Ava a lansat o variantă în limba română a celebrei piese „Je t’aime”

  • Postat în Life
  • la 18-02-2023 07:54
  • 414 vizualizări
Ava a lansat o variantă în limba română a celebrei piese „Je t’aime”
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Top Romanesc

AVA a lansat piesa „Te iubesc”, o adaptare în limba română după celebra melodie a Larei Fabian – „Je t`aime”. Artista se declară cel mai mare fan al Larei Fabian și dintr-o simplă întâmplare, s-a decis să facă un filmuleț pentru TikTok, în care să cânte versurile piesei „Je t`aime”, dar în română. Reacțiile publicului nu au încetat deloc să apară și în doar câteva zile, frumoasa artistă a strâns pe contul ei de TikTok, @avamusicoficial, peste 90.000 de vizualizări și mii de aprecieri și reacții.

„<Je t’aime> este piesa mea de suflet și primul cântec pe care eu l-am cântat în public. În urmă cu câteva săptămâni, am postat pe TikTok varianta în română adaptată de mine și am fost plăcut surprinsă să văd că filmulețul a devenit viral și oamenii mi-au cerut varianta întreagă a piesei, pe care să o urc și pe YouTube. Așa am și făcut. Am ales să o lansăm astăzi, pentru că este o zi specială, cea a îndrăgostiților, iar cu această ocazie le și dedic varianta mea a piesei „Je t’aime”, a declarat AVA despre cel mai recent single”.

Videoclipul a fost filmat într-o locație superbă, la Suter Palace. AVA este surprinsă în preajma candelabrului de Murano, considerat ca fiind unul dintre cele mai mari din lume, dar și în alte cadre spectaculoase ale palatului.

Versurile melodiei „Te iubesc” au fost adaptate și reinterpretate de AVA (Andreea Avarvari), la pian Alin Prodan, producția a fost asigurată de către Mihai Grecan by Sonus Records, iar de videoclip s-a ocupat Robert Bratu.

În perioada următoare, AVA pregătește și alte proiecte muzicale de succes și se ocupă în continuare de școala ei de canto – Music City, acolo unde excelează și celebra fetiță ventriloc Ana-Maria Mărgean.

Share This:

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente