Un nou protest este anunțat la Neamț, de către AUR, pentru
sâmbătă 18 ianuarie.
Acțiunea va avea loc în fața Prefecturii Neamț. Tema protestului
este aceeași care a fost și la mitingul național de zilele trecute
(unde, de asemenea, au participat membri AUR din Neamț),
solicitarea ca autoritățile statului să anuleze deciziile
controversate luate după turul 1 al alegerilor prezidențiale și să
continue cu turul 2.
Cum pentru sâmbătă se anunță temperaturi foarte convenabile (chiar de + 11 grade la amiază), este de așteptat ca la protest să participe un număr mare de membri sau votanți ai partidelor suveraniste. Sau chiar și cetățeni care, deși nu au o opțiune politică în acest sens, sunt dezamăgiți de felul în care instituțiile statului au „ucis” democrația fără argumente clare.
D.V.