(Audio) Titus Andrei și o întoarcere la „foxtrot-ul” perioadei interbelice

  • Postat în Life
  • la 29-01-2023 14:50
  • 220 vizualizări

Veselia. Amestecată cu puțină poezie și imaginație este o fază a existenței noastre despre care ori de câte ori vorbim parcă devenim mai buni. Și chiar așa este, bănuiesc, pentru toată lumea. În seara aceasta, schimbăm tonul. Nu ascultăm nici mari șlagăre, nici rock, nici pop, nici folk, ci foxtrot – dans de salon lansat în 1914 de actorul de vodevil Henry Fox. La noi ia avânt pe la începutul anilor `30, ba chiar, la un moment dat concurând cu imbatabilul tango. Primul titlu în această seară: „Când sunt vesel, eu fluier”. Cine cântă, cine fluieră? Cine putea fi altul decât Jean Moscopol. Artistul care frecventa numai locuri selecte, avea un succes răsunător, vervă nemaipomenită, distra lumea și îi încânta pe toți cu fluierăturile lui intercalate în cântec. La un asemenea titlu, cum puteau fi oare orchestrația, textul, interpretarea? Auzim.

{audio}

Un alt cântăreț al perioadei interbelice care glăsuia cu același mare talent: Titi Botez. A urmat cursul de canto clasic la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București și asta după ce trecuse prin două Conservatoare particulare. Tot în 1932 și tot la Berlin, ca și Moscopol, Botez înregistrează, apropos de Foxtrot, cântecul „Într-un taxi” – muzica și textul: Petre Andreescu. E o poveste simplă ca un amor – spune compozitorul în care veselia, la fel, este amestecată cu puțină poezie și imaginație și într-o exprimare conformă DEX – ului, accentul pe i. În fine, accente, prepoziții, conjuncții – toate cu bătăi de cap, mai ales în ziua de astăzi. Titi Botez. „Colecția de muzică”.

{audio}

Share This:

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente