Aurul a atins săptămâna trecută un record al ultimei luni, pe măsură ce criza dintre Israel şi Iran s-a agravat, iar tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu erau aşteptate să împingă preţul aurului spre un nou maxim istoric, scrie Financial Expres.
Doar că ieri, în jurul orei 17:00, metalul galben se tranzacţiona la 3.405 dolari pe uncie, în scădere cu circa 0,8% faţă de preţul de vineri, potrivit datelor Investing.com.
Săptămâna trecută, după izbucnirea tensiunilor din Orientul Mijlociu, piaţa acţiunilor a scăzut, preţul petrolului a crescut, în vreme ce pieţele financiare din Statele Unite au fost stabile. Randamentele obligaţiunilor SUA şi dolarul american au fost în mare parte neafectate, ceea ce poate explica de ce preţul aurului nu a avut oscialţii mari în prima zi a acestei săptămâni, scrie Financial Express.
Conform publicaţiei menţionate, în weekend, Israelul şi Iranul au lansat noi atacuri, stârnind temeri că escaladarea confruntării poate declanşa un conflict regional de proporţii. Dar, investitorii îşi concentrează atenţia pe reuniunile băncilor centrale din această săptămână, cu un accent deosebit pe Rezerva Federală a Statelor Unite.
Aurul a crescut cu 47% în ultimul an, apreciere determinată în mare parte de agenda agresivă a preşedintelui Donald Trump privind tarifele vamale, care ameninţă creşterea economică globală. De asemenea, intensificarea recentă a riscurilor geopolitice a adăugat un impuls suplimentar tendinţei care a dus preţul metalului galben la un record istoric de 3.500 de dolari în luna aprilie.
Potrivit Financial Express, eforturile de diversificare ale băncilor centrale şi de reducere a dependenţei faţă de aur au contribuit semnificativ la creşterea de peste 30% a preţului metalului galben în 2025.
Dr. Renisha Chainani, şeful departamentului de analiză al companiei de tranzacţionare aur şi servicii conexe, a spus: ”China şi Rusia sunt cele două bănci centrale care continuă să acumuleze aur fizic, iar stabilizarea indicelui dolarului sub pragul de 105 oferă un alt impuls tehnic favorabil”.
Aşteptările sunt ca Rezerva Federală să menţină dobânzile neschimbate la mijlocul acestei săptămâni, investitorii fiind atenţi la orice semnal privind momentul şi amploarea viitoarelor reduceri ale rataelor din discursul preşedintelui Jerome Powell, mai scrie Financial Express.
Datele economice recente, în special raportul privind inflaţia de săptămâna trecută – mai slab decât se anticipa – au alimentat speculaţiile că banca centrală a Statelor Unite ar putea începe relaxarea politicii monetare chiar din septembrie. Totodată, investitorii aşteaptă mai multe informaţii despre intenţiile fostului preşedinte Donald Trump legate de tarifele vamale. Acesta intenţionează să impună noi taxe partenerilor comerciali în săptămânile următoare, potrivit sursei menţionate.
Puteti investi la bursa prin platformele:
- Deschide cont eToro – (Your capital is at risk.)
- Deschide cont NAGA – (Your capital is at risk.)
- Deschide cont XTB – (Your capital is at risk.)
Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!
Disclaimer: Nu sunt un analist financiar, consultant si nici broker. Iti voi oferii ajutorul prin prisma experientei personale pe portofoliul propriu de investitor si nu de povestitor. Ceea ce vei decide sa faci in urma discutiei cu mine, este strict responsabilitatea ta. In momentul in care vei lua decizia sa investesti, iti voi recomanda si o lista de brokeri autorizati cu care vei putea discuta si incepe deschiderea contului de tranzactionare.
- Carti de investiții la bursă: https://bit.ly/carti-investitii-emag
- Cursuri și ghiduri de investiții – De unde înveți să investești – https://bit.ly/2F7qg6w
- Inscrie-te in: Invest Club – Comunitatea Investitorilor din Romania.
- Inscrie-te in MAIOR ARMY – Prima Armata de Investitori din Romania.