Artistul Daniel Dorobanțu a lansat “Mare Adânc”, un nou cântec de basm inspirat de tradițiile românești

Daniel Dorobanțu, fondatorul grupului Thy Veils și ghid în lumi de basm prin proiectele solo, a lansat o nouă călătorie audiovizuală de poveste, de data aceasta alături de artistul Dan Sîrbu. Piesa Mare Adânc” este disponibilă pentru ascultare pe toate platformele de streaming, în timp ce clipul piesei poate fi vizionat pe Youtube.

Creațiile de basm ale lui Daniel Dorobanțu se află într-o continuă detașare de imagine și formă, dar în deplin cuget la murmurul dintre lumi. Aici, în dintrelume, este tărâmul de poveste în care artistul alege, de cele mai multe ori, să-și instaleze sunetul ca instrument de transformare a timpului în Frumos.

“M...