-mă să scriu…
ultima mea carte!
Când citesc și scriu m-agăț de spirit cu disperare
simt c-așa trăiesc viața la maxim
sunt un fidel iubitor de carte
deseori uit de mine, de lume, de terorism și de moarte
uit de corupție de agresivitatea masochistă,
de ipocrizie, meschinărie și neomenie,
uit de tot răul din lume …
dau tot aurul din lume… pentru o carte
dau tot aurul din lume pentru filosofie și pentru femeie
ce-aprinde în mine scânteia și să ard
ca adevărul pe rugul ignoranței
Eppur si muove
și totuși mai mișcă… babalâcul
„ciuma bubonică roșie„… „comunistul”!
Montaigne mă îndeamnă la încercare
vorba proverbului încercarea moarte n-are
am scris un essai despre libertatea și am aflat
cu gândul la elevii de liceu și studenți la științe sociale,
că libertatea e un iad de lux
voi avea mare cerere m-am iluzionat
ca un bărbat politic - zilnic drogat
dar cine mai citește azi în libertate!
cititul era fascinant pe timpul lui Socrate
acum imaginea e spiritul suprem
în imagine virtuală, iluzie și minciună
ne-ndeamnă propaganda… PR-istul
adevărul să-l vedem.
ediție limitată, nu dați năvală,
nu au dat , nimeni n-a întrebat … cine să citească?!
cine mai citește azi când imaginea face cât o mie de cuvinte!
la început a fost cuvântul, spune Biblia
la început a fost imaginea, vezi picturile rupestre
unii au început să-mi spună , fără operă, Maestre
am luat-o ca o ironie - inspirați de ironia lui Socrate
……………………………………………………..
primii mei cititori au fost doctorii,
când am mers la un medic i-am oferit o carte
cum în ultima vreme am mers din ce în ce mai des
medicii au devenit cititorii mei fideli
un medic mi-a zis că-i o carte interesantă
în mentalul unui medic poate fi …
un caz interesant de boală
un chirurg mi-a zis că-i o carte practică
n-am înțeles dacă e benepraxis sau malpraxis
așa mi-am descoperit boala scrisului și am început să scriu filosofii
nu poți scrie filozofie, diletantule, mi-a strigat Hegel
filosofia este ultima treaptă a spiritului!
eu i-am închinat o viață…
tu ai scris doar o postfață…
Trebuie să ai chemare!
scrie essai , m-a încurajat Montaigne,încearcă!
Să încerc, mi-am zis - încercarea moarte n-are,
Încercarea! De-atunci m-am luat la întrecere cu moartea
...................................................................................
Citesc! Moartea îmi suflă în ceafă
Scriu… în viteză aleargă prin spate
mi-am făcut casă de piatră
însă moartea tot o străbate
Stai moarte nu mă agasa!
Lasă-mă să termin ultima carte
Grăbește-te! Tu ești la rând
Nu pot să iau pe altul în locul tău,
așa decisa Dumnezeu.
Dar , bine moarte, poate vrei
O bere, un vin sau o sută de lei
Hai, ia bacșișul și te cară!
Lasă-mă să-mi duc până la capăt
Să scriu … ultima mea carte!
Am învățat să mor ca Poetul
moarte!... frica de tine nu mă-nfioară!
Autor: Vasile Anton Ieșeanu, 1 septembrie 2021, Iași
